Emblematică zisa asta a unui prost de comentatoraș de fâsbal. Că numai retardeuri și rateuri am trimis acoloșa, o sacoșă de sedentari care ne spun ceea ce puteau face și de la domițil, cifre și amintiri încropite. Mai cheamă la șuete improvizate de după meci niscai chibiți de divizia Promoție, care se dau conesiori, ca imbecilii de chefi la cuțite și păhară. Auzi dumneata, gazetari de la Sportul popular de rit nou. Pe vremea de dindărăt, chiar dacă avea patru pagini, măcar erau scrise corect titlul și scorul, vorba lui Belphegor. Sau cum zicea una, Ana Lindina: „salată de biof”. Și cum ne le va ieși în veci ăstora Pari Sanjerman, dejavu și Dioșamp.Numai specialiști, dom’le, în toate ramurile de inactivitate! Sau ca generalii ăia proveniți din ordonanțe și micimani. Înainte erau pe puncte, un soi de cartelă, acum sunt pe doftorate copiate, un alt sortiment de cartelă, dar fără fir.
Cine îi învață pe ăștia cu întrebări mai lungi decât o frază de Proust? Cine îi selectează după chițăitură și prune-n gură? Nici la meteo nu-s buni, dar acolo măcar ai harta cu temperaturile de rigoare. Unii bat în piuă aceleași vorbe și vor să acopere invitații, vor să arate că-s deștepți, dau din cap precum câinele din luneta mașinii ca o pălugă șoldoveancă venită din grajdul unui reporter sportiv local. A apărut și o tanti pe un post spiritist de șanț, care învârte poliftica și se rățoiește la invitați, am zărit-o în treacăt. Madama Bălmăjan face emisii ca alea proaste, uteciste, și-l invită pe unul Borțan, un fel de plutonier adjutant să ne spuie cum e cu comunicarea.
Cu ăștia să ajungi la Șenghen? Poate la Șenghenă, cu alde Borde și alți dobitoci de același calibru. Antrenorul Braziliei își dă demisia încă din avioneta de înapoiere iar boii bălții stătute nu se lasă de paiul existenței lor mâloase. Hipopotami fără hipopotalamus. Bine, în Brazilia, dacă echipa nu intră în semifinale la vreun CM e rivuluție. La noi, merge și așa, în trei zile se uită. Iote că imperiul aulic nu e abulic, nu uită nici după patru sute de ani că le-ai fost iobag și supus! Pe mine nu m-a durut deloc că am reușit fără loc, doar știam că așa va fi, m-a durut disprețul ministrului Cutare care a refuzat să dea interviu gazetarilor noștri (râs!). Precum Cage sau Kidman, când au venit pe-aici, la sarmale și peisage de ilustrată. Sau flitul dat de Lady Gaga. E treaba Istoriei să deconteze evenimentele, nu a anal/iștilor de clistir de pe tembelizor. Și ce poliftică externă avem noi? Băieți de prăvălie, de aprozar, de cărat mobila pe scări. Nu numai că Vogoride, vorba unui prieten, avea relații mai bune, dar și Dej trimitea oameni de cultură, nu de odihnă ca ziariștii ăștia de acum, promovați capuchehale. Mai apare o nuanță: toți se vaită și arată la cameră că au avut proiecte și înscrisuri și nu au fost luați în seamă, ci în tărbacă. Ce proiecte pot avea unii ca Borde sau Măciucă? Ei nu au nici două sute de cuvinte în vocabular. Nici nu contează că-s plagiatori, dar măcar să fi învățat pe de rost frazele alea copiate și banale. Cu cine să defilezi, cu Udrăreasa de taxatoare, visată Teodoră de Pleșcoi? Cu neuroparlamentarii noștri? Amoeba, Băsăul-Petrov, Becali, R. Bolovan din Hopșa Mică sau Tălan? Cu Macacovei? Sau cu Ciulacu ăsta, care spune o prăpastie cât Buzăul de adâncă: „bine că nu ne-am folosit dreptul de veto în cazul Croației”! A Croato-Sloveniei, confiniu austriac de pe la anul o mie și una de articole? Băi, ej’ nebun, vorbă de feisbuc?
Și mai piano, pianissimo cu pianul pe scări – titlu din Marin Sorescu, tot nu știu copiii ploii! – că nu-i o singură țărișoară contra, ci un imperiu intrat la apă și o republică desemnată, că dacă avea de gând să nu fie așa, toți ăilalți negociau spre convingere, nu de sanchi. Votul este calitativ, nu cantitativ. Nu ne vrea nimeni, dar de fapt pe voi nu vă vrea nimeni, băieți! Pe-ăștia de la gestiune, de la gubernare. Puneți mâna pe lopeți și plantați puieți! Nu va ieși nimic din voi, niciodată, nici dacă ați mânca jar sau JAI! Lăsați locul gooolll, stimați telespectatori!
Greu la deal cu boicotul mic! Un soi de borhot. Ce să boicotezi, stimabile, Viena? Sigur, după gustul meu e un fel de Cluj mai mare, întunecat și rece, dar are universitate de la 1365, nu de la 1919. Pe cine să boicotezi, pe Mozart? Pe Rilke, Freud, Broch, Zweig, Musil, pe Radetzki, ștrudelul, șnițelul, gulașul, torta Linzer? Măcar Kafka ține de Praga, altă capitală imperială, mai spre Hasek, preferații mei. Firește, imperiu de cazarmă și de vals, nu pe gustul unui om din sud-est. Acum ne decuplăm de frații bulgari, care au mai mult litoral decât noi și-o Turtucaie, spre care ne îndreptam antenele. Narușenia, jolt carton, studio Chix. Știți cu ce mi se pare că seamănă chestia asta? Cu vitejia umilinței, ăla bătut măr care zice „ce dai, nene, nu știi să-njuri?”. Sau ca ăla care înjură de pe prispă după ce a plecat lăptarul și nu i-a lăsat nicio sticlă, fiindcă nu l-a plătit de multă vreme.
