Despre mitocani

Mitocanul (de la metóc, metócuri, s. n. – 1. Mănăstire dependentă de alta. – 2. Reședință călugărească în afara mănăstirii. – Var. metoh, mitoc, metoace.Mr. mitohe. Ngr. μετόχι, parțial prin intermediul sl. metochĭ. – Der. mitocan, s. m. (bădăran, nerod, nătărău; mojic, grosolan), după Filimon de la un metoc sau reședință din București, din cartierul Dealul Spirii)  este tipul cel mai răspândit pe suprafaţa României şi tinde să copleşească şi să se cuibărească şi pe postatele statelor dimprejur. G. Călinescu spunea că noi, multă vreme, nu vom scrie decât despre ioni, nu cationic, Ioni adecă, de-ai lui Rebreanu.

Îmi spunea  un amic, psihiatru de profesie şi hâtru de meserie, cum că după anul de pomină 1990 cazurile de paranoia au crescut cu patru mii la sută, mult mai mult faţă de producţia de schizofrenici pe cap de locuitor ! Suntem un neam talentat, dar şi plin de el, de sine, înde sine ! Şi care vrea să pară mai mult decât este. Ne pricepem la toate, de la vlădică şi până la ultimul contabil, ca sic Cocâțu,veșnic repetent la examenele din cămara Camerei,și care îţi dau indicăţii prețioase în orice domeniu ! Şi nu recunoaştem greşalele noastre. Nu vedeţi cum politrucii de birț țărănesc, precum Mamolea sau Tamulea,intrat pe daiboji într-o școală de socotitori, se rostogolesc găunos pe micile ecrane și au soluţii la toate cele ? Nu vedeţi cum toţi intelectualii nu acceptă contraziceri, nu băgaţi de seamă cum toţi actorii şi analiştii deranjați la scufiță nu spun decât monologuri cu faţa la perete ? Nu vedeţi cum toţi meseriaşii şi salahorii, cum se întorc de pe unde robotesc în condiţii mai mult sau mai puţin umilitoare, direct în gipane la mâna a doua spre a cincea se aburcă?

Niciodată nu mi-au plăcut neamurile proaste și istericii. Dar acum se rostogolesc și unii și alții peste toate pogoanele și printre toate interstițiile vieții noastre publice. De sus în jos dar și în sens giratoriu. Am asistat astfel la o dispută plină de spută și fără masca de rigoare dintre o doamnă,mai spre activistă de sindicat și dânsa,dar profesoresă și un ghivol,Roflin Gherțan, îndeobște repartizat în Palavrament drept ceva șef de strapontină. Încă de prin anii 90,așa cum citam mai sus,am asistat la simultane de înfoiri în pene ale unor cirezi de specialiști și de valori obturate, neînțelese și persecutate. O pleaidă justă de imbecili și de inutili s-a simțit îndreptățită să-și sprijine bărbia în cercurile olimpice. Dobitocii ăștia din gubern n-au fost în viața lor măcar gestionari de centre de colectare a ambalajelor. N-au fost promovați nu din considerente de apartenență la partidul unic, pe cale de apariție și azi,ci fiindcă au suferit mereu de tromboză mintală și elementară. Ăștia se împiedică tot timpul, nu numai când vorbesc,ci și când calcă. Mizerabila gestionare a părăginirii sanitare, aș îndrăzni să spun chiar criminală, mai ales în raport cu toate celelalte țări post-sovietice,i-a împins pe unii semeni de-ai noștri către protestul nechezat dar priponit. Rândașii de presă s-au dezlănțuit în păreri. Presa, peste tot și oricând,distribuie informație și eventual idei de-ale câte unui tip ce emană așa ceva. Absolut toți cei care se dedau plătit la schimonoseli pe sticla și borcanul tembelizorului nu au această îndeletnicire,ci doar sarcina de îndobitocire publică.

Măzgălim și noi realitatea. Maimuțărim ce vedem la alții. Ce s-a ales de chiloțarul ăla ridicol, care a fost și el unul dintr-o duzină de produse mediatice de unică folosință? Nimic,se spune că a ajuns să facă bișniță. Ce-au ajuns marii deschizători de poteci revoluționare din amiaza „Lumii în două zile”,de G.Bălăiță ? Unul cârciumar de țară, altul gestionar pe viață al unui stabeliment de comedianți. Ca să nu mai vorbim de ce au lăsat în urmă : niște derbedei furioși.Ce iese din editura aia de ediții încropite, verzi și traduse cu bing? Slavă Bogului că a apărut aplicația translation in french doar clicând de două ori dreapta direct pe text. Ca să parlăm corporateza. Că și ăștia ce-or fi? Un fel de personal îngrijitor de taste, voci oarbe de call-center. Spitalul de carton presat al Amorului ghebos cu poze decupate din revista „Săteanca” de odinioară. Noroc cu Neoroviziunea,unde am fost ca mai întotdeauna cei mai penibili.