Un important scriitor si gazetar roman mi-a povestit odata ca dadaistii nostri aveau un personaj special pe la Balaceanca sau pe la Marcuta pe care-l cultivau asiduu.
Scria si desena lucruri neinchipuite de mintile sanatoase. De-un paregzamplu, ii dadeau o coala de hartie si-i trasau o tema. Omul cauta sa scrie cat mai citet, in cerc, ca un fel de melc, pornind din centru si umpland incetul cu incetul marginile. Caligrame, ce mai incolo si incoace ! Apollinaire, ce mai incolo, ca tot era polac. Si sef de baterie de artilerie sau chiar de batalion in Primul Razbel, ranit, erou, mare scriitor. Ei bine, astuia de la noi i-au dat tema „sef” si omul s-a asternut pe treaba. Chestii scurte, banale, comisar-sef, redactor-sef, sef de partida, sef de sala, de masa, de birou etc. Deodata, a pocnit ghinda talentului nativ si a purces la slefuit ingemanari : ministru-sef, rege-sef, imparat-sef ! Pai, aici a intrat deja in Ionesco ! Si te mai miri ce ruptura a provocat „Cantareata cheala” !
Ei bine, s-a dat drumul la vanatoarea de papagali si incepe campania de treierat cu scoposul de a asigura prezenta cea mai inalta in scranciob, scranciobul din capatul aleii din spatele blocului nostru, fapt pentru care au inceput darile la semn si la gioale, aghezmuirile, cuvintele desalate, tacerile robuste si melodioase, araturile de toamna. Pe plan global, de la gloaba, suntem ceea ce am fost de veacuri, o pata neagra intr-un triunghi rosu, ca un semn de circulatie postmodern amplasat in bataia vantului, impuns si impins pe musamaua Evropii. Care se sinchiseste totusi de noi, pamant roditor si second-mana de lucru ieftina de tot, si ne mai ofera un post pentru linistea si binele EI. Sa traducem cinstit, lautareste si cu amanuntul, comisionerii nostri – toti, o apa si un pamant de flori – nu sunt pentru Romania, ci din Romania ! Chestie de nuanta. Pusi sa ardice mana, atat. Dupa cum traduceam cu alde niscai lectori frantuji, cand mai era invitat cate cineva important pe vremea vechiului imperiu : a fost invitat realmente sau chemat, demandat ! Pe atunci se faceau limbi straine, acum vaz ca ioc, traducaretele padurete din miercurea cenusii nestiind nicio limba, nici macar limba lor materna, limba romana !
Incepe campania de treierat, crapa zagazurile si se irosesc voroavele de rusine. Ca alea de duh nu au aparut fiindca nu au avut teren propice, numai parloaga, numai buruieni. Am avut intaiul presedinte, cu sceptrul laudat de ditamai Dali, nu Universal, desi e universal, ci Salvador Dali. A venit apoi unul mai de judet, Romanica fiind de altfel un giudet al sarmanilor, vazuta dinspre Ooropa, o gubernie, vazuta dinspre Rusii. Bun prim-secretar. Apoi un presedinte de bloc, de cara apa cu damigeana la etajul noua, la spalatorie, profesor cam de liceu, dar bun si aista. A venit un zgomotos si inchisnovat presedinte de scara, diliman zdravan, de schimba si amesteca ialele, cutiile de scrisori, boxele, spatiile de parcare. Ultimul s-a mutat recent, a venit din RDG si s-a insurat cu una, Astrid, cu nume de timbru-sec, de la doi, femeia de serviciu a scarii, gurile rele zic ca a avut legaturi cu Stasi – ea, nu el ! La curtea lui Ludovic al Paispelea se purta palaria pe cap in timpul pranzului, noi nu stim daca avem ceva in cap ! Ca Ludovic al blocului nostru, copil debil al strazii aciuiat in casa scarii, prin spatele blocului la ghena, pe terasa cand e vremea frumoasa, canta si bolboroseste vorbe fara de-nteles. E mai comunicativ cand tace.
Simpatic e nea Titi Vasiloiu, de la sase, ala de joaca table singur pe cararea de la intrare, un fel de schelalaitura. Nu e om, e o eventualitate. Se da insa econom si are pareri. Ca e bine sa tii banii la ciorap, apoi e mai bine sa-i tii sub saltea. Apoi e bine sa nu-i tii deloc, sa-i imprastii, sa-i dai de suflet. Un semi-cretin, dar zambitor. Si nu, nu face rau, caci nu se uita nimeni in gura lui. Are vreo douazeci de pisici, cam sturlubatice si slabe, precum tarii. Tarii fiind ca un fel de scrumbii de mare, dar mai mici. Ni-i aducea un vaporean, acuma e plecat, absolvent de institut de-ala de margarina sau de marinata ! Cum vine asta, si vine incarcat cu blugi si cu gramezi de cutii de farduri, ca toti vaporenii, le ia la proceduri pe toate, ca are doua fete si o nevasta, asta ultima si cu aia mare vand sosete, la magazinul de la parter, aia mica e naroada, da’ le bate pe toate, la un loc, metodic si incorect politic ! Si se aude de la ei de parca ar chirai cucuveaua ! Are si un frate asta, cam nevleg, neterminat, asa, de-l iau bisnitarii din coltul blocului de prost si-l baga in tot felul de belele. In rest, e vesel, ca nu in zadar se numeste Cartierul Veseliei !