Pe vremuri spărgeau liniștea zilei și a străzilor încolăcite și adormite în copilărie strigătele câte unui geamgiu care purta în spate un fel de raniță, de cadru pătrățos plin cu frânturi de sticlă de diverse grosimi. Tăia cu diamantul și-ți mai peticea cu chit câte un hublou la bucătărie, pe casa scării, pe scara din dos. „Jeaaamuuuri”. Își striga omul marfa. Nea Mielu. Acum se poartă tot o raniță, ghiozdan, dar pe trotinetă și prin centrul cel mai centru, chiar pe Calea Victoriei. Nea Mielu de la Cooperativa Hygiena, că așa se numea stabilamentul frizerilor și al coafezelor. Nea Mielu, acum Trotinetă Vasile Voinicescu. Dâmbovițelul de diamant tolănit pe douășpe strapontine și cuprins de-o profundă milă de sine.
Să nu se înțeleagă că ducem în derizoriu o existență bipedă derizorie ea însăși și încă din născare. Dar se observă laborios mișelesc și post festum comportamentul de semicetățean turmentat de complexe al lui Nea Mielu, frizerul de schimb din suburbia Pucioasei, precum și al colaborantei Amianta Branulea. Personaje de tifon din realitatea bezmetică a zilelor noastre. Vitejia post coividum, pardon de expresie. Toți sunt eroi după ce primesc picior spate gios. Că n-au avut timp, că au avut o mulțime de projeturi, că vai, cine le va înfăptui neabătut de-acum înainte!? Cum cine, altcineva, întotdeauna se găsește fix câte cineva și nimeni nu-i de neînlocuit. Mai ales un prost sau o proastă. Îmi asum, că e la modă asumarea, e pe-asumatelea acușica, toate cuvintele și nu mă poticnesc în ele. La ăștia, care sunt puși ca în clasor, se vede deficiența de existență precum și interesul pentru pustiu, îndeosebi din felul cum își aranjează ei vorbele, cum răspund cu suspin, câtă amploare au frazele. Când vorbesc parcă răspândesc molime.
Prima generație de încălțați cu burse, deh, au ars și ei gazul puțintel, au suit și ei o treaptă, două din cele patru sute (400) ale devenirii și cred că au atins plafonul de stele. Au venit înapoi fiindcă i-au aruncat ăia, buni de aruncat înspre colonii, nu au fost în stare să-i facă să-i pună la păstrat și încearcă să ne arate și să ne strecoare ce-au bunghit la alții. Nu zic, poate sunt unii chiar trimiși de huidumele reșpective cu scoposul de-a schimba legile, pentru a penetra ei mai iute și pentru a se îmbuiba. Nu vedeți că și pe aici sunt angajați la sucursale de-ale lor și sunt dați afară și de pe-acolo când nu răspund obraznic la comenzi? Iar prin Străinezia, să fim serioși, au efectuat oarece cursuri motivaționale, au cerșit pomeni ca statui vivante, au făcut „timbildinguri”, trimiși pe lângă niște timbildingurari, căz doară nu și-au trecut doftorate de stat sau alte agregate. Iote, precum țopica asta absolventă de medițin, aurzi dumneata, la Brașău – localitatea o avea oare prefesori de propriu-zisul domeniu? A auzit și ea că e bine să te speli pe mâini, numai că astă chestie a fost inventată de un mamoș, Ignaz Semmelweiss, pe la 1850, Amianta a aflat acum. Toți ăștia sunt hămesiți și misiți. Înainte se furau incunabule, acum medicamente de la gura bolnavilor sau servicii externalizate. Că de-aia sunt puși pe nimic, fără carte, fără școală încheiată, doar ca să căpușeze. Stilul lor este de comentatori de filme de propagandă, indiferent ce spun ăia intervievați, ei o țin pe-a lor. Vorbesc tensionat, vorbesc în statistici, fără punctuație, „țipă tare”, după cum spun parcă alte specimene de-ale lor, unul cu nume de câine, Negruțu sau altul, cu nume de analist, Borcan. Dacă-i la noi e elită, e genial, nu se poate fără el/ea. La ăilalți sunt câh. Elită de mahala, alde Nea Mielu. Iar o actrițică de corp ansamblu, fată de actor renumit de altfel, una de joacă în reclame de conserve pentru căței, se preocupă și ea, vrea să fie martor și producător de mesaje. Dar scrie „î-mi”! Ca și cenușiul ăsta al nostru, băiat întârziat şi mai puţin bine îmbrăcat la minte, Faimosul din Pucioasa adormită. Biet băiet audient pe la ușile amfiteatrelor. Ce explicație de idiot și asta cu străbunicul meu este bunicul lui, adicătelea ceva nepot de văr, ce să spun!? Măi, Trotinetă Vasile, nepoții pot avea și drept de moștenire dacă unul din șirul de covrigi uscați nu are urmași!
Vedetele noastre rapide, rândașii, maneliștii, arendașii minții sau gestionarii puşi acolo, în capul trebii mari, de formă şi doar prin conjunctură, nu numai că nu sunt în stare să facă nimic și nu au niciun talent, dar nici nu-i duce capul. Cicatrice de modernism eşuat şi postmodernism încropit. Până și evenimentele, dânsele şi ele însele, îşi mai pierd din strălucire şi se perimează din păcate, dar morții rămân. Și pentru asta ei sunt de vină, pentru proasta funcționare a sistemului de orice fel, natural, cultural, sanitar, a oricărui sistem, chiar și a ăluia electric dintr-un camion prăpădit!
