AcasăEditorialStop cadruSahare de mâl, oceane de praf

Sahare de mâl, oceane de praf

Oameni buni, trăim într-o lume anapoda. Sigur că trebuie mai întâi să ne stropșim la ruși, din pricină de Kisseleff, care a organizat totuși chestia bulevardieră și regulamentară organic. Deznaționalizare, despotism, opresiune, a pus opresiune pe noi, precum și alte paste făinoase. Așa sunt imperiile în nucleul Istoriei, megalomane, nu acceptă contraziceri, capricioase ca Goya, flux și reflux, cuceresc și evacuează, ca Roma, cel mai serios până acum, cine știe ce va fi peste o mie de ani!? Deși nu se întrevede nimic la orizon, că nu e nicio limbă care să țină cât latina sau elina, așa moarte cum sunt ele, dar dumicate și productive. Se pare că rușii își trăiesc mai târziu decolonizarea și o fac cu greutate, vorba cuiva.

Toți sateliții care s-au desprins de ei vor la aer curat și trec cu arme și bagaje în barca celuilalt imperiu, de Hollywood. Care nici nu știe că este  imperiu, fiindcă nu-i încă un popor. Dar s-ar părea că în postmodernism imperiile nu se mai fac prin cuceriri, ci prin referendum! Lovirea la gioale cu Dostoievski nu-i degeaba, e ca pamfletul contra lui Arghezi șoptit de Mere Paraschivescu și înfăptuit de băietul lui Atoma. Sigur că am auzit și păreri de alternativă: toată proza nordamericană încape într-o nuvelă de Cehov, nu de Gogol, care-i hahol și care e accentuat prost de comentatorii noștri și când e nume de stradă! Imperiile trăiesc doar din victorii, chiar dacă orice răzbel este în cele din urmă o înfrângere. Ciocniri istorice, verbale, totuși șterse la bot din nefericire cu crime.

Și așa se denaturează totul. Nu din pricină de netrăit pe vremea respectivă, ci din pricină de repetenție, de prostie simplă și oablă, din lipsă de ștință de carte. Autodidacți cu năbădăi, avea dreptate un prieten să mă contrazică. Ce autodidacți, numai veleitari și ratați și ca veleitari! O grămadă de vorbe și de gânduri goale, dar spuse exaltat. A se vedea discursul agresiv al unor gradați din Armia Română de mucava. Unul n-ar zice vorba „pace”, parcă toți sunt ăl din Deșertul tătarilor, care abia așteaptă s-o ia peste miriște. Marea armată, o adunătură de mai mulți „pițifelnici”, vorba lui Cristoiu.blog, de transpiră pe grumaz când moșmondesc vorbe. Eșuați în insurecții de popotă, plotonieri cu tresă de generali umpluți cu crepuscul și rumeguș. Moș Teacă la spectacol. Acu’ poți merge oricum la operă, fără cravată, în bermude, în șlapi, ce mai contează?! Poți înjura de mamă un șef de stat fără să te amendeze măcar. Apropo, mizeria aia numită adunare ooropeană, nevotată decât pe liste de comandă, căci altfel ar fi trebuit pusă în discuția întregii Evrope, chiar nu poate fi dizolvată de nimeni? Au avut grijă politrucii ăștia să nu aibă cineva de undeva vreun fel de autoritate. Ce diplomație mai învață sau mai emană ei? Se mai miră lumea de ce sultanul nu i-a prevăzut scaun amploaiatei ăleia cu mutră de pui de incubator. Și ce, n-avea scaun? Veleitari ratați, cum ziceam. Măcar puțină decență să aibă în banalitățile îngăimate. Și să li se pună și lor sancțiune pe platitudine și pe prostie, că oricum nimeni nu-i urmează în demers și efectul de bumerang se precipită în țeasta lor teșită.

Așa și rușinea națională numită Băsău, altă țeastă opacă și teșită. Acest specimen nu a făcut nimic, absolut nimic în viața lui, și-a petrecut-o fără suflet, în muțenie și fără aducere aminte. Perseverent în josnicie a folosit Secooritatea în folos casnic. Orice imperiu plantează un pion pe care-l hrănește moderato amabile potrivit năravurilor locale și ale lui. Dar dacă vede că sare calul sau nebunul pe diagonală se leapădă de el, îl anină de ramură și-i găsește cavou în raza felinarului. Așa cu aia cu peste trei mii de pantofi, Ișmelda Marcosica, așa cu asta cu Louboutin în noroaiele inundățiilor, fata de femeie de servicu și de șofer! Nu e nicio rușine să fii așa, dar nu trebuie să-ți etalezi frustrările în papornițe Vuitton! Acum, mangafaua își pulverizează boale, se dă victimă și vrea să obțină hidromelul, rimelul iertării dar a știut să-și pună la soare legată cu fundă toata gașca de neisprăviți fără nicio noimă, talent sau meserie. Toate ibovnicele care nu știau să numere, fetele netede la minte pe la diverse organizme, bijbocul fameliei, famiglia de schimbul trei, răgușită, hoață și meschină. Și-a tradus imbecilii aplaudaci iar pe-afară îl evitau toți, căci era prospectul ventilării inconfortului și al prostiei. Berluscă, Șarko, Ubuama, ăsta după care sărea peste băltoace să-l ajungă din urmă, se uitau după izobare de susținere și după papuci de casă.

Apropo, ce să-i ceri băietului lui nea Cașchetă? Nu e mai limpezit  la cap nici decât tat-su, nici decât Rădoi măcar. Tot acolo. Și nu ne vom califica, la niciun fombal, nu avem facies. Nu merge de data asta Italia, șampioană evropeană ce dădu bâca în fața tutunului bulgăresc de Macedonia. Rusia e eliminată până și de la campionatele de patinaj artistic. Alea fără Rusia sunt ca un campionat mondial de fotbal fără Brazilia.

author avatar
Nicolae Iliescu Editorialist
colecţionar de cuvinte / sincretist / navetist / corector / aranjor şi degustător de texte / doctor docent în ştiinţe umanoide şi boicotangiu vigilent / găsitor de întrebări enervante / foarte responsabil dregător de salate / utopist relativist nonactivist / soţ şi fiu afon dar fin ascultător
558 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger