Epopei de imitație

Un vechiu publicist nătâng sare ca prostul din baie încercând s-o apere pe Senesca (substantiv la comun format de bunul meu prieten, Mircea Platon). Îmbătrânit în netalent și printre prăjituri cu cremă râncedă și în loc să-și vază de odrasla drogată și nerușită, trage panegirice de gazetă de perete de CAP bietei făpturi. S-o luăm metodic.

Televiziunea Română cu care am evoluat voinicește și contemporaneicește încă din 56 văleat nu are nici până acum vreo altă vedetă în afară de Sanda Țăranu. Punct. Și în continuare. După răstălmăcirea de paradigmă din 90 au apărut privatele, școli încropite care au înghițit proporția corectă de nereușiți din varii motive cam până în buza anilor 95,96, nu mai mult. Primele încercări de privatizare televizionistă au fost eșecuri de mai multe gradații, de la agitații borșite de tipul Soti la încropeli de agenții de reclame și reclamații. Primul post apărut, inițial numai de filme, a fost cel pentru care trebuia să atașezi o antenă șpețială: Antena 1.

Cam tot pe atunci s-a injectat un canal americănicios, cu filme proaste dar de duzină și cu formate de emisiuni cumpărate și adaptate ad-hoc și haotic. Brigăzi artistice de agitație au început să revoluționeze mahalagesc peisagele social-culturalicești ale neamului nevoii. Nevoii de schimbare, firește. Astfel a apărut cea mai năstrușnică frazare a limbii române expectorată de un fel de ghem dotat cu voce de coafeză numită ca mai sus. Asta vorbea fără punctuație sau o punea total anapoda, nu coordona niciodată propozițiile în fraze, ridica sfârșiturile de propoziție de băga groaza-n oase.

Această țestoasă spirituală, picată la toate examenele vieții – nu oricum, ci cu nota 2! – a  penetrat și-n manuale grație unui ministru al educației ajuns el însuși acolo dintr-un biet asistent de socialism științific. Din cititoare de prompter fătuca și-a luat-o în cap și a ajuns patroană de scutece și influențăriță de gostat. Deși, luată la bani de mărunțiș, vietatea nu este în stare niciun moment să lege două propoziții într-o șiroire logică. Ceva de scuipat în sân.

Fătuca, deși nu are nicio diplomă elocventă și nici vreo știință de carte, scrie cărți, mă rog, îi ordoneză probabil cineva amintirile de studiou. Și le publică la prietenul de afaceri al autorului de maculatură citat la început. Așa se promovează unii pe alții, ca biluțele pe lănțugul ăla de la privată. De altminteri, un fost coleg de nota 6 provenit din Securime, băiat de dactilografă de circă de miliție, disident rezistent prin cultură, desigur, a excretat o opinie meteorică, plină de meteorism: întreprinderile mici și mijlocii care au schimbat, mai mult au avut program sau ordin de schimbare a apelor au fost o editură politicardă, un institut de cultură și odihnă, o adunătură de teatru de amatori și această stație de emisie/ recepție.

Recentissim, persoana cu vocea de bomfaier s-a procopsit, adevărat sau închipuit, pe cale naturală sau la ordin cu virusul la modă. Prilej de reclamă zbanghie și atâta tot. Dacă te îndoiești de purtările ăsteia nu e bine, ea-i decentă și lumea-i rea. Așa gândesc – gândesc, vorba vine ! – țațele publicistice.

Pornind de la ele, de la țațele respective, găsesc niște chestii de-un miticism răsuflat de dinainte de Caragiale, de la Filimon și Baronzi. Un băiețel oarecare, de ieșise cândva pe geamul unui closet cu o frânghie de usturoi cu spadă, catindează la ceva sectorist. Că nu e din București, ci dinspre talciocul ăla din Lipova, nici nu se pune. Dar și ăsta e elitist și verde decolorat, deci e pe linie!

În loc de psss, vin și adaug ceva. Nu răspund niciodată comentariilor din subsolul paginii, nici celor binevoitoare, nici injuriilor, nici chiar celor laudative, e dreptul oricui să citească așa cum dorește, deci și al meu, dar mi-a atras atenția un anonim care hodoronc-tronc mi-l pomenește pe un mare expert internațional. Până aici și se întinde ridicolul, nu mai avem loc în pod de-atâția experți spațiali dar să vedeți ce urmează. Expertul este un fost ofițer lăsat la vatră care are un „oengheu” greu de tot : o asociație sătească pentru introducerea europenismului românesc. Păi, oameni buni, „Aurora Economică Română” și „Răcnetul Carpaților” erau cooperative chiar serioase !