In urma cu niscai destul timp a aparut si am cetitara cu intarziere un frumos si duios articol scris de colegul si amicul meu de pagina, Mircea Radu Iacoban. Splendida si plina de intelepciune idee, aceea de a recunoaste faptele bune ale tuturor, fie ca-ti sunt prieteni, fie ca-ti sunt dusmani. Si se pornea acolo de la castigarea Palmetei de aur, a Frunzei de palmier a Festivalului de la Cannes.
Asa am crezut si continuu sa cred si astazi, dar recunosc ca e imposibil. Lumea noastra mica atat de mult s-a inrait, atat de mult s-a radicalizat, atat de mult si-a aratat arama pe fata (arama neamului prost, care vrea sa ajunga si sa se ajunga prin orice mijloace si care uita de tot, de toti si de toate dupa ce se vede oleaca mai sus!), incat este greu sa mai refaci puntile colegialitatii, caci ale prieteniei este exclus. Si eu sunt in stare sa ma bucur chiar si de succesul unui dusman de-al meu, ma rog, sa-l recunosc, dar nu o voi arata decat in scris, ca aici suntem contemporani in eternitate. Pentru cine vrea sa citeasca, desigur. Cand vezi cu cata ura ti se holbeaza unii in cale si sunt in stare sa te inghita cu fulgi cu tot, iti vine sa pasesti tantos printre sau pe langa ei si sa-i dai boalelor. Daca esti mai putin tare, te rapun. Asa a fost in cazul lui Marin Sorescu, Valeriu Cristea, Gheorghe Tomozei, George Constantin si al altora, cred ca si al lui Eugen Barbu, chiar si al mosului nostru intelept, Crohul, ce nu degeaba s-a autoexilat lasand-o in casa pe servitoarea aia de Parvuleasca.
Revenind, cu mare sinceritate declar ca nu m-am bucurat nespus de premierea baiatului astuia soldovean, cu gatul in pene, la Festivalul de film de la Cannes. Sigur, poate in caliteul de compatriot, mda, dar nici nu cred in talentul lui. Cum nu cumpar niciodata vreo carte de la editura Humanitas, condusa de bovideul respectiv. Nu refuz, daca mi se face cadou, dar nu-i dai bani aluia. Cum nu ma mai intereseaza deloc fotbalul autohton, cazut in mainile unor fapturi hilare si cum nu voi regreta absenta noastra la cutare turneu final evropenicesc sau mondialicesc. Subiectul filmului premiat este banal iar alea nu sunt actrite, sa ma ierte Dumnezeu! In timp ce premiul este si el deosebit de politic, ca mai tot ceea ce se executa la astfel de masluri, ca in cazul birmanezei celeia cu fata pisicoasa, de a sezut cocotata pe un pod la volanul unei masini, in bataia pustii timp de sase zile si a umflat Nobelul! Nu vedeti ca de fiecare data cand e prezantarisita la tembelizor, apare in dreptul ei, dupa nume, meseria: „laureata a Premiului Nobel pentru pace”? Oare de ce or da aia astfel de distinctii, ca sa ii uite pe la cate un canal tv? Sau pentru petrol si gaze? Electricianul polac, Walesa, nu luase si el Nobelul? Sau Obamezul nu l-a luat si domnia s(u)a pentru ceea ce va face, cu anticipatie? Si, ma rog frumos, ce cauta popii la revolutie – in masura in care si calugarii budisti de pe meleagurile alea ale lor ar fi tot ceva duhovnici? Si de ce trebuie sa prezentam noi, acusica, la telejurnale, stiri partinitoare? Undeva, aiurea pe planeta e „junta” (se pronunta „hunta” si orice hunta e militara!) nedemocratica si aia vor democratie, de unde stie asta un amarat de speaker teve? De ce este pro-occidental unul si anti-occidental altul? De ce e bun si oranj alde Baschetasvili si de ce nu mai este in aceeasi stare peste doi ani? Vi-l mai amintiti pe Djindjici? Era el la un moment dat atat de bun si de pro-occidental pana cand a devenit parca premier si a inceput sa-si aminteasca, brusc, cum ca e mai inainte de toate sarb! Si din asta se pare ca i s-a si tras. Si s-a tras.
Fireste ca astfeliu trebuie sa te comporti cand stii ca distinctiile sunt date pe valoare. Dar oare pe valoare sunt date dansele? Si mai stii, din aceiasi sapte anisori de acasa, ca trebuie sa lasi deoparte idiosincraziile si neroziile. Dar poti? Am vazut intr-un jurnal o caricatura deosebit de simpatica unde un nene se adreseaza vazduhului spunand: „Doamne, iti spun ca i-am iertat pe toti! Uite, de nu ma crezi, am aici lista!”. Si chiar e bine sa-i ierti pe toti, dar sa nu-i uiti! Mai abitir cand insasi facerea de bine nu se iarta!