Disperați de orizont

Dragostea de bogăție caracterizează omul de origine joasă, zice Flaubert, dar o poate zice oricine. Uitați-vă la alde Băsău sau la Udrăreasa lui, dansatoare pe mușamaua plină de slin a bodegii de microraion. Lotri înspăimântați nu atât de ocnă, cât de veșnicia ei facsimilată în cătușe. Nu vedeți ce fugă de imaginea încătușată are femeia fără lustru, turtită sub molozul condamnării? Ea este o simplă infractoare, o „borfașă”, după cum le caracterizează neamul nevoii alt om de cultură și neodihnă, Tivilic, ăl care acum nu mai e bun, e bun numai când se dă furiș la Dragnia! Iar Băsăul nu mai poate de apartament cu prepeleac, șoferul de vapoare care adăsta într-o cabină și trăia din buf. Acum bine ar fi să taie la stuf!

Baloane de săpun, bre, atâta tot! Inși de conjunctură și de umplutură, scorojiți la minte dar umflați de impostură și de avere peste măsură. Fiscul ăla ce face, nu-i întreabă din ce vin averile, cășile de neamuri proaste, investițiile de miliarde? Ce dacă sunt pe numele unui gigolo cu mamă badantă, cum justifică ăla? Cum poate să se creadă un agitat psiho-motor, şofer de vapor cocoțat caimacam, după cum am mai spus, taman “şef de scară”? Sau cocoș cu creasta tunsă cu bomfaierul? Hai, şef a mai fost, cârmuitor de barcă adecă şi unul dintre cei mai proşti din moment ce a intrat cu ea direct în mal şi în mâl, dar om de stat nu a fost şi nici nu va fi chiar dacă se dă peste cap de trei ori ca în basme, și în basamac sau în matrafox. Tot în broască râioasă se înfiripă, din păcate!

Măscăriciul naţional, sireacul de el, nu a fost luat în seamă de absolut nimeni, s-a  fâţâit  şi el neproductiv și dezertor prin faţa unor camere de luat vederea. Toţi cei întâmplaţi şi întâmpinaţi în cale, absolut toţi, s-au uitat întotdeauna în altă parte, condescendent. Ruşinoasă prezentare, ruşinoasă prezenţă, mai degrabă absenţă, că se vede oricât ai ascunde! Ruşinoasă mai ales pentru cetăţenii onești făcuți de râs de nişte guşteri încropiţi şi primitivi. El ca el, din nefericire pattern-ul după care s-au reglat toţi clovnii administrativi și cultural artistici deveniţi sfincşi şi magi abundenţi în stare a vindeca toate racilele noastre, dar şi ăştia la rândul lor. Refluxuri acide eliberate de câte un dicarbocalm.

Cazzu, alt idiot și disperat. Are dreptate aici Cristi, amicul meu din străvechime: degrabă trebuie dată pe goarnă factura flendurelii lui prin America de Nord. Întotdeauna când te prezinți neinvitat la Poartă nu știi ce te-așteaptă. Mai mereu te întorci în efigie. Țambalagiul nostru cu școală profesională se credea pus în urnă, dar cum a venit, cum a și fost zburătăcit din șandramaua pletoasă. Nu numai că nu se înțelege de ce există ăsta, dar de ce le-a târât după el pe rătăcitele alea două, una din Tecuci care arată ca atare, alta din Ploiești Sud, care numără sifoanele sparte în speluncă, pe muzica lui Gabi Luncă? Aspetăm decontul acestui târâtor posac și gângav.

Frate, când îi vezi pe experţii melitari care funcţionează în spaţiul public te apucă amocul. Foști micimani, magazioneri de popotă și de ață sau sergenți de stradă și de parc vorbesc ca agenții sanitari veterinari. Mândra Armie națională făcută arșice în toate răzbelele purtate. Armie alcătuită din bietul țăran român hăituit, nehrănit, neechipat, furat ca în codru de generali cretini! Atâta kitsch, atâta improvizaţie, atâta impostură nu s-au văzut nici în Liberia, unde au votat cândva cinșpe mii de indivizi și a câștigat un specialist cu două sute și cincizeci de mii de voturi! „Pe bune”, cum zice aia dintr-o reclamă tulburată obsesiv. Ingredientul fundamental al ecranului cel mititel este, fără îndoială, damful de statuie. Cine şi cum le acordă acestor fiinţe, extrem de foarte şterse şi tihnite intelectualiceşte, precum şi complet nefotogenice, rezonanță, certificat de bună purtare catodică? La ce oare (ne) folosesc ele ? Ce rost au aceste vieţuitoare prin târg? Unele chiar cu probleme psihice vizibile de la o poștă.

„Decrepitudinea, de altfel, a întregului nostru personal politic este cea mai de seamă pricină a decadenţei, făcută din jaf, lipsă de orientare, din dezorganizare administrativă şi dezagregare socială, a României actuale. O prăbuşire culturală fără precedent, urmată de un dispreţ al talentului şi al inspiraţiei, de o negare a entuziasmului, de o înţepenire într-o pasivitate în care nu mai încape nicio înnoire, nicio infuzie de forţe vii, iată caracteristica momentului”.

Ce să mai adaugi fragmentului de mai sus ce aparţine doctorului Caligari (alias sau aka pe nou Ion Vinea, un gazetar de mare soi și un foarte important scriitor), apărut în numărul din 15 februarie 1932 al săptămânalului Facla? Și așa era atunci, în perioada aia considerată drept summum în democrația băștinoasă. Acum asistăm la o farsă decisivă ce se deşartă din hârdăul realităţii (teve sau pe neve) în mijlocul căreia ne ducem veacul. Veac răpciugos și păgubos.