Enel, Enel de Aur!

Când era IDEB îi ziceam lumină și venea cineva programat să o citească. A citi lumina, sunăși frumos! E adevărat, se mai întrerupea,tot programat, se făceau economii mai ales în ultimii ani ’80, dar acum parcă-i şi mai dihai. Parcă puterea sovietelor plus electrificarea întregii ţări dădeau nu ştiu ce. Că de-aia se chinuiau şi americanii şi mulţi alţii să toarne hidrocentrale pe râurile şi fluviile din incintă. Noi le scoatem amu din trebuință, căci suntem deștepți și slugarnici și mai avem noiși „colsentăr”, unde răspunde obraznic şi bâlbâit te miri cine. Care cică nu anunţă şi echipa respectivă din cauză de externalizare. Nebunia românească de frondă și de fraudă.

Nu cred nicidecum că noi eram pregătiţi pentru reciclarea din  dechembrie 1989. Nici alţii se pare că nu erau prea bine preparaţi şi nici nu aveai ce să le ceri, fiind vorba despre supragasteropode.

De afară vechiul Far West a fost înlocuit cu Far East, e semplu și au declarat-o destui.La palier local se vede cât se  poate  de  limpede că nu a existat  niciun  plan de dezvoltare, nu de preluare a Puterii, asta  e posibil să fi existat pe la Trocadero, inghe vinul era egal cu zero, vorba pohetului sau prin alte săli de seminar de la  „Ştefan Gheorgh(id)iu”, actualimente Senesepeanu. Dar cu ce oameni?Singurul pregătit pentru înlocuire se pare că era doar omonimul  meu, tot ceea ce a urmat la toate nivelurile, de atunci şi până în momentul de acum nu a fost nimic altceva decât improvizaţie şi distribuire de personaje de umplutură şi „politruci”! Aveam o foame îndoielnică şi destul de mărginită de viitor, o chemare cam scâlciată și recuperatorie a trecutului şi nu posedam persoane calificate, care să ne iniţieze în diversele expediţii în lumea civilizată. Nu că nu ar fi existat, erau, şi mai sunt, dar nu s-a apelat niciodată la ele sau au fost uşor marginalizate. Locurile, din acea vreme şi până azi, au fostastupate cu inşi şi inse fără vreo înzestrare deosebită, în domeniul lor de activitate, personaje slabe, traseiste şi de pe traseu, şantajabile şi preaplecate. Manechini, mimi, marionete. Care nu se mai lasă duse (personajele), fiindcă probabil aşa e desemnul. Plus cele gata confecţionate în laboratoarele de lustragerie mediată ale lui Dinamo.

Iote fombalul de arătură! Cea mai proastă alcătuire organizatorică din toate timpurile dă chixuri în neștire și în delir. Dar se laudă aburind, ca la popotă. Lipsă de educație, lipsă de demnitate. Dacă ai bun simț și șapte ani de acasă știi, cât ți-e plapuma sau pilota bască și te dai deoparte când vine altul mai fierbinte. Războaie pierdute dinainte. Cum poți să-i ceri cevașilea băietului lui Cașchetă, care n-a produs decât mătreață. Stimați telespectatori, noi nu știm să ținem coatele pe masă, avem pretenția de a citi performanța? „Explicăm argumentele”, apud inteligentul obosit Olaie/nos, lungim vocalele și suntem la Cristiano, Leo și la pertu cu Gică Popescu. Precum un „ziarici”, apud Boanchiș, cu zgârci și cu freză ciobită. Turbezi când auzi reporterași de nu poartă nicio existență adresându-se cu „tu” lui Hagi, lui Ilie Năstase, Nadiei.

S-a galopat pentru constituirea unei pături de oameni de afaceri băştinoşi, aşa, rapid, în primele zile ale ameţelii din iarna lui 90. Afaceriști veroși mai degrabă, bișnițari și buticari. Pripeala şi nepriceperea au dat în clocot şi am început a înghiţi pe nemestecate toate legiuirile şi metehnele altora. Legiuiri care au devenit peste noaptenelegiuiri. Toţi au vrut să fie ceva, să însemne, să se arate, să învârtească pe deşte cheile de la vreo tărăboanţă de mâna a treia adusă din Occident; sătenii plecau în bejenie la târg, acum au plecat în bejenie în alte ţări unde s-au îndiguit în meseriile refuzate de localnici. Spiritul provincial a dorit alte denumiri şi alte insemne, altă simbolistică, deh! Primele  lucruri pe care le-am abolit au fost  îngrădirea morală şi legea patrimoniului. Oare de ce s-o fi tras în incunabule,în muze şi în muzee, pe întuneric?

Și apare apoi gravitatea goală, de tencuială, morga de neam-prost. Noi nu discutăm, după cum mugea un horecar, decât cu „Maiami bici”. Facem bici din litoralul nostru spălăcit. Și din păcate suntem sub litoralul bulgăresc. Unde mai aveam și noi un haz liniștit, pe la Corbu sau Vadu, gata, înălțăm viloace, că atâta știm, să dăm tunuri. Prețurile de Poiană sunt mai ceva decât în Austria și decât în Elveția, firește nu în alea hiperexclusiviste, de poză. Și ce să faci în Poiană? Am văzut un dezvoltator imobiliar care numai despre lux umplut vorbea. Sigur că e bine să existe și poteca asta, dar fă mai întâi locuințe simple și corecte, chiar sociale, și luxul lasă-l altora cu mai multe generații în spate. Apartamente și bucătării gata închegate erau jos, la poalele blocului nostru, în magazinul de mobilă.Care dădea și-n rate. Am văzut recent, la mare, o regată cu vreo cinci bărci. Ieri, la italieni, era nu-ș ce maslu în golful Cutare, unde era plin de veliere de nu vedeai albastrul ăla lichid! Poposește un maestru bucătar și dobitocii ăia fără școală de cuțite și păhară îl tratează ca la Măruță.