Am mai folosit titlul aista si ca si atunci va spun curat ca e din Negruzzi, mos Costache Negruzzi, „Scrisoarea a XII-a, Pacala si Tandala”, citat si de G. Calinescu in articolul „Sensul clasicismului”. Negruzzi, bre, nu „va radeti”, batranul acela cu Alexandru Lapusneanu, poate cea mai clara si mai simpla novela romaneasca, Negruzzi, ei da, despre care formidabilul cititor care fuse Fundoianu spune ca ilustra linia Merimee, al cu Carmen, cunoscuta mai abitir dupa opera lui Bizet. Vine sa ilustreze obiectivitatea prozei, aglomerarea de paremii, „gnomismul” rabelaisian al autorului Lapusneanului. Intre behehe si mihoho, aici ne gasim pe axa vremii. De altfel, eroii centrali ai nostri oscileaza intre Ion si Dinu Paturica, devenit Mitica, din mahalalele Bucurescilor — atentie mare, capitala avea doar mahalale, ca asa era impartita! Si din astea, cele mai importante literar-artistic vorbind sunt Rahova, Grivita si Oborul!
Ei bine, iaca, la peste saizeci de ani de la tiparire, vorbele emise raman in picioare, daca se poate spune asa. Sau in eter, ca un soi de satelit aflat pe orbita ideilor generale. Sigur ca dupa anul de gratie 1990 in lumea romaneasca s-a intamplat ceea ce trebuia, din pacate, sa se intample: o pulverizare totala a autoritatii si o inghesuire de orgolii tampe. Nici o aparitie proaspata, doar debuturi (si destule rebuturi) intarziate, plus o oarecare mijotare de legionarism ascuns in epigrame de dreapta. In mlastina din prezent nu se incheaga extrem de multi si de diversi actanti, de proiectii memorabile cu exceptia parvenitului de orice tip. Alt subiect general ar putea fi, desigur, mitocania — gasibila la toate palierele — dar care este mitocania de sfarsit de razboi, banala si general valabila, mitocania si bulibaseala, pardon, de dupa intrarea calului troian in cetate. Noi fiind dinspre Troia, gavarim aici metaforicos despre calul troian al Evropii, sub forma de directive. Inainte aveam decrete, acum avem directive! Precum si gubern tehnocracatic – de departe cel mai prost din Istoria Romaniei, de la Regulamentul Organoleptic incoace ! – condus de un oarecare Cioclos.
Cozi de topor (nu Roland Topor, ala are humor, nici vechiul Topor de la meteo — apropo, ati vazut cum pot unii sa fie condamnati la talieni ca prezic mici cutremure aiurea? Asa ar trebui sa fie condamnati si „ziaricii” care fac taraboi mai dihai decat politrucii si ne induc in oroare!) si ciocanari autentici se cearta pe coceni descuamati la Bruxelles! Oameni buni, sa fim seriosi si bine informati: nimeni, absolut nimeni nu da doua parale acolo pe alde fratii Orban, fratii Petreus erau mult mai importanti si mai adecvati, ca sa nu mai amintim aici de fratii Nunweiller! Cine s-a uitat vreodata in gura lui alde Macacovei sau Eba? Ne dam mari degeaba, zau asa! Vreme jupuita, bezmetica, imprastiata. Si noi, aflati cu teasta in nisip intre ridicarile de imunitate de la Est la Vest, Doamne fereste! Aflati si noi in treaba sau mimand aflarea in treaba! Umani, nu cumani cum spune ala si objectivi!
Si ce mai e si cu asta, “Ziua Scriitorului” ? Seamana a “Ziua Metalurgistului” de dindarat. Mai bine s-ar fi serbat “Ziua lui Marin Sorescu”, ca tot cade cand e an bisect. Ce l-au mai terfelit si pe el, bietul, toti imbecilii neputinciosi, toti “sarmanii cu creierasul”. Cate spectacole s-ar fi putut face, prin tot felul de scheme, colaje, reluari ? Am auzit ca un directoras de teatru a spus ca nu mai e la moda. Ce moda mai e si asta ca directori de stabelimente teatrale sa fie pusi toti comediantii sau regizorii de butaforie ? Un teatru national joaca piese din dramaturgia nationala, macar cateva. De pilda, Danton, una dintre cele mai bune, la citit cel putin, din literatura noastra a fost putin pusa in scena cu uriasul Albulescu – atat din punct de vedere propriu, cat si ca talent actoricesc – pentru scurt timp. Numai piese si interpretari tampite, experimente facute de polonezi sau rusi acum juma’ de veac. Doamne fereste, fac parte dintr-o generatie iconoclasta si sunt unul dintre cei mai robusti experimentatori ai ei, dar totul trebuie sa aiba haz si sa spuna ceva cu talent.
Ca despre Sorescu ce sa va mai spun ? Imi povestea, razand, cum doi literatori modesti, un el si o ea, poetasi aflati in primii opt sute ai momentului, de altminteri profitori ai Regimului si ai serviciilor adiacente au scris Academiei suedeze sa nu-i ia in seama candidatura lui la Nobel. Scrisorelele trimise le erau lipite la un fel de avizier-sotisier aflat undeva, in holul cladirii cu pricina. Ce vreti mai mult. Blestemul este ca niciunul dintre astia doi nu a mai brodit vreun ghiers de uite, douazeci si sapte de anisori. Inainte mai era cenzura, mai era cate un prieten binevoitor care iti mai cioplea ti slefuia cuvintele, acum e libertate. Si ce faci cu ea, ca-ti trebuie talent ?
N i c o l a e I L I E S C
INTRE BEHEHE SI MIHOHO
Am mai folosit titlul aista si ca si atunci va spun curat ca e din Negruzzi, mos Costache Negruzzi, „Scrisoarea a XII-a, Pacala si Tandala”, citat si de G. Calinescu in articolul „Sensul clasicismului”. Negruzzi, bre, nu „va radeti”, batranul acela cu Alexandru Lapusneanu, poate cea mai clara si mai simpla novela romaneasca, Negruzzi, ei da, despre care formidabilul cititor care fuse Fundoianu spune ca ilustra linia Merimee, al cu Carmen, cunoscuta mai abitir dupa opera lui Bizet. Vine sa ilustreze obiectivitatea prozei, aglomerarea de paremii, „gnomismul” rabelaisian al autorului Lapusneanului. Intre behehe si mihoho, aici ne gasim pe axa vremii. De altfel, eroii centrali ai nostri oscileaza intre Ion si Dinu Paturica, devenit Mitica, din mahalalele Bucurescilor — atentie mare, capitala avea doar mahalale, ca asa era impartita! Si din astea, cele mai importante literar-artistic vorbind sunt Rahova, Grivita si Oborul!
Ei bine, iaca, la peste saizeci de ani de la tiparire, vorbele emise raman in picioare, daca se poate spune asa. Sau in eter, ca un soi de satelit aflat pe orbita ideilor generale. Sigur ca dupa anul de gratie 1990 in lumea romaneasca s-a intamplat ceea ce trebuia, din pacate, sa se intample: o pulverizare totala a autoritatii si o inghesuire de orgolii tampe. Nici o aparitie proaspata, doar debuturi (si destule rebuturi) intarziate, plus o oarecare mijotare de legionarism ascuns in epigrame de dreapta. In mlastina din prezent nu se incheaga extrem de multi si de diversi actanti, de proiectii memorabile cu exceptia parvenitului de orice tip. Alt subiect general ar putea fi, desigur, mitocania — gasibila la toate palierele — dar care este mitocania de sfarsit de razboi, banala si general valabila, mitocania si bulibaseala, pardon, de dupa intrarea calului troian in cetate. Noi fiind dinspre Troia, gavarim aici metaforicos despre calul troian al Evropii, sub forma de directive. Inainte aveam decrete, acum avem directive! Precum si gubern tehnocracatic – de departe cel mai prost din Istoria Romaniei, de la Regulamentul Organoleptic incoace ! – condus de un oarecare Cioclos.
Cozi de topor (nu Roland Topor, ala are humor, nici vechiul Topor de la meteo — apropo, ati vazut cum pot unii sa fie condamnati la talieni ca prezic mici cutremure aiurea? Asa ar trebui sa fie condamnati si „ziaricii” care fac taraboi mai dihai decat politrucii si ne induc in oroare!) si ciocanari autentici se cearta pe coceni descuamati la Bruxelles! Oameni buni, sa fim seriosi si bine informati: nimeni, absolut nimeni nu da doua parale acolo pe alde fratii Orban, fratii Petreus erau mult mai importanti si mai adecvati, ca sa nu mai amintim aici de fratii Nunweiller! Cine s-a uitat vreodata in gura lui alde Macacovei sau Eba? Ne dam mari degeaba, zau asa! Vreme jupuita, bezmetica, imprastiata. Si noi, aflati cu teasta in nisip intre ridicarile de imunitate de la Est la Vest, Doamne fereste! Aflati si noi in treaba sau mimand aflarea in treaba! Umani, nu cumani cum spune ala si objectivi!
Si ce mai e si cu asta, “Ziua Scriitorului” ? Seamana a “Ziua Metalurgistului” de dindarat. Mai bine s-ar fi serbat “Ziua lui Marin Sorescu”, ca tot cade cand e an bisect. Ce l-au mai terfelit si pe el, bietul, toti imbecilii neputinciosi, toti “sarmanii cu creierasul”. Cate spectacole s-ar fi putut face, prin tot felul de scheme, colaje, reluari ? Am auzit ca un directoras de teatru a spus ca nu mai e la moda. Ce moda mai e si asta ca directori de stabelimente teatrale sa fie pusi toti comediantii sau regizorii de butaforie ? Un teatru national joaca piese din dramaturgia nationala, macar cateva. De pilda, Danton, una dintre cele mai bune, la citit cel putin, din literatura noastra a fost putin pusa in scena cu uriasul Albulescu – atat din punct de vedere propriu, cat si ca talent actoricesc – pentru scurt timp. Numai piese si interpretari tampite, experimente facute de polonezi sau rusi acum juma’ de veac. Doamne fereste, fac parte dintr-o generatie iconoclasta si sunt unul dintre cei mai robusti experimentatori ai ei, dar totul trebuie sa aiba haz si sa spuna ceva cu talent.
Ca despre Sorescu ce sa va mai spun ? Imi povestea, razand, cum doi literatori modesti, un el si o ea, poetasi aflati in primii opt sute ai momentului, de altminteri profitori ai Regimului si ai serviciilor adiacente au scris Academiei suedeze sa nu-i ia in seama candidatura lui la Nobel. Scrisorelele trimise le erau lipite la un fel de avizier-sotisier aflat undeva, in holul cladirii cu pricina. Ce vreti mai mult. Blestemul este ca niciunul dintre astia doi nu a mai brodit vreun ghiers de uite, douazeci si sapte de anisori. Inainte mai era cenzura, mai era cate un prieten binevoitor care iti mai cioplea ti slefuia cuvintele, acum e libertate. Si ce faci cu ea, ca-ti trebuie talent ?