In martie, acum, cand mama, biata de ea a implinit un an de parasire a acestei lumi, la venerabila varsta de optzeci si opt de ani si jumatate, la fel ca bunica si ca Buni, alte doua batranele, Maria Antonia Abad Fernandez, pe numele de actrita Sara Montiel si madama de Hier, care taman nume ca de coasa avea, Thatcher, au plecat pe drumul de intuneric.
Una era diva si cucerise Hollywoodul pe bune, nu ca vedetele noastre autoproclamate si autohtone — care mustacesc si ele pe langa o masa de bodega adiacenta, doar-doar le-o baga si pe ele cineva in sama si in fro distributie! — a fost chiar vedeta maxima, a jucat cu alde Burt Lancaster, cu Gary Cooper, cu Charles Bronson si a poposit si pe meleagurile noastre, chiar daca in biografia ei romantioasa scrie ca a facut un lung turneu in Rusia. Cand venise pe aici, pe la salamul nostru de Sibiu si pe la mititeii proverbiali, ramasese o noapte pe Aleea Circului iar in urma ei lasase o dara de Mercedes. Alb, cu faruri de-alea, bot de cal. Dincolo de blocul propriu-zis de pe aleea aia a Circului de stat, fosta groapa unui grec, Tonola, in muchea locului unde incepea cvartalul dinspre casele de bilete si drumeagul spre menajerie, bloc retras, de diplomati — diplomati de-ai nostri, cu frisca si cu hrisca, de prin Redege, Albania si Mongolia — sedea alde Dichiseanu, actoras usor, simpaticos si la fel de usor smead, murg, sarg. O prezantase pe scena la Sala Palatului, parca, precum o tanara Parca si ii provocase o celebra poanta lui Mircea Crisan, cel mai actor comic al epocii, care punea intrebarea urmatoare: „Sarita, aratata publicului de Dichiseanu, se dichisea in culise; ce te-ai fi facut s-o prezinte neica Besoiu!?”.
Madam Secera, persoana care acopera acoperisul de paianta cu paianta, in traducere, este una dintre principalele cauze ale saraciei si ale crizei de acum. De pretutindeni, de peste tot, nu numai de la ea de-acolo, din Britania aia ca o sera, aflata sub smog si sub ploaie! Zevzeaca si intransigenta, probozita cu numele de Tina de catre propriii subiecti, care Tina vine de la „There Is No Alternative”, vorbele ei predilecte si inoxidabile, de om redus si bornat, a reprezentat principala cauza a prabusirii sociale britanice. Fireste, dupa unii din jumatatea populara si „labourioasa”, ca de din acest motiv nu au vrut sa-i execute funeralii nationale. Baroneasa provenita din bacani, caci stim cu totii ca titlurile se cumpara iar la baza fundatiei lor mari familii ascund cate un pirat sau cate un criminal notoriu, precum si alte buruieni de leac de frica, asa cum zice Negruzzi in Lapusneanu al lui, a ilustrat neoliberalismul cel mai aspru si, dupa o droaie de comentatori, cel mai natang.
Este o vreme cand traiesti si este o vreme cand existi. Asa e viata. Dupa care vine o vreme cand ramai o boare de amintire. Multe figuri impunatoare ale trecutului si chiar ale trecutului celui mai recent se desfac si se framanta intr-un alt aluat de aducere aminte. Unii plutesc la soare, altii se pravalesc in venin. Noi, care nu avem pasiunea urmaririi memoriei, ci mai degrab a saritului si tipuritului peste baltoacele Timpului si ale Timpurilor, uitam inca inainte de a se scurge imaginea si de a curge genericele. Mai inventam cate un maslu de la rasarit pan-la apus si de cum se itesc turlele inserarii murmuram cantece vesele de despartire si ne aratam pe la geamuri. Sincer, mai simpatica mi-a fost Sarita decat madama asta, interpretata gros intr-un fim destul de prost de insasi Meryl Louise Streep. Ca pentru ceea ce a facut baba asta harca minerilor si grevistilor irlandezi ai foamei, nici nu merita pomenita! In veci sa-i fie amintirea patata de funingine si de zgura!