Ei, si uite asa, tot la nenea Iancu venim. Facem si dregem, descantam, urgisim si tot acolo dejugam. Cat de mari si de tari ne-am crede, tot in noroi ne terminam marsul triumfal. Inteleg ca mizeria de proteveu a operatorasului de insomnii ratate se duce unde ii e locul, precum batatorul de covoare Hanescu, la groapa de gunoi a Istoriei recente, acolo unde ar trebui trimise toate canalizarile aistea de o vulgaritate, de un prost-gust si de o prostie purulente! Madama Esca, principala vinovata pentru stalcirea Limbii Romane, pleaca de la o revista numita Ona sau Oana sau One.
Ohne Saltz, cum este toata „cariera” ei. O cetitoare de prompter oarecare fara scoala, fara talent, o mogaldeata care a bosolit vocalele si consoanele fara sa aiba adeverinta de dictie. Exponenta majora si majoreta a principalului canal de tampire a romanasilor. Ona asta era un fel de Sateanca de mai dindarat, dar mult mai slaba, o revista lucioasa despre nimic, caci nimeni dintre cunoscuti n-a fost in stare sa-mi spuna ce este sau cum este sau ce se spune despre subiect. Asta, madama asta, ci-ca a probat „emotii valoroase” si acum trece la alta provocare. Sa treaca, frate, ii dam voie, ca tot nu ne intereseaza. Nu ne interseaza nici parerea militianului culturnic Dece sau Deseu Mihailessscccu, un biet autor de maculatura, care spunea ca printre polii culturalicesti se afla si aceasta televidenie trash. Da, a propagat ideea de „Vacanta Mare”, nu are nicio emisiune demna de retinut, nici macar transmisiile sportive.
La sport, caldura mare. A iesit ceva despre Lucescu iar acesta a declarat nu’s ce in legatura cu Steaua. Sigur ca Steaua este cea mai performanta echipa romaneasca si asa va ramane multa vreme, ca nu se intrevede nimic la orizont, dar adevarul este ca nici Lucescu nu e fistecine. A cucerit cu Galata lui, cu Gica Popescu si cu Hagi si Cupa UEFA si Supercupa Europei, invingand pe Arsenal si pe Real Madrid, Realul ala al lui Casillas, al lui Roberto Carlos, Figo, Raul. Iar Steaua a avut noroc cu carul, chiar si atunci cand a ajuns in finala de la Sevilla si a jucat cel mai urat fotbal al tuturor finalelor. A jucat trei, patru meciuri cu alde BK Veijle, Kuusysi Lahti si Honved Budapesta, nu cum fac finalistele de acum, pe alt format, de disputa cel putin o duzina de meciuri. Sa recunoastem ca, totusi, cea mai frumoasa echipa romaneasca, si prima care a spart gheata in Ooropa a fost Universitatea Craiova, de care uita toti. Iar Hagi a facut tusa la Barcelona, fireste, datorita existentei acolo a lui Stoichkov si a lui Romario, amandoi de banda stanga si amandoi mai buni decat el.
Ce sa mai zici, Romanica anilor doua mii si un sfert!? Vai de steaua noastra! Steaua Midzil sau Steaua Rosie Fieni! Sau Stela, ca era o fabrica de sapun colea, pe Colentina, dincolo de besearica machidonilor, avand evident hramul Sfantul Dumitru. Mitica, bre!
Alta prostie comica a realizat acest Harsinel, actor de cuplet, inventat, zic cunoscatorii genului de revista, de Gelu Manolache si pus in locul regretatului Stefan Banica al batran, care avea haz. Un fel de Gogea Mitu, de Bran din alte cupluri vestite. Zice ca a fost revolutionar, desi nimeni nu l-a vazut in seara cand s-a tras, 21 decembrie. De ce-or fi morti dupa bani unii dintre actorii romani, de ce trag suse, reclame si turnee peste turnee si-si strica reputatia. Am mereu in minte un actor care a jucat „Regele moare” si care a esuat in scenete de album duminical: Stefan Mihailescu-Braila. Harsinel n-are niciun rol acatarii, partenera lui, madama Stela, a mai nimerit, inainte de ’90, niscai bune roluri de mahalagioaca, in special. Madama Bors! Bors magic!
Este o vreme cand traiesti si este o vreme cand existi. Asa e viata. Dupa care vine o vreme cand ramai o boare de amintire. Multe figuri impunatoare ale trecutului si chiar ale trecutului celui mai recent se desfac si se framanta intr-un alt aluat de aducere aminte cat mai nedospit. Unii plutesc la soare, altii se pravalesc in venin. Noi, care nu avem pasiunea urmaririi memoriei, ci mai degrab a saritului si tipuritului peste baltoacele Timpului si ale Timpurilor, uitam inca inainte de a se scurge imaginea si de a curge genericele. Mai inventam cate un maslu de la rasarit pan-la apus, mai lipim cate o stea pe caldaram si de cum se itesc turlele inserarii murmuram cantece vesele de despartire si ne aratam pe la geamuri.