Nu rambla, aia-i altceva, rablă, mârțoagă, om uzat sau haină uzată. „Înhamă rabla lui de cal”, apud Ispirescu. Pe vremea de dindărăt, în fix zorii democrației noastre originale, de import și de umplutură, eram adunați la ceas de prietenie dezlănțuită în plușul înserării și zămisleam din nimic partide și partituri. Era o foame de lumină de se simțea, adia în atmosferă, durerea creșterii – nu ca acum, a nașterii universal valabile și de ambe sexe. Și uite așa avusese unul ideea năstrușnică de mai sus, nu a nașterii, a înfiripării de partid și de stat, dar ceruse și un fel de poartă de trecere trasată prin program. Program, lucru de negăsit pînă azi la înjghebările astea politice. Eu am propus atunci cel mai simplu/suplu program cu putință : 8-20, cu pauză de masă eventual, căci nu apăruse încă asta, de-abia mijise ideea de sâmbătă liberă la români.
Program revuluționar, frate tabacule, că în general programul curent ce molfăia veșnicia la galantar era 7-22. Oltenii se duceau în piață de dimineață, că rima, de la orele 5, să fie bine și să se găsească produse pe tarabă de la 6, până la tramvai. Ca la Paris, vorba lui Dutronc-Hodoronc. Acum toate halea să dășchid la 9, ba unii încep programul la 10, 10 juma. Se lucră până la 17, maximum 18, de-aia e atunci Bucureștiul plin ochi de mașini-unelte pe toate pavelele. Altă viață, mai economică, și un Timp – categorie filosofică, nu probabil – mult scurtat, intrat la apă, zici că ziua parcă nu mai are 24 de ore, ci 16. N-ai timp decât de mers la „muncă” (work, la indigo), de sosit de la și de cărat plodul din dotare din aftersculul de refugiu al inocenței copchilăriei. În continuare, televizor și noapte bunică!
Ei, și-uite așa, rablele astea ne-au năpădit ca scaieții. De sus în jos, de jos în sus și mai ales în sens giratoriu. Face sens giratoriu. Rable cu înțelesul împovărat și imprudent de gloabe, mazete sau tocari după cum ar zice turfiștii, de ronghiuri, gioarse, cârpe, de ramoliți, hodorogiți, sleiți, istoviți. Mai ales la minte. E plin de ei, și ei sunt plini de ei, firește. Toți au impresia că trebuie să se încumete în furtună, că tot avem tornade împrumutate și astea. Să fim serioși, modești și cu scaun la cap. Paragraful nostru de viață se mistuie bine, elegant, delicat și chiar lasciv. Întins leneș pe canapea, ca orice trecut și ca orice Domniță, că așa o chema! Acum vin niște bezmetici și neterminați, niște bulendre, să înflorească ceea ce au văzut și ei pe la alții. Au văzut în cele două săptămâni de rodaj, cât au stat ei pe-acolo. Eu știu de la practica folclorică, tre’ să te rostogolești pe ulițe cel puțin trei, patru zile, o săptămână, să câștigi încrederea rapsozilor ca să te primească în bătătură să-ți descrie zmei și zmeie de poveste. Nu se poate nimic nenatural și anorganic, nici meșteșugul, nici amintirea. Acum se legiferează orice, acum poți să te căsătorești până și cu Arcul de Triumf. Nu vreau nicidecum să devin bigam, dar aș ieși măcar o dată la brațetă pe ștrase cu Etica Nicomahică, a lui Aristotel, tradusă de Stella Petecel, ediția a doua!
Ca și la fombal, iar preiau vorba lui Foxu’, zis și Flavius după bulentin, fără număr și adresă. Nu înțelegeam de unde ne-au năpădit vorbele astea strâmte. Semplu : din traducere. Comentașii nu știu decât statistici, și alea prost întocmite, neaduse la zi. Află și ei din social media de chibițăreală casnică, și aia prost întocmită. Vrând să verific ceva, aflai cu surpriză la priză cum că noi am fost în semifinale cu cocleala aia de generație de aur dentar. Era cât pe ce să, că ne-a stopat pe piept Suedia. În semifinale au ajuns vecinii noștri de Dunăre, bulgarii, care au și un balon de aur, prin Stoichkov. Nu mi-o luați în nume de rău, am fost și eu până la Romană când am bătut Arhentina, dar să ne vindecăm de adjectivita asta! Adjectivită și adjunctivită, astea ne macină pe noi. Vrem să dăm bine la poză, să ne refugiem lângă unul tocit și recunoscut. Noi ne luăm după modă, o luăm prizonieră, în arendă și o sporim la gardul dinspre uliță, n-o inventăm. L-am zărit pe un prost care se crede senator – și rabla lui Caligula Canicula era la rândul ei! – fost ospătar liberal de județul Alba-Neagra, cu o raniță în dos. Se poartă, a văzut el la aeroport. Așa după cum îl aducem pe altul, Bolmojan, să ne spuie cum e momentul propice și să ne inițieze în monumente. Băietul cu mintea împletită a spoit trei clădiri cu bani ooropeni și-i specialist în statui de rigips.
Fraților, cine-i crede pe ăștia că sunt șefi, mă rog, chefi? Ce școli de bucătari de popotă și de cambuzieri au rasolit? Au măcar școala de liceu LEDA 4, unde am predat și eu? Un prefesor mi-a povestit că a fost invitat la banchetul de absolvire al unei promoții de mari chefi de pe Câmpiile Elizee ale Parijului. Au vorbit mai bine decât Jac și Rac.