Între 1509 şi 1529 s-au fâţâit pe tronul Ţării Româneşti vreo cinşpe domnitori. Spuneţi-mi unul, vă rog, aşa, pe repede înainte, în afară de Nea Neagoe, că şi pe el îl ştim de la literatură, dintr-a noua! Va mai auzi lumea ceva despre infractorii ăştia care ne-au sluţit existenţa şi ne-au mâncat anii cu imbecilitatea lor mlăştinoasă? Va mai vorbi cineva despre Domnul sau Duamna Băsău? Sau desprea Udrăreasă? Auzi dumneata, „doamnă” o amărâtă turturea de la solduri! Dar aici nu ne interesează originea, părinţii ţi-i dă Dumnezeu şi toţi provenim din medii modeste, dar indiferent unde te-ai născut trebuie să-ţi aminteşti mereu de unde pleci, cine eşti şi până unde te întinzi. Când eşti fată de taxatoare nu te duci direct la Vuitton, te duci mai întâi la Romarta. Eşti vânzător de varză murată în Piaţa Zambilelor din Ghiolbănești, nu te duci la Monte Carlo ăla, de pe cornişa Mediteranei, ci la ăl din Cişmigiu. Şi nici acolo, fie vorba între noi, nu ai ce căta, că nu posezi aspect, bă, Vidănjene. Vorba altcuiva, mare filosof – nu dascăl de filosofare, cum sunt copiii ploii şi ai nevoii ăştia de se dau boierii minţii, alte ţoape cu pretansionuri de Dinamo – : te duci pe Coasta de Azur şi joci table!?
Cariere. Un oarecare actor de reclame scrie despre el însuși că a prestat o carieră în televiziune. Adică a fost prezentăreț de bingo și de roata norocului, forme fără fond și formate introduse postrevoluționar. O tanti, profesoresă de ghimnasion de bază dar activistă de pionieri și rupătoare de bilete la un teatru mititel, hop și ea mare normatoare și îndrumătoare, mare lumină prin orbecăiala de-acum a limbii române. Bre, oricine poate fi orice? POate pe scara voastră.
Toți se pricep la toate, dar nu au minimul ghes, impuls, de-a cerca a se dumiri prin cetit. Toți au 10 la examenul de diplomă, dar au terminat cu 6 și ceva, căci în general de-abia treceau anul. Toți aveau bunici și bunice fotografiate cu buchete de trandafiri în brațe. În general făceau o poză pe viață, când veneau la târg sau la oraș, și buchetul era din flori artificiale. Foto Splendid, Foto Tăgârță din Buzești. Moare un om important și vai, a cochetat cu Cutare Regim alimentar sau falimentar. Așa era un fel de prozator dipsoman, care ne aținea calea pe la Groapă, o cârciumă în care fusese transformat MLR-ul și cerșea de-o bere. L-am îngăduit lângă noi și am continuat ceva din redacție despre Exupe’ry, Sartre, Camus etc. „Ei, asta-i, că eu nu-l iert pe Sartre”, zice ăla. „Ce faci tu, mă? Ia pleacă dracului cu berea ta cu tot la altă masă!”, i-a spus tartorul grupului nostru, sastisit și iritat de obrăznicia atârnătorului.
Boală de grupă mică, de cultură mică. Relații pe sub masă, cărți traduse la comandă și prost, plătite de-aici, recenzii puse cu mâna în reviste de mâna a cincea, nu în ăle mari. Puțini care să publice la edituri importante și impozante, iar ăi care au intrat pe-acolo au intrat de probă, în tiraje confidențiale și de urmărire. Fără cronici serioase, fără publicitate permanentă, fără invitare pe la telejurnale, fără premii puternic, doar de-astea de conjunctură și de cumetrie. Râdeam de Nea Nicu fiindcă își plătea aparițiile prin presa din Maroc, din Albania, Salvador și de prin Burkina Faso. Dar plătea și câte-un Hamlet, cum a remarcat cândva bietulIova, să-i tragă o monografie, Mihăiță Hamlet.
Boala Academiei. Ca peste tot, la asta se fac vizite, se moșesc voturi, se perie votanții etc. Se votează pe secții, apoi se propunează în presidium, se confirmă în adunarea generală. Unii au avut un număr de voturi, alții un alt număr, ca la Sanremo. Au penetrat două doamne oneste, hărnicuțe, fără performanțe strălucitoare. Dar poate cele mai nimerite. Cel puțin considerate astfel de cei prezenți. Care-i problemul? Înregistrezi și treci mai departe. Sau comentezi civilizat, nu din complex. Ca-n orice top, locurile se modifică. Nici Bitălșii n-au stat sute de săptămâni pe locul întâi! Și e ca loz, mai tragi o dată sau de două ori, de zece ori. Dustin Hoffman și Jack Nicholson au dat de câte zece ori ca să intre la United Artists.
Că tot veni vorba despre Sanremo. Hop și noi l Euroviziunea sentimentelor, paron! Ce să cătăm acolo? Ultimul loc? Ce să mai zici, am fost și noi de vreo două ori pe locul trei. Și? Cine ține minte? A mai cântat vreodată unul sau una dintre ăia? A mai fost invitat/-ă în turnee de-o lună prin Americi vespucce? Maneskin, care după mine sunt definiția penibilului, au vândut în doar doi anișori, după ce au câștigat și Sanremo și Neuroviziunea, câteva zeci de milionuri de discuri. Și Sanremo este tot festival popular, inventat de un fost partizan socialist, un tânăr de 34 de ani. La început au fost prezentate trei melodii într- seară și -au votat pe loc, acum sunt 28 în concurs, ține cinci zile și nopți și închide țara pentru o săptămână. Se închide în sensul că ălelalte evinimente dispar.
Apoi actorii corp-ansamblu de devin maeștri, își deapănă amintirile flaușate și se mint și ei la anii bătrâneții. Scriu și piese sau piesete sau piesetine. Trist! Bine, nu mai prididești de maeștri, care cum vine la câte un interviu de cafine e potcovit cu apelativul aista. Arghezi tăiase ghemul de semnificații înguste și provinciale.
La poze ne înfigem să ocupăm țărușul unde se face adunarea iar toți ceilalți trec pe lângă noi, se așează colac și vorbesc numai între ei, pe noi ne evită. „Noi” vorbă aiurea să fie, noi prin reprezentant și mutant. Boala identității de praf, a identității tratată cu medicamente provinciale. Vezi Sighișoara ori Sughișoara! Un deal, și iarăși vale, iarăși deal, new deal. Plin de prinți și prințese în capul nostru, de fapt curelari, dogari, tâmplari, fierari, șelari, cizmari. Vrei medievalitate? Compară-te cu Carcassonne sau cu San Gimigniano, am mai spus-o. Ca la fotbal: echipa lui Tărtărușanu. Ăla fluierat copios de propria galerie.
