Când eram de-o șchioapă ne tundeau la „Ciufulici”. Ciufulici, nu ciufOlici, de sună extraterestru ca acuși. La cinematorgraful „Timpuri Noi” puteai intra chiar şi hăt, după ce începea proiecţia. Erau șase cinematografe pe peticul ăla de bolivar cu vizavi cu tot. Acum parcă nu mai e niciunul. După aia mergeam la Magazinul copiilor și musai la o cofetărie. Arătați-mi acum vreuna!
Nu mai sunt nici cabine telefonice, nici măcar rigole. Ca să nu mai vorbesc despre taulete și coșuri de gunoi. De rigoare ce să mai zici? Toţi provenim în general din familii modeste, de asfalt dar venite din provincie. Că provincie este tot ceea ce nu-i Capitală, iar Bucurescii sunt un sat mai mare, vorbă argheziană ca o arteziană. Că și Arghezi sau Călinescu n-au fost bucureșteni din prima. Am scris-o deja: blocuri cu scări multe şi cu apartamente de două sau de trei camere. Biată mamă îmi spunea că erau consăteni care nu vedeau pâinea cu lunile. Sigur că s-a trăit scrâşnit şi zgâriat şi de-a-ndoaselea.
Un profesor ajuns academician mi-a spus că a plecat de-acasă, de la ţară, şi a stat la internat, într-o hală de optzeci de paturi. În cutare carte de interviuri cu scriitori publicată tot pe-atunci, prin anii 30, se punea întrebarea dacă literatorul, făcătorul de literatură trebuie să mănânce de două ori pe zi. În pozele lui Ionescu din anii ‘30 / ‘40 apar cobilițari desculți. Prezentarea de astăzi vrea să dreagă busuiocul și spune iată, vara pe caniculă negustorii ambulanți călcau pe pâmântul patriei solemn în picerele goale. Nu, frate, așa era în minunatul interbelic unde bacalaureați se aflau cam 1%. Bine, nici azi nu-s mai mulți decât cu numele, dacă ministreasă e proasta asta de Amnisie și gestionar de gubern e unul, Leorban, subinginer neîncadrat în câmpia muncii, ce să mai zici?!
Dar altăceva este de remarcat, se schimbă realitatea, perfect, dar tot cu deșeuri și cu materiale reciclate, uneori chiar toxice. Că nu-s premari și prefecți bucureșteni n-ar fi nimic, Bucureștiul e o conglomerație urbană cum sunt Iașul sau Clujul Napocăi, dar și miniștri și inspectori șefi proveniți din profesori de gimnaziu? Sau generali făcuți rapid din chelneri și din telegrafiști? Ăștia sunt experții sau specialiștii de acum, ăștia fac curriculum și matricole, ăștia elimină Latina și Filosofia din program și își introduc prietenii de editură în manuale inutile, dar alternative? E la modă raderea etichetelor, începută de pe vremea cînd grupurile școlare deveniseră universități particolere. Peste tot nu vezi decât impostură, din orice parte ar veni ea, iar acum vine dinspre neoliberalismul de casino, o imbecilitate ca şi bolşevismul suflecat și cu șapcă. Doctorii de bătături și felcerii care scot cu briceagul apendimațul ne condamnă la claustrare și singurătate. Firește, asta-i o boală galbenă și globală, a cuprins toată lumea care își caută pe jos minutarele. America sărise etapele și trebuie să-și facă și ea bolile copilăriei.
Un publicist de la ei de-acolo emanase cândva o idee potrivit căreia Rusia este o Nigerie cu arme nucleare. Dar America aia ce-o fi? Și cu Nigeria ce-ai, bre, că Lagosul ăla e cât New York-ul? Alt eseist, dar de două sute de ori mai deștept și mai rafinat, franțuz deh, a emis o chestie corectă : America este o țară inventată, cu o mentalitate de veac XVIII și cu o tehnologie de veac XXII. Într-o lume hiperconectată individul e-n stare să-și vândă viața privată pentru puțin confort, într-o lume unde consumul a înlocuit examenul critic toți poartă uniforme de gândire. Noi înlocuim, precum slugile cele proaste venite la boier să ocupe camera de bonă și să aducă supa învelită în ștergar,tot ceea ce am văzut în ograda de-acasă. Al lu’ Parizianu, din Moromeții. A auzit el la oraș că nu-i mai zice ogradă, ci fermă. „Individul pentru care adevărul e minciună este ideal pentru a deveni populație și a fi parte dintr-un regim totalitar”. O zice Hannah Arendt.
Impostură jegoasă dacă un gunoi ca Băsăul încearcă să-și proptească în mpolitică nefasta personelă și fata îngrămădită! Sau gubernanții care se simt ca-n anii ‘30 dorind să elimine opoziția. Nu mai prididim de atâta discurs emanat de la neşte vieţuitoare pustiite la cerebel. Haită de umplutură și de personaje de stambă, buruieni ieşite din vegetaţia genealogică stropşită cu borhot de lume bună, pusă pe trotinetă şi pe pungăşit. Ăştia, vezi bine, îşi permit să preia, ca maimuţele, proceduri, metehne şi deprinderi de la omonimii lor văzuţi la alţii doar pe tembelizor. Toți ăi de vor să hie considerați de Dreapta, buticarii ăștia sunt odrasle de șantieriști, lăcătuși mecanici, șoferachi, secretari de partid sau de sindicat, frizeri și în general securachi cât coprinde. De la Stânga. Dar amu musai cu bombetă sau panama de panoramă/panaramă. N-ar fi nicio rușine, dimpotrivă, ar fi o mândrie dacă ar ști să și-o poarte. Zaharia Stancu, un boier deși țăran autentic, declara că învățase meseria de la ăia adevărați, nu de la ciocoi. Noi, deși vechi și mucegăiți.