Așa se numeau ăi de erau folosiți în vremea de epidemie de ceva, că astă vorbă rea acoperă diverse alte maladii infecțioase endemice, variolă, șancru, scrofuloză la datorie! Și toate pleacă de la mizerie, locuințe insalubre, umiditate, hrană pe sponci. Ce prescriau acești medici? Luau măsuri elementare de igienă și observau stadiul și evoluția bolii. Plus prafuri și ierburi și vestita pudră de simpatie, cam cum făceau părinții noștri când ne loveam și băteau scaunul. Și când ne juleam inevitabil în genunchi ne stropeau cu spirt sau cu apă oxigenată. Ceea ce avem acum nu-i deloc de luat în șagă, toată lumea din lume nu-i nebună de șade la domiciliu, dar lupta se desfășoară cam cu aceleași mijloace. Cu specificul nostru și cu acuzația care cade în cârca așa-numitei diaspore. La specific contribuind din plin bâlbâielile gestionarilor care se dovedesc incapabili să organizeze ceva. Dacă s-ar lăsa păgubași și n-ar mai apărea să se facă de râs, ca alde îngăimați ăștia de Costaiche, Manivelă sau Nedospescu și i-ar lăsa pe băieții ăia de se pricep, Rafila, Străinu-Cercel, Arafat bine ar face și ne-ar face.
Fireşte, românii plecaţi volintir şi din raţiuni strict economice nu constituie o diasporă în adevăratul înţeles al vorbei, ei sunt o emanație, ei nu duc decât nişte habitudini și se adaptează sau, uneori – de cele mai multe ori – se integrează complet în naţiunea care le-a oferit găzduire. Unii dintre ei se gândesc să se şi întoarcă, mai ales după ce agonisesc o sumă suficentă, conformă cu baremurile şi idealurile pe care şi le-au propus. Dacă am fi avut şi noi o şcoală de sociologie autentică am fi putut măcar gestiona acest flux, dar până acum nu avem nici măcar un recensământ complet al populaţiei dislocate. Cineva îmi spunea că nici nu se poate face, datorită mişcării dezordonate, dar un minimum de efort poate începe o astfel de lucrare. De pildă, cândva am încercat să punem bazele unei biblioteci româneşti la Barcelona, sediul unei puternice comunităţi româneşti, dar nu am reuşit din pricina primăriilor celor două urbe, precum şi din lipsa fondurilor. Primăria Barcelonei oferise un teren, dar acolo comunitatea noastră preferase să construiasă o biserică. Nici asta nu era rău, se găsise spaţiu pentru bibliotecă în subsolul acesteia sau se cumpărase un altul, dar Barcelona nu mai oferea nimic, din moment ce dăduse terenul, iar noi nu aveam forma de donaţie şi nici mijloacele de transport. Nu aveam e un fel de-a zice, sigur că nu există forme, dar se pot naşte unele noi ! Întotdeauna ne lovim de nu ştiu ce paragraf sau de nu ştiu care lege ! Orice lege poate fi abrogată sau modificată, chiar şi legea ocaziilor ratate ! Iar reprezentanţele noastre de afară sunt burduşite cu neaveniţi, dar pe pile grele trimiși de la bază, nu selecționați de la fața locului.
Acum, în mare parte cei plecați sunt precum primii încălțați din orașe. Nu sunt nici primii și cu siguranță nu vor fi nici ultimii. Olanda din vremea „Rondului de noapte” era alcătuită pe jumătate din străini și ajunsese loc de refugiu al întregii Europe. Ce să mai vorbim despre Roma antică și despre primul Imperiu globalist creat de dânsa!? Deocamdată sunt oameni extrem de simpli, firește că vor ajunge primari, senatori, scriitori,cineaști, sportivi dar după vreo generație, două. Și să nu vină să spună că nu știu ce cadouri și stipendii împroașcă pe noi, ăștia rămași aici, că fix același lucru îl făceau și șoferii noștri de TIR de prin anii ’70,’80 ai veacului trecut. Plecau cu oala de sarmale de-aici și reveneau cu blugi, farduri, ciungă, helănci, fâșuri și cămăși de nylon.
Învrăjbirea dintre diasporeni şi poporenii carpato-danubiano-pontaci continuă în buna tradiţie românească. Aceiaşi români suntem şi unii şi alţii, învrăjbirea merge şi mai departe, în interior, considerându-se că unii sunt mai cu moț decât ceilalți ! Fiecare regiune istorică posedă caracteristica ei, au văzut-o mulţi oameni de soi care s-au ocupat de spiritul critic şi de geografia culturală. Societatea socialismului real ştersese, cel puţin aparent şi mult propagandistic, diferenţele de orice tip. Imediat după ’90 vechile falii s-au reactivat şi reactivizat semantic, cum ar zice Lotman. Oamenii au refuzat să mai fie sintactici, au emis mofturi de semantici, fiecare cu pedigri tumultuos şi rebel. Bordeienii şi-au amintit că aveau jarpale de mătase. Dacă cereai restul corect la prăvălie erai taxat de comunist. Când am cumpărat agregatul de aer condiţionat, prin 2000 şi puţin, am observat cum căruciorul cu care mi-l aducea un băietan virează spre stânga. Am zis că aşa trebuie, iar el mi-a replicat : era mai bine la dreapta ! M-a pufnit un râs homeric/isteric : băiete, tu eşti exact ceea ce se cheamă proletar, în sensul cel mai jos şi antic al vorbei, nu ai dreptul să judeci după televizor ! Cei care lucră acum în multinaţionale sunt mai sclavi decât angajaţii unui buticar !
Iar ciurucuri, slavă Domnului, apar şi la Sătmar şi la Strehaia și la Sevillia !
