A.Singura performanţă pe care ar fi vrut a o impune Televuvuziunea noastră băştinaşă în ambientul evropenesc era obţinerea unei scobitori la bâlciul impulsiv şi telefonat al Neurovizionului. Nu putea să fie şi nu va fi, Lazăre, poate niciodată, căci absolut toate juriile şi comiţiile neaoşe sunt alcătuite pe colţul mesei şi calcă pe maldăre de cărţi măsluite.
Nu ne-au ieșit decât trei ediții serioase de Cerb de Aur, aura lui am transformat-o în tigaie. Nu contează că ne facem de cucută întotdeauna de când vânăm recompense care să ne intituleze – Euroviziune, Guiness, Nobel, Oscar, organizare de vreun maslu cu loc rezervat, vreo calificare de missa solemnis – , dar ne condamnăm la marcare cu fierul înroşit al scârbei graţioase. Râvnim la recunoaştere, dar nu ne votează nici măcar vecinii. Nu aveam ce căta la acel spectacol de balet cu sifon. Nici măcar cu domnişoara aia Aurica, din Griviţei, care scrie cărţi împiedicate şi le semnează Pisse la rue, nu am fi efectuat vreo mare brânză. Și nu cred că de la Aurelian Andreescu s-a mai ițit vreun solist de Doamne-ajută! Sincer, nici noi nu ne-am fi votat cu acei depănuşaţi de pe scenă şi cu acea zombi feminin.
Nu vrem a ne referi la execrabilul – ca organizare, în primul rand, dar și ca schimonoseală vocal-terpsihoristă – puerilism cultural afișat de recentissimul maslu artisticos de pe prispa televideniei. Adecă Neuroviziunea, cum o numeam de când a apărut ea pe mititelele ecrane sau chiar Horrorviziunea. Engleza de hotel din Ruanda gargarisită pare mai dihai decat „furculisionul” lui Guluță. Asta ca interpretare, căci dacă te mai punea gaia să fii atent și la text și la mormăielile fetișcanei ăleia ghin Cluuj – orașul încă fără metrou cu o stație, dar cu Untold de masă și de lemn – ce parcă avea terminațiile nervoase înmuiate în naftalină, trebuia să te lași păgubaș. Și să dai pe bași, că acutele erau oribile. Note înhămate și înhumate de niște lăutari de discotecă ori de bâlci. Electrocutări muzicale și adevărat vuiet toxic.
Bre, oameni buni, nu pricep de ce ne tot chinuim cu aiureala asta geopoliticoasă. Ce ne aduce nouă? Largă recunoaștere internațională, cum spusei? Împrietenire scânteiecioasă cu vecinii? Cultură de divertisment, cultură populară, subcultură, televiziunea imprimă un mod de gândire destul de caraghios. Uniform şi diform, la pragul de jos al sărăciei mentale, creează stereotipii, dresaj mârlănesc, induce tentaţii de moment, învârte lasciv lumea şi promite recreaţii de gândire. Asta pentru câteva ceasuri, sâmbătă seara. Vertiginoase volte realizate de o grămadă de caricaturi umane ne-au pus bine cam cu toată lumea, îndeosebi ce cea de jur împrejur. Paranoia suficientă şi stângace a netitratei noastre competenţe, neştiinţa de a ţine paharul în mână, cuţitul în dreapta şi furculiţa niciodată în brânză ne-au scos în uliţă desculţi şi neprimeniţi intelectualiceşte pentru nişte vremuri extrem de tulburi și disperate. Am ratat mereu, cu bolnavă tenacitate. Am încercat de toate pentru toți, rock izmenit cu Olograf ăla, balcanism comunal cu una, Gheorghe, ironii terfelite de Getax, viituri operetistice, pian de cabaret și cabernet etc. N-am reașezat niciodată constelațiile, nici măcar stelele, am poposit mai întotdeauna pe locurile din coadă. Și mereu nu noi eram de vină, ci obtuzitatea ălora, arbitrii și terenul de joc. Dar persistăm în acordarea de fonduri aceleiași echipe de nulități, flămânde și de noapte, cu Lî. Stanciu înainte.
Ceva e de remarcat, chiar remarcabil : toate melodiile de pe podium au fost eructate în limbă națională – mă rog, Helvetul are patru oficiale. Și era un fel de Fuego. Go, Fuego, go! Și mai abitir : insula aia care a dat totuși niște bitălși, stonși și zeppelini a obținut la toate compartimentele nota Zero! Sigur, dânșii au ieșit din continentul evropenesc, au intrat australienii, care în schimb nu s-au calificat. Și am mai văzut ceva : Nemția a dat maximum de puncte Franciei, care Francie nu a dat niciun punct Italiei, care a ieșit câștigătoare. Vecinătăți zglobii, de la lobby!
B.Că muzica e la noi un fel de pâlnie de alamă de cârciumă ponosită de sat veșnic prăfuit, e una, dar că sunt puşi acolo, în capul trebii, o grămadă neordonată de ciocoi ai Puterii, un nor şi un noroi de arendaşi, cu scopul de a ţese epiderma realităţii şi de a adormi în scaun, e alta. De mai bine de treizeci de ani se revarsă multă drojdie, dar atâtea resturi depersonalizate puse ca decor ca acum parcă nu au fost niciodată. Firește, mereu Dăncilă și pe bună dreptate, dar Țărcan o fi mai brează? Hai să fim serioși, asta nu știe nici când s-a născut și zice că TV HD înseamnă Televiziunea Hunedoara! Altă umbră fără trecut pomenește despre Județul Zalău. Urzeli ofilite înainte de naștere, ca idiotul de cerșetor sub formă de bibelou, Bubulae, care numește asta happening stradal! Nimic, nimeni, zero, împărăţia gerului posomorât, un robinet din care picură rugină încleiată, o tangentă coclită dar zbuciumată la intersecția „neantului pur”, cum zice Călinescu.
Bun articol