Îmi spunea un amic și tot sporovăiesc despre asta, psihiatru de profesie şi coleg de meserie, cum că după anul de pomină 1990 cazurile de paranoia au crescut cu patru mii la sută, mult mai mult faţă de producţia de schizofrenici pe cap de locuitor. Se făcea și desfăcea perioada când toți ne simțeam Nea Nicu. Era vremea când toți președinții de ceapeu se simțeau președinți de gubernie, de țară, de continent. Perioada aia nu a dispărut, din moment ce nește marginali mărginiți din Mărginime se cred cineva înflorat, la gardul orașului agro-industrial în care sălășluiesc. Flotanți prin avioane.
Suntem un neam talentat, dar şi plin de el, de sine, înde sine. Şi care vrea să pară mai mult decât este. Ne pricepem la toate, habem o cireadă de specialiști – numai la farmacia Cangrena sunt enșpe mii! Şi nu ne recunoaştem greşalele noastre. Nu vedeţi cum politrucii de cafine de se rostogolesc găunos pe micile ecrane au soluţii la toate cele? Nu vedeţi cum toţi intelectualii nu acceptă contraziceri, nu băgaţi de seamă cum toţi actorii şi analiştii nu spun decât monologuri cu faţa la perete? Nu vedeţi cum toţi meseriaşii şi salahorii, cum se întorc de pe unde robotesc în condiţii mai mult sau mai puţin umilitoare, direct în gipane se aburcă?
Niciodată nu mi-au plăcut neamurile proaste și istericii. Niciodată adjectivismul ăsta cu „de colecție”. Niciodată ăia de scot telefoanele mobile să pozeze vreo mârțoagă pe uliță sau vreo horă la haltă. Dar acum se rostogolesc și unii și alții peste toate pogoanele și printre toate interstițiile vieții noastre publice. Încă de prin anii ’90, așa cum citam mai sus, am asistat la simultane de înfoiri în pene ale unor cirezi de specialiști și de valori obturate, neînțelese și persecutate. O pleaidă justă de imbecili și inutili s-a simțit îndreptățită să-și sprijine bărbia în cercurile olimpice. Dobitocii ăștia din gubern n-au fost în viața lor măcar gestionari de centre de colectare a ambalajelor. N-au fost promovați nu din considerente de apartenență la partidul unic, pe cale de apariție și azi, ci fiindcă au suferit mereu de tromboză mintală. Ăștia se împiedică tot timpul, nu numai când vorbesc, ci și când calcă. Rândașii de presă s-au dezlănțuit în păreri. Presa, peste tot și oricând, distribuie informație și eventual idei de-ale unui tip care emană așa ceva. Absolut toți cei care se dedau plătit la schimonoseli pe sticla și borcanul tembelizorului nu au această îndeletnicire, ci doar sarcina de îndobitocire publică de context. Se uită de-o pildă cineva pe teleșcoală? Nu se face nimic, doar paradă. Se uită cineva la manelistul ăla agitat de TBarbone, care a transformat tevereaua în OTV? Dacă Fuego face emisiuni de cultură și odihnă! Ca aia de la Icereu sau ca ailaltă, cu Solomon Mărcuș. Atât pot, atât fac.
Măzgălim și noi realitatea. Maimuțărim ce vedem la alții. Ce s-a ales de chiloțarul ăla ridicol, care a fost și el unul dintr-o duzină de produse mediatice de unică folosință? Nimic, se spune că ajunsese să facă bișniță. Și toate ca să parlăm corporateza. Că și ăștia ce-or fi? Un fel de personal îngrijitor de taste, voci oarbe de call-center. Poze decupate din revista „Săteanca” de odinioară.
Vrem în Șenghen, cu maioneză? Vrem fără vize? Vrem Nobel grabnic și cântând? Vrem Oscar maleabil și ductil? Vrem baloane de aur și de aer? Vrem să rupem lanțul insignifianței planetare și să schimbăm bujiile devenirii. Oha, de la Ioha. Vă mai amintiți că în 90, când s-a dat drumul la desfătare printre găini și curci și alte sâmbete libere au apărut ca muștele partidurile liberale de garsonieră? Cu 250 de membri procuratori de mărar ideologic chinuit. Până a apărut cu dă și pă alde Radu Câmpeanu și i-a cam potolit. Astăzi această aglomerare de „ființe ale societății” nu are absolut niciun intelectual, doar țoape coclite. Firește, nu poți avea câte un Kogălnicean sau vreun Lovinesc la fiecare chioșc de ziare, dar măcar niscai oameni de ispravă, nu de isprăvnicie. În afara megieșului și amicului meu, VladN, nu văd pe altcineva căruia să-i întind mâna.
Altă boală de creștere nereglementată. Digitalizarea excesivă și inconștientă propovăduită de muflonii parțial eclozați – apud Răzvan Boanchiș – din userei. Asta vine dinspre odraslele de securachi trimise pe la școli poate înalte dar cu burse de coșniță și bune pentru colonii. Au văzut și studiat cum apa de la tauletă, pardon, se trage singură și lumina se strânge după ce ai ieșit din gabinetul de lucru. Dacă un prost o făcea pe statua pentru o fisă și dădea ca bibliografie crocantă îndemnul lui Cohen de a i se scăpa de pomană!? S-au dus și ei să vânză pupăza din tei, oho, ohei, și s-au întors pe partea ailaltă tot la mămăligă, dar digitalizată cu degetar și cu ață, pardon de expresie! Dacă vom defila mereu cu de-alde de-ăştia, în târlici sau gumari de lac, cu haine de ațică, precum şi cu multe alte râsuri, nu trebuie să ne facem iluzii că nu dăm bine în poză, alături de Coana Evropa. Care și aia, Ursulea Taichii!
