Întotdeauna am dat vina pe străini că nu ne înţeleg – în linii mari, cam aşa şi este -, dar principala cauză a respingerii sau, mai rău, a dispreţului unora dintre ei şade în cârca noastră. Ne dăm mari, ne umflăm în pene, credem că nimeni nu-i ca noi, nu-i ascultăm pe alţii, ridicăm statui de ceară, preamărim personaje obosite sau chiar desuete, hiperbolizăm trecutul, prezentul şi chiar viitorul. Schelălăim gesturi pustii şi arţăgoase, care ne cutremură prezenţa în lume. Noi, românaşii, avem un talent de a vorbi tare şi de a ne crede mai dihai decât suntem, ceva de speriat. În toate domeniile şi la toate palierele. Bieţii eseişti de provincie, doritori de Nobeluri la borcan, micii belferi de Carei sau de Făurei, masalagii văzuţi buticari peste noapte, precum şi traseistele care „cuceresc” fie America, fie Italea, fie Parijul cred că îi bagă cineva în seamă şi dincolo de frontiera mahalalei lor străbune !
Totul este “wow, oops sau okey”, ehei, ce să mai zici, ca nea Matache Măcelarul din filmul publicitar de-l mai ştiţi, cu mizilicurile meşteşugite! Aia măcar e cam singura prezentare comercială de Doamne-ajută din ultimele decade de ani. Poate cea mai bună şi mai sănătoasă reclamă, nu-i la creme de picioare și la pamperși. Că şi la acest capitol asistăm la mutaţii culturale violente, de locuire, toți copiii au camera lor și toți au grădină, de schimbări de ritm culinar, numai iaurţele şi prăjituri pufoase din lapte praf, ca şi celebrul pudding de la bunica, biata de ea, că nu păpa mămăligă, sarmale şi varză călită, ci somon afumicat şi doradă la grătar. Și astea au devenit mai ieftine decât șalăul sau crăpceanul nostru, că-s de crescătorie doară. Neamuri proaste ajunse, opulenţă de neamuri proaste, etalare de armonii deşănţate, am mai spus-o de mi s-a acrit. Plus o grămadă de accesorii ce nu ne fac nicio trebuinţă sau se găsesc și la noi, în piață la precupeți. PLus kilometri de vorbe colțoase și colțuroase, de vor să înlocuiască roțile vechi ale vorbirii.
De vă amintiți, prin anii ‘90 nu apăruseră decât gioarsele de mașini la mâna a doua, căci n-ați fi vrut să ne oblojească Musiu Titi Occident cu ceva dat recent în folosință la el, în bătătură. Atunci se deschisese și la noi în cartier o cârciumă de se chema nici mai mult, dar nici mai puțin, taman „Hilton”. Nu la „Leul și Cârnatul”, „La trei sarmale”, nu „La botul calului”, pardon! Unul dintre cele mai vechi birturi din Paris se numește „Au cul de l’oie~, pardon de expresie. Eram cetățeni europeni și aveam drepturi. Nu mai eram deloc, dar deloc, deloc, deloc balcanici, ci direct central-ooropeni. Deși ăia cu vișegradația nu ne prea dau nici acum atențiune. Sigur că e bine că preluăm, traducem, adaptăm, dar ar fi bine s-o facem cu cap, cu minte, cu inteligență, cum trebuie. Când am dat drumul fluviului de biciclonți am scris că e bine ca mai întâi să codificăm șozul, să facem piste speciale, să nu înjumătățim trotuarele și să le permitem accesul chiar peste tot. Imediat mi-au sărit în cap nește tineri de ultimă transhumanță în gumari: „că așa e și la Amsterdam”. Bre, ăla e pe apă, nu ai unde merge, da’i alte exemple. Așa era și China lui Mao, dar acum a devenit unul dintre cei mai mari producători de suvuri.
Așa și înscăunarea asta lăsată copios în toată media. Un simbol de secole, ca o tabacheră de argint de la strămoși, care ține, cât o mai ține, niște țări legate. Foarte frumos! Mai ales prin limbă și cutumă. Dar de ce trebuie să ne chinuim iarăși cu pronunția? Ce atâta „Cia’ls”? La noi se zice Carol, Carol Întîi al lor, Stuart, decapitat la Rivoluția lui Cromwell, și Carol al Doilea, el e al Treilea. La talieni e Carlo, la ișpanici, care știu ce-i aia cu gulerele monarhice, e Carlos, de ce trebuie să fim noi mai cu moț? Ca să ne arătăm elită? Precum fata aia de vorbea despre caii „gri”? Gri fer, țațo! Aia mai era și de la Institutul de Limbistică. Precum mi-a povestit o prietenă că le-a arătat niște vaci unora de clasa nu știu care, și au întrebat: „dar vacile nu sunt mov?”. Și noi suntem copchii de asfalt, însă am mai avut la țară bunici ce nu-și procurau, ci-și cultivau în ogradă pepeni, bibilici și niciun răsad de pudding!