Să interzici bietele felinuțe de la concursurile de profil este la fel de imbecil ca și interzicerea sportivilor la Jocurile paralimpice. Este un fapt la fel de imbecil ca agresiunea însăși, desigur, dar și astea? Jocurile respective le câștigă într-o veselie Ucraina, după cum cam era, cinic, de aspetat! Ce mai încoace și încolo, ne dedicăm balamucului. Și nu-i deloc Balamuk cel Mic, ci Ăl Mare de tot, ăl mondialicesc.
Și de la cap rău se întinde putrefacția pohesiei. Francezii se îndoiau de calitatea clasei lor politice de pe vremea când eram noi în liceu și citeam Humanite Dimanche și Les Lettres Francaises de la chioșcul de vizavi de Dinamo. Asta după anii cu Pif, Pifou, Riquiqui și Roudoudou. Alții, mai extrem occidentali, titlul lui Ralea, spun că ultimul lor președinte cu scaun la cap a fost Nixon. Noi am putut să ne facem o idee consistentă și suculentă mai abitir după 1990, când s-a mai dat liber la liber-alese, ca să zicem astfel și să facem față distracției. Un pic mai bine pentru dumneavoastră! Să vedem ce inși ne-au pedepsit serile de mic ecran, câți dintre ei au făcut doar umbră, precum și câți n-au lăsat nici măcar vreo dâră, vreun zaț de pitire, pitulare, camuflaj. De la trio Do, Re, Mi din avanpremiera elecțiunilor nouăzeciste și până la alde Hubărnațl, Cazzu, Ciolănacu e o Cale Lactee!
Viața noastră a fost aseptică până la un punct. Singura generație născută fără griji, în liniște și beneficiind tot de liniște pentru învățătură, muncă – așa cum se zice azi, „la muncă”, noi ziceam mai frumos „la prăvălie” sau mai ironicos, „la scârbici” -, loazir și șpațir. Citeam de-aici până colea, vorbeam cât știam și cu fereală, ne aburcam cât ne era plapuma. De mătase, fiindcă acum avem pilotă! Și acum e altfel? S-a dat drumul la net, rețea globală, socială și de gloabe unde oricine poate spune orice fără autoritate. Și aici vream să ajung: e loc pentru toți au ba? Eu zic că da, e loc pentru tătă lumea care-i lume bipedă, profesorul meu zice că nu, mai întâi stabilești stacheta și abia apoi dai drumul la concursul de masă. Daciada făcea, pe bază de casting, selecție naturală, lua din ce se oferea. Proful zice că dacă nu bagi spaima în baremuri vei avea la nesfârșit același chiot de bucurie. Vorbim despre lumea artisticoasă, cu veleități gastro-inteleptualicești, nu despre altceva. Și de fapt nu asta vrea societatea multiculturală de azi? Uniformizare? E cam greu s-o mai întorci, nu poți merge pe elite și pe produse de patiserie culturală, că oameni de cultură nu mai sunt demult. Atunci au și idioții de cenzori dreptate, Tolstoievski e „produs”, marfă, că doar nu v-ați închipuit cumva că l-a citit Ștoitenberg sau ordonanța Gioană? Răcanii de la tembeliziuni în niciun caz; ei fac analize și sinteze pe faciesul unora pe care nu i-au zărit decât în reviste, neuitându-se la frunțile și pomeții proprii, demni de Lombroso. Sau pe jocuri video.
Firește, oameni buni, pisicuța bleu de Russie, Ceaicovski, patinatorii, salata a la russe, montagne russe și mai ales ruleta rusească sunt adevărate pericole pentru umanitate! Plus drapelul și mai ales imnul, întâmplător unul dintre cele mai puternice dintre toate cele. Și cum s-au făcut astea? Ca-n buna tradiție a anilor 50, maccarthysm bolșevicist, fără proces democratic, fără verificare, fără raport judiciar, nimic. Neantul antidemocratic și discriminatoriu, mucles pe toate canalele și undele. Desigur, la măsuri aberante, măsuri aberante, dar te dai lumea liberă și, deh, intelijentă. Vorba Anetei Duduleanu adresată slujnicei: „tu ejti argheleancă, nu ejti de la Caracal!”.
Imperiile sunt și rămân întotdeauna imperii, orice le-am face și le-am drege, oricât ne-am chinui să le îngrădim. Expedițiile lor sunt de pedepsire, de restabilire a păcii (sic!), de topire a vreascurilor dezertoare în sobă, așa susține propaganda personelă, foc cu foc, așa susțin generalii tuturor armatelor moarte și de teracotă. Și ăilalți tac sau protestează, bifează acțiuni și critică dur. Iar Țarul tuturor celor Trei Rusii trebuie să aibă trei rusii, câte sunt ele, după cum și Stalin a impus la ONU alături de Federația Rusă și pe RSS Bielorusă, și pe RSS Ucraineană. Ce, numai Velika Britanie să aibă Commonwelth? Și, ce să mai zici, mare democratură au dus cu ei și au expandat și briții, nu le hie de deochi!
Destinul nostru se rostuiește și se rostește între dezastru și deznădejde. După starea de asediu din Pandemonie vine anotimpul de țipăt și de singurătate neagră al Răzbelului, cu starea lui de lehamite și de neputirință și vreau să cred cu toate puterile mele că nu se va întinde prea mult pecinginea lui. Sper să țină mult, mult mai puțin decât ocuparea Ciprului de Nord sau decât bombardarea Iugoslaviei. Atunci am scris des și am primit și câte o diplomă de onoare, eu și prietenii mei, George Cușnarencu și Răzvan Voncu. Tustrei am fost invitați la Belgrad; ei au fost, eu nu. De teamă. Și acum am curajul să declar că mi-e frică din nou.
