Am zis dă dămult că şi dacă ar poposi Nenea Iancu acum printre noi, aici, la aceeaşi masă, la bere, nu l-am invita, l-am evita, nu ne-am trage-n poză cu el, că s-ar putea interpreta, am întocmi o petiţie să nu-i dăm voie să vorbescă sau să-şi dea demisia din presă şi altele mai graţioase şi mai spaţioase. Adică am duce-o noi la Secu, să nu ne-o ia alții înainte. Că aşa suntem noi, traditori generoşi.Și rivuluționari de petiție de bodegă, Bobocule!
Apă de ploaie, asta-i în jurul nostru. Batâr că mai cumpărăm un pavilion pe la Noul York pentru ăia doi anonimi. Ca să umplem imaginea. Dar cel mai frumos palat tot Hôtel de Béhague rămâne, orice-ar fi. Bâlbâieli, zbateri, târâri, fitile. Ciupeli. Şi din „Amintirile” lui Nicolae Bagdasar, frate cu spitalu’, reiese că ideea de muzeu sătesc în aer liber,ca la Skansen, a avut-o Victor Ion Popa, dramaturgul şi prozatoriul, dar i-a suflat-o alde Gusti, ceva cu alde Coana Elena, parcă. Lupeasca. Nu Elencuța Văcăreasca, și aia dublu laureată a Academiei franceze. Ei, ce credeţi, că înainte vreme nu era pe aici tot România? Dar cu figuri de export mai rasate, chiar dacă nu prea talentate, dar nu cu frații Muftaru, Bonica Mârlădeanu și alți actori corp-ansamblu facem ziuă. Bine zice Fundoianu/Fondane: în timp ce Elveția l-a dat literaturii franceze peRousseau, noi i-am dat ei Bronzurile lui Macedonski și poemele Elenei Vacaresco.
Precum şi multă paranoia, dragii mei. Falii ale societăţii şi multă lipsă de adecvare. Şi în limbaj, care şi ăsta-i de împrumut. Lipsă de identitate culturală şi culinară. Şcoală pe apucatelea, din mers. Adevăr pierzător şi răsfirat. Imbecilitate colectivă transmisă şi familiei. „Parvenitism mimetic”. Să avem şi noi faliţii noştri. Toţi se cred cineva și au iutuburi, podcasturi, ticuri și tocuri, precum și alte manele. Dacă și una, Gureșoaie, are așa ceva? Dacă Bufnici ăsta, priponit prin Bulgaria, a ajuns sujet de discuție diplomaticească? Firește, copchiii ploii sunt nește ciurucuri, nește proști cu clopote, dar nu-i lași să vorbească neîntrebați. Că dau în gropi, ca alea de fac rețete din dropsuri presate și din cocă nedospită. Auzi dumneata: „cimbrișor lămâios”și „sirop decadent”. Sau: „pepeni cu coaja neagră” și „ardei ascuțiți”. Unde-or fi citit prost și de unde-or fi tradus anapoda, bietele ființe? Falii ale societăţii şi multă lipsă de adecvare. Şi în limbaj, care şi ăsta-i de împrumut. Lipsă de identitate culturalăşi culinară. Şcoală pe apucatelea, din mers. Adevăr pierzător şi răsfirat. Imbecilitate colectivă transmisă şi familiei. „Parvenitism mimetic”. Să avem şi noi faliţii noştri.
Apoi artiștii. „Artist atlet”, așa se numea ăla de rupea lanțuri la bâlci, la Dudești, pe vremea de praf a bunicilor. Și musai venea de la Parizul Franței. Înainte vreme, în vechiul regim, existau artişti simpli, emeriţi şi ai poporului. Nu ştiu după ce criterii se dădeau onorurile aistea, dar unii chiar le meritau, fie datorită vârstei, fie datorită performanţelor. Trecem, dar şi adăstăm oleacă, fiindcă astăzi actori mari nu mai avem. Tot pe vremea de dindărăt, pe cele opt locuri intrau nouă copchii de ştabi şi de artişti, astăzi sunt facultăţi de teatroficare şi pe la Carei și pe la Făurei. La noi, după Involuţia din 1990 toţi, dar absolut toţi artiştii au dorit să devină de profesiune liberală şi “liber-schimbistă”. Cred că vă mai amintiţi că era în epocă şi un profesor de istorie literară, unul dintre cei mai buni de altminteri, plin de humor, ce se ocupa de pregătirea brigăzilor artistice prin facultatea noastră și care inventase un partid liber-schimbist, uşor malagambist. Ar fi fost o idee; ce, Feper/Reper e mai breaz? Toţi s-au vrutără profesionişti și cuceritori cățărători de Hollyvoodoo-uri; se mai dau şi azi, molatic şi hămesit, pe la diverse canale şi canalizări de televiziune trash sau de nişă, dar nu joacă decât pe generice sau în filme de nota 3. Toți sunt mari, toți au stea pe caldarâm, dar în frunte nu prea au, precum căluțul roib. A proposito, una de crede că știe limba română s-o predea și altora, zicea la o paradă că acum intră în manej sau arenă, ce era acolo, „caii gri”! O lecție despre culorile lor n-ar strica: șarg, roib, murg, sur, bălan.
Oricât l-ar urî lumea, omonimul meu a strâmbat cursul istoriei noastre. Dar Coana Justițea, ușor suprarealistă cu acte, după ce l-a inculpat pe Putin nu se împiedică de „Măi, dragă”. Oricât s-ar strofoca tot felul de mărtieși, mărieși, mihăieși și alți lumpeni îngrămădiți, ei nu vor apărea niciodată decât, poate, într-o notă de subsol, dar legați tot de Iliescu.
Paranoia trece și la persoane cu abilități infracționale, de sortimentul Udrăresei. Ca orice șmenar autentic,toanta asta nu are pic de onoare și vrea să nu fie inculpată, deși se vede că a furat de-a stins. Într-o țară așezată după reguli și cutume, progenitura unei astfel de infractoare se dă spre adopție unei familii organizate sau o crește statul. Ce atâta frăsuială la vorbitor? Nu mai poate de copchil, dar fuga în Bulgaria nu se cronometrează? De unde au apărut specimenele astea de proastă calitate și de proastă condiție?Și cine garantează că iese ceva prin așchiere din trunchiul ăsta putred?