Entuziasmul efemer

Am mai spus, repețesc, persist și insist: noi nu avem o civilizație marină, ba se face remarcată și lipsa unei proze adiacente. Romane maritime? Jean Bart, Istrati, Radu Tudoran. Să fim bine înțeleși: marea ca prezență, ca simbol al vieții și al dinamismului morții, ca naștere, renaștere și luminaștere e mai mereu absentă pe meleagurile noastre. Bine, nici n-am avut-o decât de la Kogălniceanu. Totul iese din mare și se scufundă în ea, totul plutește, călătorește și se descoperă, totul e tranzit și incertitudine. Popoarele mării vin de la greci și pleacă de la Sevilia și Lișboa.

De-aia au gâtul lung ibericele alea, grecoaicele, genovezele, turcoaicele, Sophica Loren, căci despre venețiene nu mai vorbim: fiindcă se uită-n zare după marinarii scăpați de-acasă. După marinari, nu după marineli, ca domnul Goe! La alde noi marea este vilegiatură, evaziune, tocare de marafeți-frumoși, petrecere „la băi”, pardon de engambament. Și-acolo suntem contemporani, nu trebuie să avem complexe. Mare noroc cu Coco Chanel, venită și aia de pe uliță, că a mai ridicat fusta mai sus de gleznă și a mai descheiat gâtița; altufel, te arătai pe plajă în vrac, în crinolină și în frac. Nu sunt aristocrat, dimpotrivă, dar nu suport mitocănia de orice fel și de oriunde ar poposi ea. Mai ales de pe plajă. Muzici, bere, rasol, jăcman, ulei jăcnit, rânced, gălăgie nemăsurată, râsete măzărate sub pârlitura soarelui. C

ă de-aia zic, noroc cu tanti Carmen Azzurro, prietena Cristinei, că tot rezervaserăm noi într-un otel care cu trei zile înainte de a purcede la drum ne anunță că se închide. Treabă neaoșă, de litoral fără filtru. Mai țineți minte: Snagov, Amiral, Litoral, Diplomat? Aicișa, la Carmen, masă îmbielșugată, chiar peste pohta de gurmand și gurmet, confort sporit, piscină schimbată zilnic, precum prosoapele, duș fierbinte, acces rapid la năsip, apropiere de alte cherhanale și tavernachi de același tip, precum și numeroasă surdină. Sigur că toate astea sunt după vremea lui Nea Nicu și refăcute, văpsite și adăugite. Blocuri mici, P plus 3, 4, 5, dar cu două lifturi, terase copioase, loc de joacă pentru cine are chef de joacă, șezlonguri, bicibaruri, chestii, socoteli. Că de-aia te duci la mare, la noi. În Grecia, în Italia sau în Franța sau Portocalia, Ișpania, Israel, Turcia, Cipru sau Malta te duci și pentru cavaleri, caravele, caravane, caravanseraiuri și Caravaggio. Pe noi nu ne ajută nici umiditatea – în Vietnam am auzit că mai e așa -, nici străveziul apei – prin Thailanda e la fel, mare nu tulbure, ci galbină, ca poezia lui Bacovia.

La alde noi până și Kira Kiralina a fost decretată o ușurică, demnă de Coana Elvira. Coana Elvira aia de ținea Filarmonică la Ibraila, Hamburgul României! Am o rugăminte: nu mă înjurați pentru struguri, au zis-o nemții de ocupație, la 1916!

Dacă și una ca Udrăreasa s-a vrut a fi Teodora Vizanțului de microraion 4? Nu prea-i drăguț ce vă spui acum, dar se potrivește cu caracterul oamenilor ăstora. Mai știți cum arăta o oală confort patru? Cu toarta înăuntru. Dacă până și sărmanul nedezinfectat la cap Băsău, vaporean de apă sălcie, a vrut și el să hie lider de regiune, ca „Muflatarul” la kil, vinul ăla dezafectat pentru țapițeri și căruțași? Ce să le mai ceri? Nobelul? Pentru pace între dobitoace, așa cum l-au înșfăcat Gorby sau Walesa sau Obama – ăsta preventiv – și nu Havel, care măcar avea școală dar și vreo douăzeci de hoteluri?

Acum râdem de closetul din fundul curții, că doar aveam căldări de pudding la bunici. Nici nu-i mai spunem pe nume, zicem „merg la baie”, că doar nu aveam decât copaie, covată la bunici. Lighean, albie și lavabou. Ce, că doară nu eram romani să habem terme! Apropo, nu mai există băi comunale, în alte capitale sunt opere de artă. Ca și closetele, nu vă supărați, cestiunea face parte din civilizație! Se dau doctorate în domeniu, și nu se copiază, se fac expoziții, unele stabelimente sunt art-deco, Împăratul Vespasian a glisat în folclor. Bucureștiul fie le-a închis, fie le-a transformat în cârciumi de lux umplut, ce să zic! Și ca el și alelalte orașe. Am văzut în parcarea din Portul Mangalia cabine din plastic cu lacăt iar în Piața Gemeni așișderea, o cămară interzisă publicului. Sunt supermarșeuri care le țin pentru amploaiați sau altele care nu au deloc – cum or fi obținut aprobare, tot cumva pe șpagă? Sigur că marele public e neantrenat, dar nu așa îl educi. Ridici mașinile parcate pe trotuar ca la Dakar, dar nu faci parcări. Vrei curățenie, dar nu pui măcar un coș de gunoi pe stradă. Faci fântâni arteziene dar nu pui o țâșnitoare în parcuri. Orașele noastre nu erau prevăzute cu multe statui, acum avem în exces, unele mai urâte ca altele. Sigur că noi am răbufnit mai târzior la civilizațiune și la Iunion, se vede din comentariile ageamiilor la recentele funeralii ale Coanei Veta. Am învățat de-alaltăieri să ținem furculița în stânga, nu știm ighemoniconul, n-avem școli de majordomi și de subrete, dar vrem să părem în rând cu lumea. Suntem apropitari și șăfi, dar nu știm să dăm cu cârpa.