Maiou, ca asa se zice la DEX, din maillot de bain, maioutica de schimb. Cum au aparut baietii aia de au imobilizat un sisilon in tren.
Brava intreprindere si neaparat de popularizat, de scos la gazeta de perete care este fie ziarul, fie tembelizaurul, fie amandoua. Civism superior, adevarat. Grija pentru aproapele tau, bravo! Dar parca, sa nu mi-o luati in nume de rau, mai bine le sedea alora macar intr-o camesa, ca tot se poarta peste tot descheiata si impecabil de curata. Desigur, am cetit un articlu care spunea ca atat au avut la ei, in ranita. Dar se putea inchiria, se putea oferi ceva. Am fost si eu de vreo cateva ori cu soata si cu socrul meu la padoc, pe hipodrom si la cazina. Pai nu ti se permite accesul fara cravata, ca pe vremuri, la „Capsa”!
Pe vremurile noastre, vreau a zice! Motu Pittis a intrat odata cu costumul luat de la „Nufarul” in punga si in blugi spunand ca el are costum si cravata, dar a venit asa de la teatru! S-a ras si a fost bine. Piua-ntai! Sau in „smoching” si in „tenesi” s-au aratat Beatles-ii in fata Reginei lor cand au fost „lordificati”. Acolo e fronda. Ca si Dali, cu conopidele alea umpland un Rolls, dar un Rolls! Si astia sunt Dali si Beatles, nu trei soldatoi care au facut o fapta buna si au fost recompensati cu poate cea mai cunoscuta si ravnita distinctie inventata de alde Napoleon. Fireste, se vor gasi si insi care vor zice ca asa trebuia, ca asa e la ei, fara eticheta. Dar la Oscar, o babilonie televizata, parca nu-i la fel, aud? Om fi noi mai inchistati, mai conservatori decat conservatorii, dar parca nu e bine sa se transforme in obicei.
Si, carcotescu si nefilist fiind, parca am mai vazut filmul aista, ii zicea Incidentul, era cu Martin Sheen, Beau Bridges si Tony Musante si se intampla tot cu niste pifani intr-un metrou new yorkez. Tot in maiou si in bermude s-au caftit sau, ma rog, calafatuit unii in giudetul sarmanilor din Covurlui, mai precis in urbea Tecuci care a dat tarii pe celebra Alvita Aliona Burghiu, precum si pe cetateanul anonim posesor de motor dintr-o pohema de-a lui Mihai Ursachi. Interesant nu e nimic altceva decat numele premarului loco, adica al localitatii: Gerhardt Tzucal, nume adaugat, facut, nu nascut. De meserie ofiter sau ofitaran, nu se stie, imi permit sa spun asa ceva, prietenii stiu de ce, dar masterand. Vedeti ca nu numai vesnicia s-a nascut la sat, ci si suprarealismul renal si de bata?Nu stiu altii cum sunt, dar vaz o epidemie de emisiuni, concursuri, reviste, tolcsoaie, chiar canale… culinare. Majoritatea, daca nu mai toate cu exceptia lui Paprika Teveu, minus traducerile lor mizerabile, sunt absolut penibile.
Desi aici, ca fiind in domeniu, poti spune limpede ca te apuca durerea de burta si greata. Dar nu de Sartre, ci chiar de Dinescu. L-am vazut dandu-i macaroane prajite prostului aluia de Mereu Uigureanu, care le si comenta! Ma mir, ma minunez ca dupa aproape, maine poimaine, trei decenii scurse degeaba, trei decenii de despletiri marete s-au mai inchivernisit unii si au pus de-o brutarie, doua. In schimb avem banci, farmacii si multe, extrem de multe pizzerii, cu turta aia facuta musai „pe vatra”! Buna si ea, nimic de zis, dar asa, daca n-ai nimic in cuptor si ai venit tarziu de la serviciu. A proposito, am scris un articul odata despre cele trei bucatarii importante ale omenirii, si zisesem acolosa „frantuzeasca, chinezeasca si indiana”, iar ai de din redactia aceea m-au corectat, aparand la gazeta „frantuzeasca, chinezeasca si italiana”. Italia, fireste, din nou, e patria artei, dar nu si a mancarii, macaroanele aduse de Marco Polo in vreme de ciuma sunt din saracie, ca sa nu mai vorbim despre bruscheta, paine manjita cu sos de rosii si cu usturoi.
Foarte buna, dar ca aperitiv si ca regim. Iar gust mai bun decat ala din tinerete, de la Trifoias, de langa Drept, nu mai gasim! Iar bucatarie mai serioasa ca la gretili si ca la turca bre pe meleagurile astea ale noastre, poate doar la rusi si la sarbi sa mai hie! Si la noi, unde nu mai exista dulceata sau serbetul la cafeluta, tuiculita organizata in jurul unor masline, tari cu marar, telemea si muschi afumat. Toate sunt sparte, cred, din pilafurile, legumele, rumenelile, sosurile, zemurile si mirodeniile asiatice. Acum, la orice festivitate, hop, pizza, ca-i usor de facut si de oferit, Coca-Moca si tort de bezea. Pana si vara-mea, ca Florica a lu’ nenea Tomazian, trecand inopinat pe la ea, mi-a zis: stai putin, sa scot mini-pizzele alea din cuptor! Uf, ce zaduh!