Școliți temporar noros

Fiind un individe preponderent de stânga şi vrând să văz şi eu un politician de la bloc, cum se dădea nea Caisă-Emilog sau fără machină, ca Jospin, sau venind la lucru pe bicicloanță, cum era moda prin anii 90, modă pe care o maimuțăresc acum maimuțele apărute pe liste în Palavramentul nost’, nu pot pricepe de ce nu se autosesizează nimerica în cazul declarării averilor aleşilor noştri. Să zicem, prin absurd, că ar fi taman legal, dar bănetul de pornire din ce pardon de expresie l-au adunat? Că toți am cam stat la bloc. I-am auzit pe Ionescu, Popescu, Popa Pripici că de ei se ştia dă dămult că sunt bogaţi. Cine ştia, soro?

Şi-au revendicat moşteniri ascunse, a picat pe ei beleaua cu unchiul din America, au dezgropat cocoşeii din ogradă, au descărcat vagoneţi cu lingouri, ce-au făcut, ce-au moşmondit, frate? Văzusem imediat după 90 cum vorbeau toți despre moșii – Legea 18 a dat maximum zece hectare, iar un bivol de fost inginer de CAP a mai adăugat până la 50 – sau despre originea cât mai nesănătoasă. Acum am întâlnit ceva ridicol în biografia unui poet prost: fiu de agricultori „înstăriți” scriază el, adică țărani cel mult mijlocași. Am auzit un securache de se dă sociolog vorbind despre golănimea bolșevică a satelor. Ba pardon, a existat mai întâi golănimea legionară a satelor, iar rescriem Istoria? Ghiolbani cu ifose de se afişează pe mititelele ecrane, prost îmbrăcaţi, urâţi, îngăimaţi la vorbă, neştiind ce să execute cu mâinile, neștiind să taie o ceapă, o bandă comică mirosind a levănţica prostului gust. Gogomănia principală a ăstora este să spuie că iniţiativa privată le-a adus bunăstarea. O ficţiune, ca toată societatea în mijlocul căreia vieţuim : bănetul le-a fost adus prin mutări şi permutări cu Statul.

Apropo de Istorie isterică. Puberii ăștia trimiși cu temă și întorși rapid fără diplome, cu ceva cursuri audiate, sunt prima generație de încălțați venită îndărăt în Securimea de-acasă. Sunt atât de proști încât vor să introducă otova ce-au văzut și ei dincolo de cotețul părintesc. Că apare o oafă de vrea să ne învețe cum să mergem la supermarchet. În primul rând, fătucă, mă-ta și mă-ta mare nu se duceau la supermarchet, se duceau la băcănie și la alimentara din colț sau la piață și nu luau cu coșurile, pentru o lună sau pentru o săptămână, cum ați văzut voi în marile magazine aflate la periferia marilor orașe vestice. Ăia lucră de la 6 sau 7 dimineața și la 16, 17 vin acasă. Atunci are loc și masa principală a zilei. Și chiar așa, am văzut franțuji care-și cumpărau vineri seara o baghetă și un pateu, foie gras mai precis. Și noi eram trimiși de părinți pentru 50 de grame de cafea măcinată ad-hoc și pentru 200 de grame de șuncă de Praga, pentru sandvișul de mâine. Am stat în câteva rânduri la franțuji acasă. Cum ne trezeam vedeam cahveaua pusă la aragaz, doar să-l aprindem. Ne uitam după gazdă și o vedeam vizavi, la bistrou, cetind ziarul de dimineață și înmuindu-și nu posmagii, ci croasantul în espresso sau în capucină. Alte glasuri, alte încăperi, alte obiceiuri. Vorba lui Sgarbi: „mi fa schifo il modello americano”, copiii ăștia care nu știu să țină în mână nici măcar un stilou, darmite o furculiță!

De unde or fi apărut, doamnelor și domnilor, ăștia care se uită la tine cu ură dacă le declari că mai și citești cărți (informație culeasă prin amabilitatea prietenului Boanchiș)? Din ce eprubete nespălate? Măcar ăi de-afară pripășiți pe-aici sunt fie din colonii, ca a Aguadelupei, fie Kellner sau Kretinski, personaje gogoliene, scursură, că doar ce trimitea imperiul la „barbarezi”? Hoți, criminali și femei de stradă. Manon Lescaut. Dar ai noștri? De-ăștia trimiși cu temă peste hotare?

Protuberanța totalitară nu ne-a dispărut din ADN. Se vedea din ‘90 cum am cârmit-o spre Driapta deloc liberală, aia autoritară pe care o știm noi mai bine, din anii ‘30. Încetul cu încetul schimbăm oțetul din care s-a plămădit Istoria recentă, uităm voit perioada ‘45 – ‘89 și tot ceea ce s-a ardicat pe-atunci, ardem etapele și izvoarele, așa cum am procedat mereu, revenim la feudalism. Și mereu dăm cu secrețiile nazale în iahnie. Lăsându-i în plan-detaliu pe cei mai neisprăviți dintre politruci, care au cele mai năstrușnice sau chiar cretine idei. Căci întotdeauna legile s-au dat nu pentru oameni sau comunitate, ci pentru camarilă. Am mai spus și revin: nu poți îndrepta o nedreptate cu o altă nedreptate. Cuvintele grele folosite de niște neghiobi care nu sunt în stare să alcătuiască o propoziție simplă, nu dezvoltată – după cum s-a văzut la cutare conferansă evropenească, unde prostul nostru analfabet a stat la poarta nouă – li se potrivesc de minune chiar lor înșiși, căci întotdeauna taman Fritz va rima cu Auschwitz, nu Popescu, din nefericire. Și ar fi bine ca ei să tacă pentru încă o sută de ani, cel puțin!