EXALTARE RADIOFRENETICĂ

Am rezolvat-o inche o date cu sportul. Noroc cu bazinul scurt, că mai luăm și noi locul întâi la ceva. Și cu fasolea Etenia.

Sportul a devenit un arhaism afectiv, un frison de cretă, o pleoapă de nostalgie. De aici și exaltarea tele- și radiofrenetică moștenită și revendicată de pe timpii lui Țopescu. Numai el țipa de parcă îi aruncai în cap ceainicul sau tigaia cu cartofi prăjiți. Așa făcea, ca toți necurații, unul de chibița meciul de handbal feminin unde Ungaria da cu Suedia. N-am priceput nici cu cine ținea, nici de ce? Istoria s-a retras de multă vreme la depou, geaba tot rag ăștia că facem istorie. Nu mai avem nici de unele, totul este de categoria B sau chiar C. Și în loc să vedem asta, ne acoperim cu onoruri și cu crizanteme de speranță. De-aia spun chibiți, fiindcă ăștia nu-s comentatori, nu sunt în stare să povestescă tot ceea ce văd, să explice la ceea ce se uită și ei precum curca în lemne. Ei sunt chibiți de bodegă sau de bancă din fața blocului, joacă table pe nervii noștri. E un tont la fombal, Cosmescu, acum avem perechea lui, ca la Păcălici, la handbal – unul numit Băleanu. Înțeleg că nu sunt alții, că astupă posturile și dacă-i îndepărtezi prin degajare sau prin lovitură de picior căzută ies, of course, în stradă, protestează și pichetează. Că fără ei nu se poate. Ba se poate așa de bine, mai ales fără foile alea de pripas și de prisos unde prestează și-și pasează ei mocirla de cuvinte. Că nici C. Neagu nu vrea să se oprească la șuetă cu ei, este cât se poate de înțeles. Firește, gest de bufet de incintă și de „corăbioară”, la kil, dar așa merită alde Tăntălan și Zepelin ăia.

Legat de corăbioară, așa se numea poșirca aia de vin de surcele. Asta am văzut urcând prin anul de pomină 1990 treptele înspre biroul lui Radu Câmpeanu din fosta județeană de partid (PCR, adică) de vizaviu de Dalles. O liotă de revoluționari cu ochii injectați de lectură, trecându-și din mână în mână și din gură în gură, ca folclorul, clondirele cu oțet. Sus mă întâmpina susnumitul, a cărui nevastă fusese studenta lui Croh, parcă așa era, precum și Călin, file de poveste, fost manechin de frizerie. Acum nu ne mai amintim decât de Rațiu și de ale lui două procente, dar în față, pe doi, se clasase Câmpeanu, cu șăpte la sută. Primul, cu voia dumneavoastră, omonimul meu, cu 85%! Am auzit recent un prost de cărător de cabluri prin TVR, care susținea că gunoiul de Băsău-Petrou a fost cel mai votat politruc de după ‘90. Eroare! Poate în diverse întreceri stahanoviste, nu ca procentaj. Și acum toți gâlgâie când invocă Peneleaua, de parcă dacă ești acolo sau cu ei te-ai și mânjit cu alifie de geniu. Dobitocii sunt egal distribuiți între oficiile astea de depozitat mături și cârpe numite partide, dar parcă cei mai agramați și cu mințile în stadiu larvar la peneleu sunt cazați, mai mulți chiar decât ăi dela ursereu/ursulereu. E de înjurat cu mult curaj alde Ciocălaru, dar nu se comparezează cu Cazzu sau Măciucă, ambii încleștați la minte și la vorbă.

Și numai vorbe de nămol, stimați oameni buni! Nu auzi o propoziție cu haz, chiar și în argou. Nu numai în conferențele de cămin cultural ținute de patableșii și de liichenii de pe scoarța copacilor de arată Nordul sălbatic, ci chiar reclamele la biscuiți și la soluție de bătături. Unul dintre rândașii minților pierdute se dă pe furiș la imn. Și eu am zis și chiar scris ceva asemănător, dar aveam douăzeci de ani, ca Voltaj, nu 80, ca beșleagă ăsta (adică beșli-agasy, căpitan de beșlii; „trei beșlii și trei delii ce țin raiaua în Dii”). Franțujii spuneau așa ceva de prin ‘68, dar nu au scos din uz nici  La Marseillaise, nici Chant des partisans nici La Strasbourgeoise. Foarte gingașe, iubitoare de oameni și pline de umor de altfel! Iar în reclame te sperii: „a venit la pachet cu…”; „Tazz știe cu pofta”; „n-ai tupeu”; „viața e pe repede înainte”; „a fost săltat de mascați și a dat cu subsemnatul”; „iată, vorbim, atenție”!

Provincialism și, iertați vorba proastă, primitivism. M-am uitat condescendent la închiderea manifestărilor culturalicești de Cimișoară. Una dintre cele TREI capitale ooropene desemnate pe 2023, alături de Eleusis, unde s-a născut Eschil, nu Bleandiana și Tarzan, și Veszprem. Au venit niște șanteuze și șanteuzi mai cunoscuți pe voyo și pe tik-tok. Măcar îl aduceau pe Holender, bun geambaș de cântăreți. De-aia nu avem niciun reprezentant la vreo tăiere de moț sau tragere la sorți. Hagi e bun la Farul și la Galata, Țiri, Ilie, Nadia și alte mărci de cozonaci nu-s în niciun CIO sau CO 2, nici în fruntea vreunei federații internaționale. E posibil să te conteste Vecernia sau Vecerdia? Iote, a proposito, de ieri talienii și-au strecurat în Patrimoniul Unesco și opera, cântul liric. Nu aveau decât 60% din toate monumenturile materiale și nonmateriale ale umanității! Ei nu-l au pe Griguță Leșie cu nu-i lumină nicări, nici în devla lui batâr. Îl au pe Verdi.