O fătucă prin a cărei minte circulă o pajişte fosforescentă, acuzând o mică oligofrenie rebelă şi de sezon, zâmbea în slalom la coborâre de scări și preaslăvea din vorbe cartoanele colorate derizoriu. Apoi zăbovea şi înviora întristata adunare de ziariști și numeros public prin numirea și recurgerea la Vasile.
Vasile a fost mereu prezent în chingile abrupte ale convorbirilor complexate şi nedormite ale politrucilor noştri, de la ipostaza de călugăr accesibil unui suflet mort şi până la zgribulita geamandură a unui partid pe cale de dispariţie. Vasile este un fel de aplicaţie necesară în momentele şi schiţele neamului nostru, special creat pentru umorul cu dinţi din cupletele de slăbiciune naţionale. Vasile a fost un premier cu alură şi cu nimb de frizer, Vasile a mai fost şi un premare cu facies de hamal şi cu minte de bibilică. Bă, Vasile, i se spune oricărui prost care trece delicios strada pe roşu şi prin baltă! îţi răscoleşte bătăturile până la plăsele sau i se spune unuia pe care nu-l ascultă nimeni şi care se plimbă fonf printre mese cerând un logofăt sau un logoped contra depresiei! Cum a decăzut numele aista, de la Vasile, Vasilache şi de la Bazileu!
Pe de altă parte, paporniţa numită Penelea, numele unui grup de rap franțuzit și de nișă, pare umplută cu sarmale unsuroase de provincie. Penelea vine cu obielele de lac și cu gândire în sos confuz. Ziceam deseori că recuzita lor de birt comunal se extrage din părăginirea legionaroidă, nu direct legionară. De-acolo și dorința de a elimina orice miorlăială de opoziție. Iote, acum apare un dobitoc de Alba care în loc să se aplece spre minerii din șut sihăstriți în golul pământului emite cu nerușinare propuneri de indemnizații pentru urmașii acelor criminali prăzulii citați mai înainte. Sigur că noi nu avem nuanțe și judecăm pripit și la comandă. Și asta vine din lipsa de discernământ și din lipsa de inteligență a gestionarilor actuali. Care practică un neoliberalism de cafine și de dancing de uliță sudamericană în loc să-și vadă de acareturile lor dărăpănate și neprimenite. Cum e criza asta de cretă și de cărbune a ecranului. Driapta noastră neliberală era până acum cu nuanțe verzui destul de palide, acum a devenit ilogică și aproape patologică. E plină de părăginiți la minte veniți din mahalalele șovăielnice. Vedeți cum își dau în petic toți premarii bulbucați și boccii, dar stăruitor prezentați ca salvatori ai neamului? Benimboc ăsta a ardicat o parcare pe care a numit-o ospel, Bălmăjan ăla a mutat două statui și a văruit trei magazine și un parc, ce înainte se numea 23 August. Ăilalți doi au dispărut fie ca măgarul în ceață, cu o Falcă-n cer și cu alta în pământ, fie definitiv, Slavă Bogului!
Stimați oameni buni, Penelea – care a vrut și el să recupereze o parte din tinerețea pierdută prin înlocuirea de sistem din ‘45 și care este astăzi Pedelea în proporție zdruncinătoare – era formațiunea boierilor și a boiernașilor, nu a țoapelor. Că tot am uitat oficial de unde am plecat; fermieri, deh, nu țărani! Sigur că și atunci și acolo era arhiplin, conform tradiției noastre, o vedem încă de la Eminescu și Nenea Iancu, dar nu atât de jos ca acum. În prezent, reprezentanții lor, ca orice element complexat, se cred cineva. Același prost amintit mai susică își râde de un absolvent de Hyperion. El, absolvent de Athaeneum, o spălătorie ecologică de început de drum. Minte pipernicită, fetidă.
Alde Vasile ăsta generic şi-a injectat / inoculat gusturi şi dorinţe noi, care nu au cine ştie ce rădăcină în viaţa noastră psihologică profundă, dar care trimit la habitudini deliberat împletite. Omul modern se îmbată cu abuzuri: exces de viteză, de vitamine, de gipane, exces de frecvență inutilă la tembelizor, exces de sare, zahăr şi grăsimi. Exces de nesimțire și de aroganță de arendași.
Că suntem în plină criză, ne aflăm în epicentrul ei, suntem crizați. Păi, noi ne-am vârât acolo, nu vietățile astea profitoare și incapabile de ceva ne-au introdus fără știință? Alea 80 de miliarde au intrat la apă, au rămas 30, ca pentru Vasile, băiatul de la profesională plecat și el la oraș cu desaga jerpelită. Italia, Patria Artei, a primit peste 800, opt sute de miliarde – sigur, a și fost năpădită decisiv de molimă. Apoi cică investiții. În ce și cine să le facă? Ăștia? Doamne ferește și apără, ăștia nu sunt în stare să intre și să termine liceul – nu vedeți că niciunul dintre ăi mai proeminenți și mai vocali nu și-l trece în autobiografie, sivi mai pe radicale?
Ca să-ţi conservi propria identitate, ca să nu devii complet idiot este obligatoriu să-ţi dezvolţi reflexe sănătoase, să ştii să pui stop sau măcar surdină experienţelor nesatisfăcătoare, să-i mai întrebi și pe alții, măcar rudele. Să ştii să-ți folosești mintea, câtă e de la Dumnezeu şi să ieşi la aer curat. Să respecți oamenii, orele de somn, de reflecție și de viață normală. Să nu fii prost, deși pentru gubernanți și pentru Hubărnațl e foarte greu!