Netrăind în viitor

Suntem generaţia televizorului, dar nu ne-am născut toţi cu obiectul în casă, Rubin sau Temp. Părinţii noştri aveau radioul Pionier, fost Pioneer, că așa suntem noi, preluăm necritic de la toată lumea, după nevoi; la hotel, la Mangalia, în primii ani păstrători de amintiri funcţiona în camere staţia de radioficare. Chestia asta a fost prezentă, hăt, până prin anii studenţiei, când împreună cu bietul Horică Tabacu făceam emisiuni pentru difuzat la difuzor, în „Grozăveşti” şi „6 Martie”. Iar primele televizoare naţionale aveau cifre, E 47-110, radiourile aveau alte denumiri, Darclée 3, cu pick-up.

Şi, poveşti pe care nu le mai ştiu generaţiile actuale, consumul de televizor era un act social-cultural, iar aparatul în sine era o mobilă, cu masa adiacentă. Emisiunile erau urmărite precum casetele video, în sufragerie, cu întreaga familie şi cu vecinii aferenţi. Şi emisiunile erau fie filme, fie teatru filmat, fie desene animate cu figuri din plastilină, fie reportaje-eseu, fie transmisii în direct, sportive sau varietăţi cu public. Apoi au poposit lecţiile de la tele-şcoală, cea mai bună şi serioasă emisiune a televiziunii noastre, „Tele-enciclopedia”, împănată cu memorabilele voci ale Marianei Zaharescu, ale lui Dinu Ianculescu şi Florian „Moţu” Pittiş, precum şi ancheta jurnalistică „Reflector”. Pe vremea aia televizorul era alb-negru şi programul era prezentat de câte o crainică vajnică şi puţin actriţă, care îţi intra în casă ca membru de familie. Sigur că astăzi nu se mai poartă aşa ceva, prezentatorii au devenit moderatori, din păcate de-o prostie incalculabilă și inegalabilă – nu ştiu carte, nu se pregătesc, nu au un desfăşurător, nu au dicţie, nu au spontaneitate, nu ştiu să scrie şi în general sunt agresivi din complex și analfabeţi funcţional. Sanda Ţăranu era şi va rămâne şi acum emblema TVR-ului.

Faţa politică a lucrurilor a luat prim-planul formativ-informativ. Însăşi informaţia este dată pe canal fie subliminal, fie împachetată în poleiala simplei propagande. Acum pe faţă, direct, fără nicio ruşine. De altfel, scăderea vertiginoasă a calităţii oamenilor aleşi sau priponiţi în funcţii de vizibilitate a scăzut vertiginos, în general şi în particular, de la vlădică până la opincă, din sistemul academic până în cel şcolar şi preşcolar. Familia aia veche, poate şi tradiţională pe alocuri cum zice fistichiu o reclamă uşor şugubeaţă, dar idioată avea grijă de noi, de alimentaţia noastră, de lecţiile noastre, ne supraveghea la joacă şi chiar – uneori exagerat – ne supraveghea şi anturajul. Suntem, cred, ţara cu reclamele cele mai infantile din Europa, sper ca albanezii să fie oleacă mai serioşi, că la bulgari nu ne mai uităm.

Ei, de-aici pornim. Emisiunea Reflector. Acum se cheamă Recorder. Aceeași Mărie cu altă ștefan pălărie. Emisiune socială pe-o singură parte, care critică și ea ce i se îngăduie. Publicistică inutilă, fără haz și fără întrebări fundamentale. Cu diferența că Reflectorul de odinoară, așa cum nu ajungea el la păturile înalte, era mult mai profesionist făcut. Acum am văzut un fel de documentar despre bibliotecile comunale, unul despre îmbogățiții Revoluției unde apare și un gestionar de librărie și ăsta cu titlu de banc de pe vremuri. Sigur că au fost cum au fost, dar toată vremea de-acușica întoarce perspectiva. În sensul că seamănă perfect cu tot ceea ce a fost și va să fi. Vorbă de Eccleziast. Așa și puștii ăștia, vorbesc la comandă despre BOR. Dar de ce nu iau la întrebări și alte culte, sectele care au proliferat enorm și și-au întins tentaculele temerar? Aici ai voie să te iei de Bivolaru, dar nu e singurul. Apropo, am auzit un ageamiu amintind despre întrunirile Vechiului Regim. Păi vorbește, frate, despre Meditația Transcendentală, despre ăia care se duceau pe-acolo, citește, informează-te etc. Raportul din epocă publicat în „Scânteia” era chiar cuprinzător. Și atunci și acum se vorbea despre ce se indica, despre ce era permis de forurile diriguitoare. Doar adevăruri parțiale și la comandă, cum zisei. Hoțiile Clocotildei de ce nu sunt anchetate până la final și dovedite dacă sunt. Sau nesăbuința acestui premare general absolut inutil. Era același frig în case și în oase și atunci și acum, s-a mișcat ceva? Și mai terminați, vă rog, cu provincialismul ăsta netot că Normale Sup! Poate aia pentru colonii și dacă era bun de ceva îl păstrau ăia cu grijă!

Aroganța unor imbecili, ca Cazzu, cacofonie permisă, chiar necesară, ca Arahat, care se comportă aproape ca niște teroriști autentici, măcar cultural și social este nevămuită, dar firavă. Se vede cu ochiul liber manipularea. Neamul acesta al nostru nu are deloc încredere în autorități și pe bună dreptate. Pandemia a îmbogățit nejustificat tot felul de inși nejustificat numiți oameni. Nu sunt no vax, sigur că virusul există, dar explică totuși cuviincios, argumentat și elegant, nu răstit. Nu suntem departe de prescripţiile prin staţia de radioamplificare.

Oameni buni, la votarea Reformei agrare din 1921, deci de-acum una sută de anișori, șeful Camerei Deputaților se numea Duiliu Zamfirescu. Acum cică șade în pridvor de bucurie unul, Flî. Roman. Ce vreți mai caracteristic?