Programul Rabla

Am mai pomenit cestiunea. Nu rambla, aia-i altceva, un ciorchine de bulevarde încercuite de frumos, de piețe și de piațete ascunse de bocherii, teatre Liceu și colțuri înmuiate în Istorie, iar rablă vine de la mârțoagă, om uzat sau haină uzată. „Înhamă rabla lui de cal”, apud Ispirescu. Pe vremea de dindărăt, în fix zorii democrației noastre originale, de import și de umplutură, eram adunați la ceas de prietenie dezlănțuită în plușul înserării și zămisleam din nimic partide și partituri.

Era o foame de lumină și de președinți ce adia în atmosferă, durerea creșterii  – nu ca acum, a nașterii universal valabile și de ambe sexe. Și uite așa avusese unul ideea năstrușnică de mai sus, nu a nașterii, a înfiripării de partid și de stat, dar ceruse și un fel de poartă de trecere trasată prin proiect, prin program. Program, lucru de negăsit pînă azi la înjghebările astea politice. Eu am propus atunci cel mai simplu/suplu program cu putință : 8-20, cu pauză de masă eventual, căci nu apăruse încă asta, de-abia mijise ideea de sâmbătă liberă la români. Program rivuluționar, frate tabacule, că în general programul curent ce molfăia veșnicia la galantar era 7-22. Oltenii se duceau în piață de dimineață, că rima, de la orele 3, să fie bine și să se găsească produse pe tarabă de la 5, până la tramvai. Ca la Paris, vorba lui Dutronc. Acum toate halea să dășchid la 9, ba unii încep programul la 10, 10 juma. Se lucră până la 17, maximum 18, de-aia e atunci Bucureștiul plin ochi de mașini-unelte pe toate pavelele. Altă viață, mai economică, și un Timp – categorie filosofică, nu probabil – mult scurtat, intrat la apă, zici că ziua parcă nu mai are 24 de ore, ci 16. N-ai timp decât de mers la „muncă” (work, la indigo), de sosit de la și de cărat plodul din dotare din aftersculul de refugiu al inocenței copchilăriei. În continuare, televizor și noapte bunică. Stați cât mai mult cu copchilul și spălați-vă pe dinți de cel puțin două ori pe zi! Lozinci demne de Niger. Nu Nigeria lui Soynka, aia e Nollywood.

Se strică totul, dar mai ales limba română. Lumea merge la „muncă”, deci la ceva odios necesar, o mamă semi-denaturată îi promite fiului criminal că îl va transfera într-o închisoare care este „must”, must de Cartier, necesitate mondenă. Precum și vorba „beizadea”. Nu mai poți de beizadele pe ulițele patriei. Beizadea este odrasla beiului, a principelui, a domnului. Toate rablele astea pot avea așa ceva în dotare? Bișnițari mărunți de vor să epateze cu căși înalte dar oribile, copiate după palatul factorului poștal Cheval, cu otomobile luxoase sau de epohă, roabe de șămpănii de la butuc și alte țoale. Plus că toți au vorba asta: se poate întâmpla „la oricine”, cum zic părinții drogaților și drogatelor ăstora, genitori care se mai dau și profesori. Firește, de țară și la fără frecvență. Nu, nu se poate întâmpla oricui decât dacă acceptă, dacă vrea să fie dopat, -ă. Pentru bani și pentru glorie, pentru fițe și pentru un Mare Șlem. Și nu de bridge. Un băiat bun, ceva filosof, Spinoza, numește astea false bunătăți ce te îndepărtează de Binele pe care trebuie să ți-l cauți în viață.

Cam de două săptămâni tot facem cură de Louis de Funes. Probabil că ne-a dat cineva gratis copiile filmelor și am mai „împrumutat” emisiuni după arte și alte canale. Într-un film, „ma biche”, strigăt de mângâiere folosit intensiv acoloșa, fu tradus, pardon, prin „turturica mea”! Nici vorbă de turturea, căprioară herladic și „draga mea”. O cheamă Hanny! Turtureaua aia este o alcătuire organică mizerabilă, plodul unui securist de șantier și de coadă la brânză telemea, impostori instituționali cu mintea coagulată.

Ei, și-uite așa, rablele astea ne-au năpădit ca scaieții. De sus în jos, de jos în sus și mai ales în sens giratoriu. Face sens giratoriu. De la un robot defect, de bucătărie – că doar nu ați vrea să fie Deep Blue, de-l bătu pe Kasparov – și până la vedetele de hârtie creponată și de reclame de prăvălie de țară, băieți de fotbaliatori de duzină, groupies și fete de vestiar specializate în aceiași fotbaliatori. Rable cu înțelesul împovărat și imprudent de gloabe, mazete sau tocari după cum ar zice turfiștii, de ronghiuri, gioarse, cârpe, de ramoliți, hodorogiți, sleiți, istoviți. Mai ales la minte, cum vă spuneam. E plin de ei, și ei sunt plini de ei, firește. Toți au impresia că trebuie să se încumete în furtună. Să fim serioși, modești și cu scaun la cap, să ne vedem de divizia pe care ne-a hărăzit-o soarta.   Acum vin niște bezmetici și neterminați, niște bulendre, să înflorească ceea ce au văzut și ei pe la alții. Au văzut în cele două săptămâni de rodaj, cât au stat ei pe-acolo. Nu se poate nimic nenatural și anorganic, nici meșteșugul, nici amintirea. Acum se legiferează orice, acum poți să te căsătorești până și cu Arcul de Triumf.

Adjectivită și adjunctivită, astea ne macină pe noi. Vrem să dăm bine la poză, să ne refugiem lângă ceva tocit și recunoscut. Noi ne luăm după modă, o luăm prizonieră, în arendă și o atârnăm la gardul dinspre uliță, n-o inventăm.

author avatar
Nicolae Iliescu Editorialist
colecţionar de cuvinte / sincretist / navetist / corector / aranjor şi degustător de texte / doctor docent în ştiinţe umanoide şi boicotangiu vigilent / găsitor de întrebări enervante / foarte responsabil dregător de salate / utopist relativist nonactivist / soţ şi fiu afon dar fin ascultător