AcasăEditorialStop cadruFoloștine, sistrițe și pantofi cu bizeț

Foloștine, sistrițe și pantofi cu bizeț

„Cei doi au fost lăudați în social-media pentru chimia de care au dat dovadă la gală, fiind incluși în topul celor mai frumoase cupluri prezente la Milano. Citat din presă. Presa de mahala, adică din presa românească”.

Alt calc, alt împrumut prostesc.Probabil înțelegere, combinație reușită, chiar etimologic magie neagră, cine poate ști? S-a dat liber la dorința de a epata, de a ieși afară din rând, de a arăta că însemni și tu, ăla neînsemnatul, ceva.Cazul bietului Cumpănașu este extrem de edificatoriu.Oameni fără școală sau cu școala încropită se dau de gânditori, participă la alegeri, ies pe ecran, analizează, dau sentințe și emit sentențe, vociferează, pretind a fi ascultați.S-a dat liber la împrumuturi, doar cu buletinul, doar cu puținul răsfoit.Maimuțe, slugi culturale, știm să năpârlim la comandă, fapt pentru care împănăm limba cu cele mai inutile furtișaguri din cea mai recentă ploaie.Noi nu avem perioadă de incubație, trecem direct la erupția lingvistică, trântim câte o vorbă neîncepută și nelalocul ei.Lipsa de cultură ne impinge la lucruri ridicole, „în mort cert”, cum am văzut în subtitrarea unui documentar. Sau și mai simpatic, Atilla Hunul s-a ciocnit de Imperiul Roman la Shalom! Nu, drăguță traducăriță, Châlons, pronunțat nazalizat Șalon; Shalom Aleichem e cu totul altceva și chiar altcineva, un mare scriitor, un fel de Ion Creangă în idiș!

Nu furăm – mă rog, folosim cu titlu de închiriere – doar cuvinte și expresii nepotrivite,ci și metehne, instituții, legi.Aproape toate în ciuda celor deja încărnate în spațiul nostru locativ.Tot famelionul are mașină, câte patru hârburi per apartament, ca la America, dar America aceea este o civilizație a automobilului, centrată pe așa ceva, cu străzi de câte șase benzi, noi dacă, dacă suntem a căruței, mai degrabă a șaretei, că doar ea intră pe uliță.America are vedete, noi avem buruieni, nici măcar de leac.Sau de circ, deși circul poate fi artă, dar la Chaplin sau Fellini, nu la Daniela Ghiorfi.A văzut și ea un film nemțesc de prin anii 60 și s-a agățat de-o frânghie.Ce caută dânsa acolo e altă discuție și trecem la alt șoz împrumutat:ideea de manager la români.Adică de director administrativ, că așa era pe vechi.Și ne referim doar la teatre, unde dintre alea finanțate de stat, parcă peste 40, nu este pus șef absolut  niciun scriitor.Păi, la Teatrul Național au fost Caragiale, Camil Petrescu, Rebreanu, Odobescu, Ghica, Eftimiu, Stancu, Nea Fănuș, chiar Davila, Sihleanu, Săraru, acum e un prost, un fel de recitator.Am înființat tot felul de locuri comune, asociații de călcat pe stradă, de descuiat aplauze sau chiar de împăturit frunză la câini, mari adăpători  de finansă europeană.Avem o cireadă de legi scrise și trase la indigo, care se bat cap în cap cu ălea nescrise sau până și alea scrise în original.Asta cu prezumția de nevinovăție aplicată prost este cea mai crasă imbecilitate.Conform ăsteia au picat mesa alde Băsău și tanti (sau toanti?) aia numită Rovinieta Cositor.Ce frumos e să te cheme așa, nu?Bine, nici Iliescu n-o fi mai breaz, recunosc, dar parcă-i totuși altă mâncare de pește oceanic, nu vine din Bacovia.Cum să vrei acte când vezi leafa omulețului și hardughia cu optișpe camere și cu cinci suvuri pe care le are în ogradă?Ce-ți mai trebuie altceva dăcât un nene la percepție? Pe alde Capone, că tot vorbim, fiscul l-a căptușit și l-a bușumat. Cuvinte vechi, cum e Sitavul, din Zaharia Stancu.Adică Răgușitul.O să vină vremea să traducem din română în română, nu-i departe, stați prin preajmă!Sau mai vine tâmpenia aia cu imaginea flaușată peste cătușe și cârpa peste grumaz.Obicei ancilar, că așa te duceai la boier, cu sacul în cap și cu petecul de hârtie în proțap.Ce rost are ascunderea aia?Dimpotrivă, trebuie poze din față și din profil și puși pe toate gardurile să te ferești de ei.Ca-n America.La toate răspântiile sunt trași în poză polițiștii de s-au dovedit eroi, dar dacă preluăm asta semănă cu panourile de onoare și de dezonoare de acum treizeci de ani.Care existau proțăpite bine merci pe ulița principală. Apropo de USA, s-a făcut și-un film cu panouri de-astea de-a înșfăcat și oscarul.Și dacă te văd vecinii după perdea că te-a luat șeriful pe sus și te-a ținut câteva ceasuri, numai pentru atât și nu mai vorbește nimeni cu tine, trebuie să te cam muți de-acolo, din cvartal.Țară mică,drame mici, asta suntem, bre, dar avem și oameni de aceeași măsură, de-abia deschid ușile ălor mari.Vorba unui amic de feisbuceală:cu cine s-a întâlnit momâia noastră?Cu nește vecini.Vorba lui Preda:ce caută un țăran la Capitală?Alți țărani, de-ai lui.

În încheiere vorbele alea din titlu înseamnă franjure ori firimitură de salată, soră de caritate și ornamentul ăla pe care îl aveam pe bombeu cînd eram mici.

author avatar
Nicolae Iliescu Editorialist
colecţionar de cuvinte / sincretist / navetist / corector / aranjor şi degustător de texte / doctor docent în ştiinţe umanoide şi boicotangiu vigilent / găsitor de întrebări enervante / foarte responsabil dregător de salate / utopist relativist nonactivist / soţ şi fiu afon dar fin ascultător
480 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger