Pubertatea politicii

Viața nu-i o dogmă, ci un mister. Pentru noi viața este ceva haotic. Iote cum e prezentă și prezentată ea în tv. după umorile noastre: milițiștii sunt fie criminali, fie gânditori de la Hamangia, doftorii ori îngeri salvamontiști, ori autopsieri, prefesorii descălecători de prea ca la țară, deși majoritatea au luat definitivatul cu 2,33 iar elevii lor se înjunghie prin recreații. De-ale vieții în deșertul de negură sau de neghină, după numele gunoiului ăluia de Ne/Ghinea ot Bucov. Anii ’50, să te facă să te simți vinovat în propria casă, să plătești fiindcă exiști, ca-n clanurile mongole sau irlandeze.

Amenzi și căderi de corent, hârșt, des și îndesat. Un neprimenit de premare cu chică de călugăr nu dă transport comunal, apă menajeră și căldură sufletească. Nu vorbește cu niște greviști fiindcă sunt parte dintr-un sindicat, care nu mai e la modă, în trend. Ăsta se crede înainte de Ford și de lucrul la bandă rulantă. Oligofreni din toate țările, uimiți-mă și urniți-vă! Asta discriminare sau biet fascism de bodegă! Precum premăria ailaltă de mic litraj, de sector galbin ca lămâia, de taie cablurile Telekominternului, unde habemus internet. Anii ’50, ce spuneam. Sunt abonat telefonic din naștere, de pe vremea locuitului în comun și apoi a cuplajului, de pe vremea când abonamentul costa 25 de lei și nu exista limită de convorbiri. Aveai 071, 091, serviciu de dictat telegrame, cabine telefonice, avize telefonice, telefoane publice – și la cârciumă, și la centrul de pâine, și pe stradă.

Un dobitoc cu emfază vrea să fie pe fază și zice că-i o oportunitate cutare conflict. Are dreptate fata lui Horică Alexandrescu, parcă iau viteză și mai ales grosime ăștia puși cu mâna sau aruncați ca fasolea în dâra plugului atunci când devin și ei gestionari sau giranți sau responsabili de raion! Raion de ferometal, nu raion de regiune! Ordonanța aia de la OTAN sau OSTA, un fel de adjunct de băiat de mingi, vorba lui Nea Tomiță Caragiu, nu mai poate de pluralul majestății. „Noi”, noi facem, dregem, hotărâm. Dar americanii își invită foștii aliați să-ți inspecteze veranda din Cartierul Deveseliei fără să te-ntrebe dacă ești acasă. Lași cheile sub preș și te cari la vreun film de două serii! Și mai repede!

Că tot e criză în cutia ucraineană și se vântură o grămadă de însoțitori de rânchezare de tipul Viezure, Brad, Brânză, Grumaz, după cum e generalul-adjutant la radioficare de toot bate darabana cu nimicuri și se crede dator „să se oștească împotriva dușmanilor”. Negruzzi. Ăștia nu-s în stare să observe nici dâra unei șenile prin păpușoi, habar n-au de instrucție și de raniță, dau exemple din manualele sovietice, foarte bune de altfel pentru anul 1952. Cutare imbecil, Bușon, pus pe liste de palavramentar evropenicesc precum Amoeba, se nevoiește în toate propozițiile cu „taman ce mă aflu în avionetă spre Ștrasburgul de Jos sau spre Cilibia-Les Deux Eglises, stau pe strapontină și privesc la a mea vecină”.

Noi nu avem nici armată, nici politichie externă, ce miniștri de așa ceva am avut? Frecții Diana „pentru masagiul corpului istovit”, Diana Franzbrattwein, remediu contra gripei. Hai, Năstase și Roman, că umpleau poza și vorbeau în limbi, chiar și Bleșu, cu fața aia a lui de pitic de grădină mai făcea câte o poantă, mai halea un ecler, mai vorbea de-un tablou sau incunabul, deh, terminase și el ITA sau IRTA. Că altfeliu cine, activistul veterinar descălțat în aeroport, catindat la percepție, catindat la candidatură, mucegăit la minte, unul căruia i se mereu fură partidul de buzunar din buzunar? Dar cine ne lua pe noi în seamă? Știu bine de tot că de la una dintre primele întâlniri internaționale cu afacerile de dinafară se ocupa un fițingău, un puțantei oarecare. Evghenitul care era cel mai important dintre cei prezenți l-a apostrofat pe al nost’ chef cu întrebăciunea „cine-i ăla”? Blablabla, păstârnac de externe. „Și se vâră-n vorbă neîntrebat? Mâine să-l dai afară!”.

Apropo de vorbă, o fătucă de șade prin cele Americi, fata unui spanac numit Prostănacu sau și mai plastic (denumire dată de prietenul meu din copilărie, Mirciosu: „F…te vânt”) uită româna de-acasă pentru engleza hămăită/hămesită la târg. Și-i ia un interviu, banal și consumist, Nadiei.  La noi toate astea dau în Chirițoaia din Bârzoieni și Guliță, alde Furculision, bunul simț popular ne pune ciobul de buhăoglindă pe policioară.

Vântul bate toba ordonat și constant, noi ne așezăm în general de partea proastă a Istoriei dar ea, Istoria, are grijă și ne trage o smetie de ne întoarce cu fața.

Cel mai jalnic personaj este totuși amărâtul estropiat de Cazzu, un prost temeinic și ranchiunos, o făcătură de-o toamnă, un tocător de nervi și un producător de mătreață. Aproape că e o necuviință existența lui provizorie. Ăsta trebuie să ne facă un mare bine: să se ducă învârtindu-se, ca dervișii, până la vreun lac de acumulare, că poate scornește, glisând, și el vreo legendă, ceva, acolo, pe plan local!

Știți ce-s ăștia, la pluriel, Kibitka? Necum chibiții de la IT sau de la USR de se-adună patrioticește la marginea miriștii, ci boii tineri care cară iurtele prin stepa sălcie a lui Stepan/Stiopka. Influensări aprigi, tunși plastic dar cu capul moale și cu privirea fix înșurubată în Noua Zeelandă. Slugi la cerere și la dârloagă, de-alde Tundor, Calamitru, personajul Vasile Gângu, tot din Coana Chirița. Bulai Doamne, o adunătură mustind de zadar!