Tot soiul de muţunache au fost aduşi şi puşi în posturi şi posturi, pronunţate cu accente diferite, înalte dar pe rol de acoperitor vremelnic. L-am auzit cândva pe infatigabilul Băsău, vaporean cu faciesul şi cu mintea istovite, ieșit din uz și din abuz sper că puțin pentru totdeauna, cum că partidele astea sunt trecătoare. Păi, fraţicule, toţi suntem trecători, iar cel mai trecător eşti alde matale! Aşa bunioară girantul/a teveului public şi/sau ministrelul inculturii, niște personaje de conjunctură și de umplutură!
Siguramente, putem adăuga : niște perturbații oarecare, un fel de secretară-dactilografă și un nene care a ratat prima trecere cu Bacul la liceul unde fusese încartiruit, dar nu asta contează, niște mărunțiș atârnat pe lângă ceva enterese mai mult sau mai puțin guvernamentale. Mai în clar şi pe direct, pe medii, nu pe ultra-scurte, orice bugetofagot aburcat direftorache sau ceva șef de partidă de suflători poate să-şi lipească gumarii şi şoşonii de paltonul ăluia de l-a cocoțat acolo și să-i umple cu dulceața Puterii! Orice jeffe de ceva de la orice primărie comunală cu asta se ocupă, dă ca să primească! Mai ales laude. Și înainte vreme dădeai un kent, „un pol și-un pall mall” (deși se pronunță pel-mel), vorba lui Nea Tomiță, pentru trei zile de conced medical sau pentru o notă de 5, dar erau proporții umane. Acum trebuie să dai cu zeci de mii de euro, cu iahtul ori cu toată flota. Și dacă ejti acoloșa, musai trebuie să-ți mulțumești cămila și camarila.
Directori de televizie din ’90 încoace au fost mari profesori ca Răzvan Theodorescu, scriitori ca Everac, Aurel Dragoş Munteanu, Valentin Nicolau, publiciști ca E. Preda, precum și regretatul meu coleg și prieten, Radu C. Cristea, de-a șezut o juma de lună. De restul, tăcere cehoviană și Mărășești fără filtru. Această ventuză a banului public, Tevereaua, ar face bine să ne lase orfani și numai ca amintire imaginea sa nesărată, mai scorojită și mai gâjâită decât mira de odinioară. Certaminte că ar face bine să fie desființată, căci nu numai vacanțe mari posedă, ci și o pleată de emisiuni inutile, nici măcar pentru coafeze, de profesioniști vezi doamne sau garantate 100%, niște tâmpenii la care nu se uită nimeni. Ea ar trebui să dea ora exactă a limbii române, știri, filme, meciuri și Teleenciclopedia. Televiziunea, media în ansamblu înseamnă un fel de echilibru între Putere, societatea în civil, experţi, numeros public. La noi, televizia naţională este aservită de cele mai multe ori total şi golăneşte Puterii, ea este tot propagandă, că atât a rămas în capetele vide ale gubernanţilor, în timp ce majoritatea celorlalte canale mediatice este ipotecată de alte interese, ca în Nigeria, Ghana, Sierra Leone şi Mama Leone. Frumoasă ţară , mândri cârmaci! Acum dacă nu face așa, gata, nu e bună trebuie chemată la orden!
Niciodată nu voi înţelege de ce trebuie ca toate televiziile să programeze la finele anului un program de Rebelion. Ca să demonstreze că sunt capace ( italienism, capabile, luat din Călinescu ! ) să adune la un loc manevre teatrale şi muzici stridente ? Cine se uită la astfel de însăilări? Mai bine ar da filme româneşti vechi sau programe vechi, după spusa prietenului Boanchiș, începând chiar din anii ’60, de la Mircea Crișan. Programul din ultima noapte de an vechi şi prima de an nou este o obişnuinţă de niscai decenii. Noi, românaşii, fiind o ţară de veac nouăsprezece, avem conservatorisme desuete. Pe lângă faptul că sunt desuete măcar să râmână aşa, dar fac şi cu ochiul la nou, pe care îl preluăm mereu gâfâit şi fără „spirit critic”. Am reuşit să împrumutăm ce e mai rău, mai prost şi mai ridicol de peste tot. Aşadar, tragem un ghiveci viran şi artisticos, și mai ales fără pic de haz, dar musai la Fuego scăzut. Tot umorul nostru teve a rămas în cârca brigăzilor artistice de amatori. Batâr de ar fi fost folosite alea bune, cum era cea a ASE-ului, cu Finți. Am expus acelaşi galantar pocit, aceeaşi crustă groasă a prostului gust, aceeaşi opulenţă primitivă şi trivială din bătătura unor farnienţi disperaţi şi imprudenţi. Culmea provincialismului şi a mahalalei răsunătoare este echipa din dosul steclei de lambă numărul 8, echipă spoită cu un soi de umoare mâhnită la tingire, fără sosul umorului. Buhai sau Buleandră ăsta și fiul actorului de zer Calamitru, personaje ridicole și extenuate la minte, sar prostește pentru o chestie neorânduită. Puțin îmi pasă de existența iminentă a acestui Joianis/Wuhanis/Iohaos, cum frumos i se conferă o policră, într-o lume liberă poți râde de orice și mai ales de oricine. Firește, cu talent și aici nu-i cazul. Dar mai gravă este, după părerea mea, lipsa de adecvare : n-o faci la miezul nopții și nu uiți să dai ceasul cu bătăile de flori și de fiori ale Noului An! Că eu doar de-aia am trecut pe TVR!
