Maya Desnudă și Veda – Frumoasa Lumii

Chiar așa, neică, ăle mai vechi civilizații dinspre Occident și dinspre Orient nu se asociază la catastrofe violente, ele vor armonie, inițiere solară, contopire, Timp al cunoașterii, redobândire a memoriei. În momentul actual al dezvoltării noastre, când Soarele – acest organ necesar care, deşi locuieşte în mahalaua Universului, ne scaldă necumpănit, necuviincios şi nemăsurat în lumină –  foarte multe persoane depresive se ruşinează de trecutul și de activitatea lor şi îşi înnoadă ultimele elucubraţii postpostmoderne care ocolesc Timpul şi vin şi până la noi. Sigur că este foarte deosebit de greu să te uiți în oglinda moale a sufletului tău de pripas, rigips și de pepsiglas, dar e bine ca  măcar să ai energia de a pendula între cobai şi înger, precum şi dorinţa de a-ți merita soarta. Maare lucru! Nu e cazul să te sumețești și să ieși înainte la mir!

Educațiunea nu a fost punctul nostru forte decât în anii dirijați, de până în 90. Atunci, treptele sociale și înscrierea la examenul societății se efectua prin examen și prin diplomă. Ulterior, maimuțărind realitatea cea mai joasă, am întrerupt maratonul și ne-am înscris invers, cu fața spre reluări. Și spre refulări. Am scos la talcioc diplomele și am făcut doar concursuri de  împrejurări. Mi-aduc aminte că un tată de fătucă fusese întrebat la radio ce și-ar dori pentru fiică-sa: o diplomă de ceva consistent, profesor, medic, avocat sau un ginere cu merțan alb și un făraș cu jăratec de diamante? Firește că a doua parte a alternativei, a zis ăla. În primele zile ale lui ’90 am rugat-o pe biată mamă, casnică de meserie, să-mi spună ce vede caracteristic pe stecla tembelizorului, că atunci era un canal non-stop. „Prea mulți popi”. Așa era, te împiedicai de soboare, numai sfeștanii, mătănii și masluri la orice barieră! Serta-ferta, cum se zice la Ibraila. Credința nu e sinonimă cu fățărnicia, să ne înțelegem. Duhovnicul autentic îți sugerează, te povățuiește, nu se răstește, nu se trage-n poză și nu face politică. Pe-atunci aveam boala chestionării, pe bunul meu prieten Sorinache Preda, din stirpea moromețiană a neamului, l-am întrebat ce-a-nțeles el din Paris. „Bre, am stat două săptămâni și nu m-a împins nimeni pe drum”. Atunci a devenit la modă ghicirea în trecut, căutarea de obârșii în vatra și șatra familiei, pedigri petrol, în picățele și printre picături. Seamănă cu ăia care ies din juriu și spun toți că te-au scris cu tibișirul, deși tu ai avut un singur vot. Cazuri grave!

Nu frate, nu suntem din nou în anii ’50, ci în 1860, vremea lui Baronzi și a lui Filimon, îmbrăcată în costume mitocănești și cerând un „carantan de topardos”, un păhărel de răchie. Limba însăși înregistrează variante nebănuite, ghemuiri de fraze cărunte vârâte în desagi traduși după și într-o ureche: ești asumat, te reinventezi, ești patetic, reduceri epice, prețuri uau, călătorea mult în legătură cu serviciul, iubești să savurezi, este despre, face sens, iubești Nutella, Marcela și Varicela etc. Primatul acordat spoielii și al moravurilor de mâna a doua de la Taica Lazăr. O lume consumabilă. De fapt, asta se și importă, mode și module de droșcă și de cofetărie. Am mai spus, toți vor să pară și să fie prin simpla apariție la comisura cortinei.

E general valabilă nasulia. Stau mereu pe un canalet talienesc și văd un quizz, un concurs de tipul „cine știe câștigă”, pe vremea noastră coordonat de Nea Romică Vulpescu și de Mihai Florea. Emisiune de venea la pachet împreună cu unda veselă, duminica, la prânz și acopereau dejunul familial. Un câștigător a vreo patru runde se încurcă la voba „gordian” iar o fătucă, și aia ieșită câștigătoare o dată, nu știu definiția tartuffismului. Asta presupune lipsa crasă a lecturii. Nu numai că Moliere, dar nici povești despre Alexandru Cel Magnum? Măcar filme? Nu citești Iliada, ca nepotul meu, dar măcar vezi Troia, cu Brad Pitt. Așa arată sistemul Bologna de trei ani, așa arată civilizația la modă. Într-un film polițist, evident că american, drumul înspre criminal pornește de la o carte lăsată de ăla pe noptieră, în casa victimei. Băietul mortului remarcă autorele de pe copertă – Stephen King, atât s-a putut! – și spune că tată-său nu citea niciodată ficțiune, romane, deh! Agate negre și Agatha Christie. Păi, de ce să ne mai minunăm că avem doctorate doldora la sacoșă, desagă și raniță. Dar și aici e de subliniat cine vorbește, vocea auctorială? O fătucă absolventă de un ceva hirotonit dintr-un fost institut pedagogic de trei ani din Sighii, orașul înrudit cu salamul adiacent? Nu e conzult și nu e-n chestie. Un fel de Budor Tarbu, senator și analist politic de nișă, născut în 59 și cu bacalaureat în 97. Aici semănăm cu anii ’50, dar tot alunecăm mustos mai spre Bostandaki.