Furia decorativă

De-abia mijiţi într-o spârcâială de economie de piaţă avem habitudini modeste şi de început dar ne mijotăm în chestii ce ne depășesc. Pe la alții ele sunt fie deprinderi rezonabil de vechi, fie sunt obișnuințe nu tocmai elegante, de ascuns sub scaun sau sub preș. Să te închini la un vaccin este puțin ca-n lumea triburilor ălora din Amazon, care văd pentru prima oară un aparat de filmat sau de zburat! Mai pui și armata aia moartă de nu a câștigat nici măcar experiență pe „teatrele de operațiuni”. De ce nu s-o zice pe „terasele de operațiuni”, că ăștia-s plătesc locurile cu vedere la uliță? Alături de ăștia, alte lături de mercenari cu vederea la ofșoruri vorbesc prin pungă sau cârpă despre strălucirea beznei. Cum ar veni nește ticuri mahalagești de dregători marginali și ridicoli. Ia belete, boiarule!

Dintr-o lume unde economia se comanda și unde școala era mai degrabă un vehicul social şi cu o valoare simbolică, dar se făcea serios am pătruns într-un mărăciniş a cărui ieşire e greu de dibuit şi unde singurul etalon moral, social, politic, până și cultural este banul și spoiala. Banul îl face pe om, precum și haina de firmă executată în Bangladeju.

Ei bine, zilierii ăștia de idei și de obiceiuri luate de-a valma și de-a gata  după tembelizor sau după rețeTele de socializare, precum și duamnele de bufet de sat numit MAT prind a se căftăni în mare boier, mare jupâneasă, mare caracter. Mai sunt şi alţi baroni locali şi principese de hol de restaurant cu autoservire demn de oraș agroindustrial cu ieșire de metrou. Ba chiar şi prinţi, într-o ţară eminamente republicană şi agrară! Dar pe baronii ăştia îi cheamă cu vorbe prostane, provenite din inventarul de josul curții orătăniilor: Benimboc, Bleojdan, Halcă, Leorban. Nici alții nu-s mai breji, nicio spaimă sau grijă, dar ăștia-s acum pe scenă!

Și de ce nu-și trec ei școala de liceu în siviul copiat după europașaport? Fiindcă și-au schimbat de multă vreme și vorba, și portul și pașaportul. Și, mai mult decât atâta, nu au liceul. După cum este îngrămăditul și neisprăvitul aista de Fluocimoron Cazzu, care se zice că a ratat treapta de intrare la liceu și a făcut o școală profesională. Se și vede încă din lună! Sau un altul, Floroman, fost ospătar cu liceul la seral. Sau un ministru de incultură care a ratat altceva, bacalaureatul. Sigur că toți au ajuns să-și completeze mica lor existență la distanță, dar diferența dintre ei și ăi cu școli muncitorești și pe puncte este că atunci erau alte condiții iar respectivii chiar erau isteți, spre deosebire de ăștia de-acum, proști încleștați, încliftați și mulțumiți de sine. Și după ’90 am avut ceva rector venit din producție și se pare că fără bacalaureat dar, deși post ca noaptea, măcar avusese cândva talent actoricesc. Ideea asta de-a te decorarisi cu licențe și masterate și doftorate de talcioc este tot complex de lipsă de identitate. Și se asortează la gipanul din vilă și la, pardon, bursele telefonate cu taxă inversăm, de întoarcere. Mofturi de plastic, personaje, nu oameni în cartilaje și oase, ci figuri acre de supramax dezarticulați şi cu mintea la fel de îmbâcsită!

Asta au reuşit să compromită nevolnicii de diriguitori şi, fireşte, nu de azi sau de ieri, ci de mai bine de treizeci  de ani. Dar nu mă refer, ca să fim extrem de bine înţeleşi, la Iliescu sau Constantinescu, fiecare dintre ei democrat în felul lui propriu și personal, ci la Băsău, că mi-e scârbă să-i zic altfel, cel care a introdus mârlănia, mitocănia, vrajba securistă, josnicia golănească de mahala portuară în societate şi s-a năpustit cu totul prin nedreptate şi umilire asupra neamului nostru. Nu numai marionetele care îl înconjoară şi care s-au pripășit pe lângă inexistența lui sunt de vină, ci el însuşi, ca produs al celei mai ticăloase structuri şi al celor mai prăbuşiți moral din întreaga  noastră societate. Mai bine zis nu credeam să existe şmecherie zgomotoasă şi pătimaşă exprimată într-un limbaj aparent coerent, dând impresia militărească a preocupării din convingere, dar ratând întotdeauna finalurile de discurs din dorinţa de a se tângui, arătându-se frământat şi veşnic nemulţumit. Trebuie să le acorzi prezumția aia de nevinovăție, dar dacă știi ce-au fost și ce-au înfăptuit nu-i faci miniștri și mai mult de-atât!

Fireşte, starea în care ne aflăm era previzibilă, consumul inutil şi mult peste puterile, necesităţile şi virtuţile noastre trebuia decontat, societatea de speculă şi complet neproductivă trebuia să se afunde, împrumuturile trebuia a fi restituite odată şi odată, ca şi alegerile trufaşe, dar totul ar fi putut fi făcut prin cumpătare, nu prin intimidare. E posibil ca hiba extremă să fie doar un viciu de comunicare, dar nu prea cred că  el poate fi remediat cu una cu două, cu șapte, cu nouă, și mai ales de liote lipsite de vreo alte însuşiri decât acelea de exporta fonduri și de a trage cu dinţii, fără pic de eleganţă sau înţelepciune, de rămânerea în speteaza Puterii.