Ce vreți, fraților? Nu poți sări 2,35 dacă ești făcut să sari doar 1,15 și înălțimea ta e de 1,25. Și mai ești și greu de ocolit. Nu se poate. Așa și cu ai noștri tineri ‘nalți ca brazii și seci ca plopii.Ce să iasă din încropeala asta de gubern alcătuită din debili? Ce să iasă din țațele alea de la muncă și de la educațiune? Una amețită și cu liziera de păr în ochi, vorbind despre carduri, alta vorbind răspicat ca o educatoare de sat,atentă să nu răspândească dezacorduri.
Ce să facă un idiot ca ăl de la mediu sau ca ăl de la irigatoare, că irigații nu mai avem? Ce să iasă dintr-un semi-analfabet precum Cocârțu sau din subinginerul de la Agie? Nimic. Nu vedeți ce de aberații născocesc? Ce să consilieze un plotonier glumeț ca alde Gurjan sau Goran sau Zguran? Ce să iasă din împleticirile verbale ale unora ca Zdrancă sau Velceanu? Sau din mintea năclăită a unuia, Roman? Sau a ăluia de la Incultură? A văzut cineva clipul cu îndemnuri casnice? Miniștri, Halep, un cărător de bagaje cu autobuzul, numeros public care te învață să te speli pe mâini, să nu deschizi persoanelor necunoscute și să nu lași necurățenii pe preș. Am crezut că peste imbecilitatea aia cu soneria și cu sandvișul întocmit de-o proastă din Tecuci nu se putea trece. Ei bine nu,există loc și pentru mai rău. Un îngăimat, Dobre, se laudă că gestionarii ăștia au fost votați masiv.Păi da, masiv, pe stare de alarmă, de-acasă și în juma de oră, a nu se uita în veci! Adică o încropeală care ia măsuri încropite.Ce visează noaptea,spun dimineața și retrag la prânz,n-au două vorbe la un loc.Vorba ceea: „Borsec,Hebe și Bodoc / Le bea orice dobitoc;/ Numai apa Biborțeni / Este pentru gentălmeni //”.
Că de-aia zic, își dau cam toți în petic, își dau arama pe față, se dau în vileag, nu-și pot depăși condiția. Ca noi toți de altminteri, că nu suntem din alt aluat, tot de-acolo suntem, doar că ne dăm seama de ridicol, ei chiar calcă-n el, apăsat. Îmi spunea cândva, taman în Parisul Franței un important scriitor român stabilit acoloșa de vreo juma de veac: „bătrânelu’, pe-ăștia n-ai cu ce să-i surprinzi decât printr-un gest năstrușnic, printr-un vârtej ascuțit și prin nonșalanța peizanului de la Dunăre, că asta suntem. Când intri în salon pe avenue Foch te faci că nu vezi Chicasourile alea după pereți, alde Pissaro, Braque și Brauner, pășești neprotejat și te răstorni în fotel.Atunci le-atragi atenția, că dacă le ceri voie să te scurgi pe lângă pereți, îți spun să iei tava după masă s-o duci la bucătărie.Prima dată când am intrat la <<Coupole>> călcam ca pe pietre ude și barmanul,când m-a văzut, mi-a arătat toaleta.”. Acum au învățat,dar tot la cămin cultural trag.
Că și-n cultură-i la fel. Ba mai dihai. Nu știu să-ți țină hangul, cravata și haina, și le pun imediat pe scaun și dansează pe mese. Asta ei, dânșii. Iar ele înfulecă precum tigrii sau delfinii la circ, din aer, din mers. Nu știu să țină furculisionul, țoape care dau lecții de călcat rufele și de călcat în străchini,precum una intitulată tot Liicheanu. Că de făcut vreo impresie artistică nu fac decât una proastă. Simpatici, drăguți, folclorici.
Întâmplător am asistat și la lansări de carte cu șapte inși, cu autor și editor cu tot,am fost și la expoziții organizate lângă lift și scara de serviciu,am asistat la premiere în săli de 20 de locuri (nici La Mama aia a lui Șerban nu are mai mult) – toate astea prezentate la noi ca mari realizări.Ăia care au cucerit marile capitale,cărora li se așterne acolo covorul de flori împletite ca să calce ei cu opincile de la artizanat în picere și pe care nu-i ia în seamă nici recepționerul hotelului de trei stele unde sunt parcați.Dacă nu șed pe la prieteni sau pe la ambasadă,că ăsta e rostul multora dintre cei trimiși acolo.Șade unul de-aproape un deceniu la UNESCO și acolo șefă e o bulgăroaică.Iar la ultima strigare nu am avut loc pe lista de 29 de noi situri împachetate în patrimoniul universal.Sigur că noi nu suntem Italia,care adună peste două treimi din toate ale lumii și nici la ele nu te duci decât să faci poze pentru albumul familiei sau pentru facebook,dar mergi acolo,stai în otel,mai mânci o arancină și o baba,mai iei un suvenir de amintire,le lași banii.Apoi, oameni cu foncții la Ooropa – pe post de ordonanțe și ăștia – care nu deschid gura niciodată,transmit și ei urări de Paște și de Anul Nou.La noi,nu la ei.Că acolo sunt desigur doar de decor,dregători de umplutură.Identitate mică pe spații mici. Exotici, colorați, folclorici, exoftalmici.La noi, icișarișa, în mica ogradă, în bătătură – conștiințe, valori de civilizație, obiecte de lux umplut, de artizanat și de partizanat patologic,cum spuneam.Și aici am văzut un eseist de gazetă scriind prefață la Biblie!Te umflă râsul și te ține așa vreme de-o carantină,auzi dumneata,să prefațezi Biblia.Hai,s-o comentezi mai merge,ca Leo Taxil cu a lui Biblie hazlie,o porcărie de altfel,dar s-o prefațezi?La noi se dă Revoluție ca să se obțină vreun post,vreo bursă,vreun duplex, ceva, să se muște din darurile vieții.