In emisiunea de pomina cu ai mai prima intai romanasi, balbaitul Mimihhhailescu (o spun cu simpatie, ca tare dragut e prostanacul nostrum securitist!) emitea o fraza cu damf de discoteca „Prometheus si Fratii Petreus”, ceva despre ideea si esenta de mici. Buna de repetat in acceleratul de Barbosi-Galatzi, ea spune oarece in legatura cu lipsa de subtilitate a romanului mioritic care de cele mai multe ori prefera concretul de-a dreptul carnos, aerului rarefiat si afumat al abstractiunii conceptului. Desi, tot atat de des, limba romana poseda o expresie extrem de elaborata ideatic, cu topaitul mustarului, chestie ce denota ca suntem destul de familiarizati cu notiunea de iutime, fie dansa ciusca autohtona sau de Dijon sau garcita gruzina sau harissa maghrebina sau tabasco mexican!
Ingredientul fundamental al ecranului cel mititel este, fara indoiala, esenta de vedeta. Ba chiar „esentza”, dupa cum aparea scris intr-o emisie cretina a unui post de nisa, cum se zice. Mai dihai, exista programe intregi dedicate discutiilor siliconate cu vedete, dialogurilor de shopping si de jobbing si de etcaetera. Dar nu exista nici o incercare, macar timida, de explicare a fenomenului cu pricina, o analiza cat de mica, vesela si impertinenta a sozului. Cine si cum le acorda acestor fiinte, destul de sterse intelectual si complet nefotogenice, ca sa nu spunem mai mult, certificat de buna purtare catodica? Dupa ce criterii sunt ele, fiintele adicatelea, numite astfel? Si la ce ne folosesc ele insele? Intelegem, la vanzarea vreunui produs, la expunerea vreunui agregat, la conducerea vreunui invitat la locul sau dinainte stabilit ai nevoie si de asa persoane decorative, dar la starea vremii nu pricep de ce trebuie sa fii cat mai decoltata, chiar daca prezinti nori grosi, lapovita si ninsoare! Ca sa ce? Si dupa sirul ala de naprasne si de prapastii – povestite si ele cu fular rasucit de vedeta, care nici nu stie macar sa ingaime mai mult de doua fraze ample – de la mai toate telejurnalele, apare cate o sasaita ca vestita lipitoare de marci postale dintr-o reclama candida si ne face o incursiune in arta medievala si in civilizatia minoica si mezozoica vazuta dinspre Colentina sau Toboc. Nu se poate asa ceva, o discutie pe o perna de insanitati si de truisme cu cel mai celebru cuplu Pompescu-Parsivel, doi guristi de suse teleportate! Sau au aparutara unii de Harvard, Stas si Hebe sau hadu, neste surghiuniti in idea de paradigma nemestecata cu noduri persiene. Pai, frate, asta-i modelul nostru de urmat? Doi muppets-i mai fara haz chiar si decat Blesu-Liicheanu, ce vorbesc despre gripa aviara la Kierkegaard! Alde madam Tatoiu, profa de artimetica de liceu, alde Beregladeanu aia, nici macar starleta de nisip? Creatoarea de moda Scroter sau Scuter sau alte manechine care proiecteaza acelasi tip de zdrente? Devii vedeta si daca esti fiul lui tac-tu, ca Piersic, sau prin contaminare, ca amaratii de colegi de generatie cu o colectie de buni actori. Auzi dumneata, „colectii”! Colectia Botezatu sau aia de mai inainte. Nu vedeti ca nici numele nu le ajuta, parca sunt la fel de colturoase si de slinoase ca alea din „Descult”! Inainte vreme, cand televiziunea nu poseda vedete dar avea prostul obicei de a mai si gandi, trecea o emisiune cu titlul „colectii, colectionari, pasiuni”, nu stiu daca v-o mai amintiti. Nu trebuie sa ajungi la Baudrillard si la chestii grele, nu, nicidecum, dar nu trebuie sa folosesti cuvinte gaunoase puse sa astupe realitati jilave si rancede. Nu poti spune in veci „colectie” de muraturi! Tot asa cum nu poti alipi numele de „vedeta” oricarei proiectii a viului care misca pe ecranul tembelizorului. Iar daca e vedeta, nu orice prost, gen Turtescu sau Bonciu, poate sa o ofileasca in invective decupate cu talent.