Un cronicar sportiv într-o seară de nișă și pe un post teve de același aliniament a spus un lucru de-un bun simț urieșesc: România nu are niciun geniu la ora asta în niciun domeniu, niciun personaj serios care să fie luat în seamă ca atare în lume. Nea Nicu, mai din conjunctură, mai din resentimente, știa să se strecoare între naționalism și antirusism și să profite de astea două. Sigur, cu limitele care l-au și îngropat. Echipa de rezervă încropită de dinainte de debarcarea lui s-a dovedit mult mai slabă decât personajele publice din vremea lui. Oricum, la început a mai mers cum a mers iar după anul 2 000 ceea ce avem ca gestionari întrece imbecilitatea cea mai profundă. Greşeala mare de tot e că ne construim biografii romanţate ca să izbutim şi să izbucnim în coclaurii centrului, noi, periferici şi plini de colbul uliţei. Toți vagabonzii văzduhului, toate defectele biologice, tot talașul, rumegușul și toate ronghiurile/roengheurile soioase au prins glas și se îmburdă în imagine. De la vlădică și până la opincă.
Dom’ le, nu poți face din țânțar armăsar, nu poți defila cu marginali la curțile imperiale și nu poți apărea oricum și la braț cu oricine! Premiul ăsta al sferei de influență din Marginenburg este un fel de Premiul orașului Țăndărei, să fim serioși și gingași. Mult mai bun este „Cercul de cretă caucazian”, care repetă o pildă veche și e semnat de un mare scriitor, unul, Brecht. Uitat astăzi din motiv de comunism și de redegism. Apropo, Marinenburg ăla bombardat fleașcă de englezi este tot din RDG. Și la „fombal” a luat o Cupă a Cupelor. Mai importantă decât diploma de merit Zigoto. Apoi, nu poți râvni la Nobel editat de cutare editură politică și susținut de niște nulități ardicate securistic și politic.
Imediat de după 90 s-a schimbat lumea, dar prost. Mai mult s-a strâmbat. Acum e rândul Americii, care-i un continent și o țară de-a gata, nu-i pe comandă. Și a mai și lipsit la proba a doua. Trecutul, și la ei, în loc să fie asumat și corectat din mers, a fost retrăit și cârpit, încercându-se o golire orbecăită. Statui s-au dărâmat de la Babilon, Ierusalim și Atena până în Piața Vendome, Berlin și București, nu-i ceva nou. Și noi, că asta ne interesează deși astăzi totul se leagă ca bătăile alea de fluture, în loc să privim înainte am privit înapoi, de parcă de-acum treizeci de ani ne aflam în carantină mentală. Totul era și este o varză, nici măcar călită. Firește, orice lume nouă e mai nouă decât aia veche. Nu-i obligatoriu și mai bună. Se poate îmbunătăți pe parcurs, dar depandă cu cine. Și dacă se construiește cu școală, nu online și nu cu o proastă ca Amnisie asta!
Mitomanul e un guguman ridicol, ca unul, Romanț sau poate fi mitomană, ca Țurcana, de zice că nu și-a susținut dizertația ca să nu șadă la mâna pesedeului. Știți ce-i aia dizertație? Un articol pe care-l descarci de pe net sau ți-l face pentru două beri, o merdenea cu brânză și două bilete de metrou orice ștudinte de la mare distanță. Iar masteratul este un fel de curs de reciclare. Cu plată, ca parcarea. Bieții de ei și de ele, or fi suferit de umilire excesivă până la pubertate! Cu cât tâmpenia lor răzbate prin toți porii, cu cât distanța dintre ceea ce este și ceea ce vrea să pară fiștecare se întinde ca gumilasticul sau ca pecinginea, vorbele lor par cotcodăceli, măcăneli pe liziera bunului-simț. Sigur că fiecare trăiește în favoarea lui, dar parcă prea e de tot. Nu poți fi plutonier și brusc senator sau expert melitar. Ba poți, hic et nunc, ca să astupi un post. Ba și mai dihai, îți poți falsifica și diploma sau poți să nici n-o ai dacă ești la ai noștri, cânți aceeași manea. Giganţii politicii, auzi dumneata! Micii giganţi din Parcul Cutezătorii mai abitir. Apariţia seară de seară demonetizează, nu-şi dau seama copchiii ăştia şi hermeneuţii de pripas prezenţi pe toate canalele ? Aş mai avea ceva de adăugat : încrâncenarea neplăcută şi orgoliul mascat par interesate, nu interesante.Copiii ăștia de trupă și ai ultimei ploi au simptome de identitate numerică și digitală, au făcut dezbrobodire personală, lifting sau bodibilding sau timbilding, că nu mai știi cum să le spui.
Și politicii, pardon, politrucii ăilalți aflați în cotețul vreunui partid și înzestrați cu sarcină temporară – trebuie să fie în slujba mea, a cetăţeanului smerit şi de rând, să nu-mi întrerupă luminaşterea din cinci în cinci minute, să am apă curgătoare şi gaze ieftine, lefuri, pensii și impozite decente, să nu-mi ia ochii cu inscripții pe bănci și pe autobuze că nu le-au făcut din banii lor și pentru asta sunt acolo, să nu se îmbogăţească şi să se creadă mai presus de lege şi de fire ! Am, posed dreptul să-i huidui, cum zicea un “intelectual” de piață liberă și volantă.
