1. Așadar, oscilez între resemnare și încredere. După cinci săptămâni petrecute, nu în balon, ci în salon – de la unul la altul, de la Unspic la Cardiologie, de aici la Medicală -din salon în rezervă, parcurgând toate cele șapte etaje ale Spitalului Floreasca (exact ca în nuveleta lui Buzzati, Doamne ferește, sper că nu cu același deznodământ!) mă simt în stare să nu mai vorbesc șoptit și să privesc lumina din fereastră drept în ochi. Fără să mă tulbure și fără ochelari de soare. Înalta competență a medicilor – prof. Camelia Diaconu, dr. Sabina Frunză, dr. Ioana Petre, dr. Cosmin Cojocaru, rezidenții dr. A. Bădulă și dr. A. Florescu, plus a unui întreg ansamblu sanitar, pe care-l voi nominaliza ca la Oscar cu o altă ocazie propice-, precum și a eficienței instalațiilor și aparatelor mi-au readus vremea frumoasă. Cinci săptămâni în balon/salon? O aventură.
2. Cinci săptămâni în balon și-n salon făr’de televizor? O binefacere. În tot acest interval am cetit cinci cărți, printre care, cu poftă, „Guerre”, de Ce’line. Roman inedit, mai departe de valoarea capodoperelor lui, dar serios, dur, frontal, cinic, scris în limbajul lui ce necesită glosar – de altfel atașat ediției, că doar e Gallimard, birjar, nu vreo editură poliftică de pe la noi din bătătură! O mare cultură știe să facă ediții, articole comemorative, medalioane. Noi ne uităm morții începând cu a doua zi. Îi inundăm cu jerbe și coroane și pe urmă îi înecăm în uitare. În prima zi îi facem genii, mari artiști, savanți de larg renume internațional, maeștri și apoi, ioc, nicio vorbă! Câte monografii serioase despre Nichita Stănescu au apărut în ultimii 35 de ani? Câte despre Sorescu, din ‘96 încoace? Am vrut la editură să-i facem o antologie, unde să strecurăm și o carte excelentă pentru copiii de toate vârstele, „Unde fugim de-acasă” și ăl de se înhămase la acțiune s-a derobat, că nu-i mai spune nimic. „Să nu se zică”, fiindcă Nobel, Puterea, foncții, călătorii, glumițe. Sorescu este un mare scriitor care-i turtește pe toți detractorii de ocazie, de la solduri. Și în continuare: când prof. Simion mă strecurase și pe mine în niște comiții de doftorat – în primul rând ca secretar, firește -, am auzit ce propuneri aveau catindații: Eliade, Cioran, Ionesco. Proful îi întreba ce-ar fi vrut să spună nou, și toți o bălmăjeau. Atunci le sugera să-și ia o monografie Vinea, Mazilu, Bănulescu, Ioan Alexandru, vreo revistă, vreo grupare, vreo generație, vreun gen, altceva. „Ingrediente care ne întărește imunitatea”, cum susură o tontuță de se dă rețetăreasă culinaroidă. Scriem ca să fie bine, să punem la bibliografie, să ne dăm cu tupeu, ca la PROst/teveu.
3. Dreptate sau reparație? Niște tineri cronicari de nădejde s-au gândit să-i dedice un număr lui Eugen Barbu, mare scriitor în opinia mea, căzut în dizgrație mai ales datorită caracterului lui. Barbu are trei romane epustuflante, pardon de expresie, niște nuvele admirabile, chiar și niște scenarii, și acolo unde ratează este peste proza aflată acum, la noi, în modă. Foarte bună ideea, mai ales că în ‘90 directorul de-acum al foii, ministru atunci, dăduse o circulară prin care cerea scoaterea din biblioteci, librării și anticariate a numiților E. Barbu, D.R. Popescu și Dinu Săraru. Îi dădusem chestia amicului meu de pe-atunci, C.T. Popescu, de se învrednicise și-i trăsese un pamflet/perdaf în „Adevărul”. Chit că ordinul este semnat de un secretar de stat, măsura rămâne cu iz legionar, chiar fascist. Și „Săptămâna”, de care își amintește cineva cu silă, și poate nu nejustificat, avea cronici de atitudine, tăioase, muzicale (galele revistei erau foarte reușite), de arte, de turf, de modă și de bridge! Nicio publicație de astăzi nu are așa ceva.
4. Am auzit de o ceartă dintre directorul Bibliotecii Naționale și o gazetăriță de la Avrig, Agnita sau de pe la Sibiu, nu știu ce precizia Săcele. Primul, după părerea mea, este un juvete superficial, dar este profesor plin, a fost decan și reprezentant vreo zece ani la Unesco. Vorba aia: Unesco și Ionesco! Gestul de-a o divulga pe fătucă nu-i de domn, dar că știa cu ce se ocupă creatura era de datoria directorului. Am trecut și eu, interimar, printr-un post de-ăsta și consultarea unor șozuri mai speciale se face pe bază de cerere aprobată de director. Este aici un meci dintre FCSB și CSM Șelimbăr! De-și ateșase, a doua încropeală, un an funambulesc, înainte de 1600! Toate marile cluburi ale lumii sunt create ăn XIX, puțin înainte de 1900 și chiar puțin după. Ridicolul nostru local.
5. Martie în casă, cu flori și soare și cu sănătate tuturor!