Cauta

Nicolae Iliescu, dirijorul de cuvinte

Aici ar fi trebuit sa fie locul in care, saptamana de saptamana, Nicolae Iliescu ne obisnuise, de niste ani, sa-si astearna gandurile despre „Puricul Targului”, „Flasneta uniterna”, „Bazarul vulgaritatii”, asta, asa, ca sa readucem spre buna aminte cevasilea din cele asezate pe hartie. Nu sunt toate, fereasca-ne Al de Sus de numai atata trudeala. Nicolae Iliescu compunea muzichie din cuvinte intoarse mestesugit noapte de noapte, iar ziua nu ii ajungea sa lege partitura cu slove, si cele de peste noapte, si cele noi, care se buluceau in spatele fruntii. Nicolae Iliescu, de fapt, nu scria. El dirija literele cu condeiul pe post de bagheta pana ajungeau la nota placuta, apoi se aseza in fata lor si le mana in partitura.

Nicolae Iliescu, dirijorul de cuvinte - Ziarul National
Nicolae Iliescu

Credeti ca numai atat a facut el la viata lui? Nici vorba! Ar fi fost prea putin pentru un editorialist si scriitor care vede ce altii nu aud si spune ce altii nu vorbesc sau simt. Nicky Iliescu, cum il stiu prietenii, a inceput cu liceul, si nu unul oarecare, ci chiar „Gheorghe Lazar”. Nu i-a fost de ajuns, asa ca a absolvit si Facultatea de Limba si Literatura Romana a Universitatii din Bucuresti. Tamaduiutor de suflete prin zicere si scriitura fiind, uite cum ajunge si doctor in filologie al Universitatii din Bucuresti. Vreme de sapte ani a predat in scoli si licee din Bucuresti si din apropiere. Din 1978, de cand s-a lansat cu un articol de critica in revista „Amfiteatru”, a scris atat de mult, incat gandurile lui puse pe hartie, daca ar fi transformate in aer, i-ar ajunge unui om sa-l respire o viata. E mult? E putin? Nu stim a spune exact, dar stim ca a trudit drept cercetator stiintific si profesor asociat si a fost secretar stiintific al Sectiei de Filologie si Literatura din cadrul Academiei Romane. Acum, Nicolae Iliescu, semnatarul spumoasei si inteleptei rubrici „ Stop cadru” din ziarul „National” este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, cu vechime in breasla din 1990 si, de cinci ani, este redactor-sef al revistei lunare de literatura si arta “Literatorul”, editata de Biblioteca Metropolitana Bucuresti. In 2004, a fost decorat cu Ordinul national ”Pentru Merit” in grad de Cavaler, de presedintele Romaniei, Ion Iliescu, pentru contributia deosebita la dezvoltarea stiintei romanesti.

De ce spunem noi toate astea aici, in loc de „Stop cadru”? Pentru ca Nicky Iliescu se va bucura, mai repede decat zboara gandul, de rotunjirea varstei la 60 de ani. Si ar fi fost mare greseala sa nu ii aducem aminte! La multi ani!

Ultimele stiri

  • Cum pot studenții români să schimbe viitorul energiei verzi: proiectul DFG Energy Solutions, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Garanțiile de securitate oferite lui Zelenski nu vor obliga Occidentul să intre în război pentru Ucraina
  • UPDATE. Fostul ministru al Transporturilor, arestat preventiv/Noi detalii în scandalul momentului! Ce ar fi declarat complicele fostului ministru Răzvan Cuc la DNA
  • Premierul, declarații de ultimă oră! Ilie Bolojan: Cel puţin în fapte de corupţie grave nu ar trebui să existe prescripție
  • Iar au început tefeloazele să se vaite că au protestat în frig
  • Sărbători cu buget chibzuit și cu ochii pe oferte! Studiu: Bugetul alocat cumpărăturilor scade cu 10% în 2025
  • Bolojan ar vrea ca toată lumea să se pensioneze la 65 de ani: „Trebuie să eliminăm posibilitățile de pensionare anticipată”/Ce spune premierul despre ajutoarele de șomaj
  • Părinții, în alertă! Mai mulți copii de la o grădiniță din Drobeta-Turnu Severin, la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
  • Alunecare de teren, pe DN1, în zona localității Cornu. Circulația, restricționată parțial/Anunțul autorităților
  • Ședință tensionată a Coaliției, după votul PSD la moțiunea împotriva Dianei Buzoianu. Ce subiecte-cheie sunt pe agenda discuțiilor
  • Exit mobile version