Prin anii când ne ocupam Timpul şi ne copilăream adolescenţa, lumea nu făcuse şi nu făcea, fugind ca dreakul de tămâie, Doamne apără şi păzeşte, „mpolitică”, aşa cum zice apăsat şi exploziv un personaj dintre adevărații Arnăuțeni. Ea se dădea cât mai de stânga, fiindcă Stânga câştigase războiul cu imbecilitatea nazistă şi fascistă. Acuşica, toţi îşi confecţionează şi-şi revendică rude şi proprietăţi private, școli înalte sau lipsă de școală din discriminare politicoidală, bunuri care să-i diferenţieze de ceilalţi muritori, apartenenţe la diverse pachete de suflători cu damf istoric, cât mai liberali cu putință. Iote o listă de pustiu: Cazzu, Măciucă, Brode, Virgilică Petromax, Bolmojan, Benim Boc, fătucile alea din Țâvlești care și arată ca atare, pardon de expresie.
Niscai copchii ai ploii cu, se pare, stare sanitară precară. Acum, parveniţii aflaţi sub acoperire decenii de împliniri măreţe fac un melanj de legionarism camuflat, presărat cu interpretări de bodegă. Nu vedeţi cu câtă nonşalanţă ridicolă se vorbeşte despre temniţă şi despre „băieţii deştepţi”? Cum se camuflează vertiginos stagiul la Mititica și cât este el de productiv? Toți ăia trecuți, prezenți și viitori, sunt persecutați, nu li s-au respectat procedurile și dozele de aerosoli. Cine sunt băietanii ăştia, fetițele astea dulci, foşti şi actuali securachi, puşi să dreneze niscai fonduri ofilite care în drumul de la izvor la pavilion mai trec şi mai scapă din furtun şi prin ograda lor? Ăştia care îşi fac sejururi în Bahamas şi au neveste și fete cucuiete şi cu călcâiele în care se cuibăresc greierii? Neveste cu nume de lacto-bar? Oare ce scop în viaţă or avea ăştia, pentru ce or trăi, ce bucurii or fi avândă? Să se ghiftuie ca porcii cu mămăligă cu trufe, să-şi ia case la Miami sau la Cannes şi să joace table în maiou, la soare, să-și ardice un cavou după desenele lui Perjălovschi?
Noi am ratat atât naţional-liberalismul, cât şi naţional-comunismul. Ratăm şi ocaziile pe care ni le-au creat alţii. Totuşi, ceva nu am ratat : frenezia cu care ne aruncăm înspre elementele de suprafaţă, de decor, de spectacol: bani, evaluare simbolică şi de prestigiu, accesorii sclipicioase, adaptare haotică. Şi totul la mâna a doua, pe puncte, „de dumping”, de fast-food, de la reduceri, mai cu o ciobitură neobservabilă, mai cu un ochi dus la ciorap și de dus la remaiat, pornind de la elită şi politicieni (nu toţi, în proporţie de peste nouăzeci la sută), la animatorii culturali şi liderii de opinie, puşi cu mâna. Toate fâţele stipendiate gros, ca după turnarea unui film cu trei de ics, dăşchid bodegi de lux, căci altfel tuşesc. Niciunul sau niciuna, cât vor mai fi fiind genurile, nu face un „resto du coeur”, restaurant pentru amărâți, precum Coluche. Toţi întocmesc şcoli pentru superdotaţi, că numai schelălăituri de geniu taie uliţa noastră. Şcoli pentru înapoiaţi, şcoli speciale şi şcoli ajutătoare, ioc. Totul este numit cât mai caraghios anglicăneşte, totul este to let, to sell sau to buy, ca la talcioc, cât mai hilton sau breiching nius, cât mai de cinci stele, ca la coniac, că dacă pierzi o stea din două în Michelin te sinucizi, precum Loiseau. Ai noștri fac reclamă la sopon de rufe.
Oh, Doamne, ce sighinașă prezenţă afişăm pe unde ne hrănim deplasările! Parcă ședem între cartoanele cu „Salutări de la Sovata”, unde ne strecuram căpățâna să ne prindă în fotochip. Din păcate, am văzut cum nimeni nu dă două parale pe noi, nimeni nu se uită în gura noastră, nimeni nu ne bagă în seamă, în sân sau în Schengen. Dar o facem pe nebunii acasă, ne dăm mari, ne dăm aere, credem că împărțim totul la doi și împărăţim lumea, că stăm la masă cu ăi mai mari, cucerim publicul, țări întregi sunt la picerele noastre, nu mai pot de dragul nostru, ne sar de gât cum ne văd. Mă rog, la gât. Exemplu fără grație: la cutare inaugurare de scuar a intrat în poză ditamai Măciuca, prezident de conciliu de siniștri. Din partea ailaltă, a găzdoaielor, un adjunct. Numeros public: vreo trei inși, și ăia tot de la noi. Foame de glorie la cornet. Și măcar de-ar fi dat numele unei stații de metrou!
Îndemnul unui prostănac, parcă Aiurescu, de a fi lăsați în pace cei care se pricep, seamănă cu alde Borcea de se pregătea asiduu pentru Cempionz Lig. Noi nu am ajuns nici la diplomația lui Nenea Iancu, la Ordinul Anna sau la pertractările lui Mateiu. Stați, bre, la coadă, deși lucrurile astea nu se vând, se învață în vreo șapte sute de ani de-acasă! Și nu cu chiștocul în mănuși de coafeză.
Aceeași detestabilă și instabilă sclerozare în infatuare și la sedentarii comentași sportivi. De fapt, băieți de statistică, sfertodocți și incapabili să înțeleagă jocul de folbal, ropotind propoziții banale și cu tignafes. Toți vorbesc de parcă ar fi jucat la Real sau ar fi antrenat-o pe Ajax, ca nea Piști Covaci. Franzelarii ăștia comit eseuri acrite minute în șir și se încăpățânează să aibă preferințe clăpăuge. O adunătură de imbecili mărunți, contemporani cu neisprăvirea!
