Malatesta, Malaparte și Malapârțea

Ați auzit cum pronunță liberalul de împrumut și la fără frecvență nu patrie, nu virtute, ci Partidul Național Liberal, tot la două propoziții, cu totul, gâlgâit, feeric, nedespărțit, extatic? Ca și cum ar zăbovi asupra lui însuși, ca și cum ar răsări temerar la orele serii pe muzica Angelei Similea cântată de Stamulea. Cum și-au adunat ei adunătura și l-au împins în față, ca-n ședințele de sindicat ale îngijitorilor de la ferma avicolă, pe băietul firav la minte și cuibărit în tâmpenie flaușată al șefului de grajd.

Orice premiu este „un semnal de alarmă”, după cum sublinia bietul Vusea, și un zgomot de clopoței. Firește, Charlemagne e fondatorul Imperiului carolingian de la care depandă Osul sacru al primului imperiu romano-german, atenție, cum zic ăia de pe tembelizaur, ei bine acum în mintea lor oloagă suntem la al patrulea! Gotic, adică barbarism, repausat pe raportul dintre vasal și suzeran, pe servaj, o societate militară și de moravuri rupestre. Deși analfabet, Carolus Magnus a întremat învățământul primar și gratuit. A adus scolastici și a făcut evident școli. Dar ei nici măcar limbă formată n-aveau, francii, de la caroligieni și cam pe-atunci apare și vechiul hohădoici. Am citit un moleșit la minte spunând că Aix-la Chapelle se opune Bizanțului. Nu e nici măcar Ravenna, băi sparanghel sau sparanghelikă mastică prima. Pui primitivismul în contra culturii și civilizației? Nu, este o aglomerație catolică și occidentală și europocentrală, opusă sarazinilor și migratorilor dinspre Est. O primă construcție ooropeană, dar occidentală. Cam aici bate simbolistica.

Ei bine, oameni buni şi stimaţi telespectatori, şi a apărut ăsta cu nume de stație de metrou din arondismentul cinșpe, Charles Michels sau Charles Martell, precum coniacul, pe neşte taburete alături de un debil cu papion cu zgârci şi sandale, fără clop, însă cu barbișon ca un șoșon, cum vin ardelenii la piaţă, să vândă telemea cu puchini şi ruladă de curcan. Totul transmis dintr-un garaj tapetat cu verze galbine pe pereţi. Doamne Dumnezeule, nu am crezut că e chiar atât de prost acest sortiment de om! Ştiam că e o nulitate  gonflată şi folosită, cum spuneam, dar chiar atât de prost nu credeam a fi. A emis o taşcă ponosită de platitudini,  s-a lăudat singur,  a tămâiat, ca să nu spun mai direct că a lins la prezident, a dat o jerpelitură de exemple şi a declarat ritos şi gâtos că a reuşit. Ce-ai reuşit, măi, băieţaş ? Ai reuşit fără loc? Adică ai eșuat? Păi, adică tu nu faci parte din echipă, ăia joacă singuri și la părete, la mălai? Ce-ai reușit, mă, ghinion al Istoriei noastre? Ai reuşit să ne faci de râs peste tot, să fugă lumea de noi, să nu ne mai dea bună ziua, asta ai reuşit. Cică a avut programe şi că a tradus. Adevărat, programe de tradus doar pe ei, că doar pe asta au risipit banii, pe traduceri comandate, pas parol și cip, pași după pași pe covoraș şi pe recenzii teleghidate în publicaţii de nişă. Plus insigne contra low cost. Că a stat cât a stat. Şi? A fost impus de un dobitoc agitat şi un iresponsabil naţional.  Care şi ăla ne-a fost impus zece ani. Şi ? Nu se vede cu ce rezultate ? Nişte nenorociţi care la rândul lor au nenorocit  ţărişoara asta şi au dat-o îndărăt cu cel puţin cincizeci de ani, dacă nu chiar cu o sută! Iresponsabilitate mârșavă.

Realitate insuportabil de abjectă. O reţea subterană de favoruri, de șmenuri, de impostură, de traduceri impuse şi de articole comandate fără niciun fel de impact, altul decât al unui folclorism clorotic. Folclorism în sensul franţuzesc al termenului, de bizarerie, de pitoresc facil, de ţopeală. Plus un soi de mică grandomanie experimentală de Caracal, am mai văzut şi chiar am efectuat avangarde şi transavangarde ca lumea, nu fiţe de repetenţi de provincie. Ca Cazzu, niciun pardon de aliterație, un gunoi clorotic! La noi, cultură tânără şi în plină creștere negativă, s-a simţit mereu nevoia unui stabiliment de propagandă, în perioada interbelică ne uitam înspre Germania nazistă, alături de care am fost înfrânţi la Stalingrad, şi de Italia fascistă, alături de care ne făceam de basm aşa după cum rezultă din proza  lui Curzio Malaparte, apoi ne traduceam prin ARLUS. De la Malatesta la Malaparte și acum la Malapârțea. Auzi, să te cheme Pârțea!?

Asta-i şi situaţia din literatură, din cultura noastră, acum. Nu mai sunt sau nu se mai produc în public, sau nu sunt lăsaţi să se producă, oamenii cu capul pe umeri, pătura aia de intelectuali de rasă, de bună calitate, nu de cioflingari cu ifose. Nici nu mai sunt instituţii de schimbat astfel de păreri. Aşa după cum nu avem clasă medie, nu avem nici ţesutul ăla mijlociu de oameni cultivaţi cu adevărat, nu după ureche. Dar habem specialiști și doftori de bătături, care ne umilesc cu sfaturi mărunțite cu talaș și cu Arahat cu mac, face bine la stomac!