Ca şpriţul omonim, cu mult sifon şi rece, se trece şi petrece într-o lume buimăcită de informaţie şi de imagine, de consum galopant şi inutil, de reclamă şi propagandă, unde mediile – folosesc pluralul ca pe un barbarism – se întrec în a trage de mânecă şi a atrage un număr cât mai mare de muşterii. Compararea cu un magazin universal, cu etaje şi raioane speciale, cu duşumele date cu păcură, cu staţie proprie de amplificare şi cu animatori cu ora nici nu mi se pare riscantă. Un bazar scris sau filmat, deghizat în vector colectiv de propagandă. Trăim astfel într-un prezent continuu, ca în poemele indiene vechi, unde totul este făcut şi refăcut, citit din mai multe unghiuri de vedere, unde totul este până la urmă relativ, dar nu ca la Einstein, ci mult mai grav, aproape patologic, informaţia de acum poate fi complet contrazisă de cea de peste două ore sau de mâine. Nu este aceasta o societate schizofrenică, stimaţi telespectatori, unde până şi viaţa şi moartea devin fapte diverse ? După ce ne arată un autobuz căzut în prăpastie, şpicheriţa trece zâmbată la vacanţa peltică a unei neveste de sportiv. ( Atleţii nu pot fi niciodată embleme naţionale decât în odele lui Pindar şi în ţările bananiere ! ) Totul, absolut totul, se consumă şi se elimină. Cine mai ştie acum unde este periferia şi unde centrul ? Un Caracal permanent, ca părul ministreasei prime. Un Caracal peste tot, de la vlădică până la opincă, de la teleptualii de mahala violentă până la taximetriști, de la Cluj până la Vama Veche.
Pentru noi, societate vicleană şi brutală în sos tonomat, centrul de achiziţii este, pe stil nou, Coana Europa, acest apendice al Asiei după cum o definea cineva, căreia mai avem puțin și-i dăm spre uzufruct traseul Dunării, se sus până jos, la revărsare. Că pentru marea cea mare avem alți mușterii. Vorba cântecului: „ea uzufructul buzelor i-a dat”! Trăim în plină poliarhie, nu în democraţie, într-o lume unde deciziile sunt luate de o gaşcă şi unde seara, pe stomacul plin şi la tembelizor se fabrică ideea de consimţământ. Chestie de filosofie englezoidă de secol şaptişpe, că aşa ceva e în capul ăstora de centru-dreapta şi de noua dreaptă, răscoaptă în caricatură, cu un plus de ghiolbăneală popească răstignită agresiv pe podeaua de fag şi de os. La care se adaugă şi un rântaş de spârcâială intelectualistă. Vorbă să hie, căci aşa după cum nu mai avem oameni politici, nici inteleptuali nu sunt, de calibrul Zola, Chomsky, Steiner ori Sartre, bre, orice aţi zice! La Ghedeseu nu găseşti decât nişte baclavale râncede şi nişte zarzavagioace fardate. Dacă fătuca lui alde Scârbneci, pohet activist submediocru, este ceva, vă dați seama? De fapt, singurul intelectual cred că era moş Tache Brucan, chit că nu ştiu dacă avea şcoala de liceu, căci patableşiliichenii ăştia nu sunt decât niscai frustraţi acoperiţi, autori de articole compilate şi băietani de servitoare de prin Oltenissa ori Caracal! Iar apariţia în panoplie, nu în efigie, a vaporeanului alături de ăștia le-a făcut cel mai mare bine. Soitari solitari și hoitari de prin toate du-ghenele, uimiți-vă ! Între voi, ca ăia de la Unitern, de se premiază la nesfârșit între ei. A proposito, despre Calamitru și de Teatrul Național nu se mai detartrează nimic?
După ce că mai întreaga noastră Istorie este un şir de trădări picante şi picate la ţanc şi după ce că executăm nonşalant mătănii la Coana Europa, în primul rând – ce să spui, acoloşa a lustruit clanţele şi alde Cicciolina, de ce ne-am mira de ţaţa asta din Luxemburg, Luxemburgul fiind o vale umplută cu ţărani ajunşi ! – mai avem şi ţâfne şi obrăznicii autohtone de vedete. Nu ne referim la alde smiley, sulea-spătaru şi cosoi, numele îi defineşte îndeajuns, ci la ăștia care se simt invitați, nu chemați la ordin și la casa văruită, vezi Doamne profesori de gimnaziu sau de școli ajutătoare. Şi ne mai referim şi la neşte căldărari de fraze fierte prin şcoli de ocazie, poposiţi de prin Şoldova sovietică sau Baasarabia Saudită, de ne amintesc mersul pe sârmă cu baston, papion şi ţilindru, dar în ciorapi de nylon, remaiaţi ! Minţi răsucite de provinciali entuziaşti !
Ideile alea cu sfârşitul Istoriei şi cu şocul civilizaţiilor par scoase mai degrabă din mantaua jurnalisticii şi a contrabandei cu texte bune de citit în tot felul de simpozioane de divertisment, la un pişcot şi o şampanie trezită. Cum să se sfârşească istoria, ca parcurs, mai ales pentru noi, tineri, neliniştiţi, aflaţi într-o continuă şi haotică mişcare?
