AcasăEditorialStop cadruDar din dar se face Rai Uno

Dar din dar se face Rai Uno

Măi frate, avem o boală a identificării ceva de spăriet, de vine și asta direct din peroadele de anțărț! Lipită și asta de o frică de ridicol care ne face să călcăm deseori în el. Așa ceva se manifestă în cazul fostelor imperii, mai târzii sau mai precoce, noi mereu am fost margine și am pendulat între unii și alții. De-aia am întors mereu armele și bagajele. De-aici cred că vine și foamea de performanță ajutătoare și arătătoare cu deștul printre străini. Acum înfulecăm degrabă amprentele lăsate pe suflet de amercani.

Toți vrem vile, piscine, gipane, gioburi, că-i mai uăchei. Lux umplut și de arătat la gard. Bine, nu toți, mare parte. Nu ne gândim niciodată la ce ne priește, preluăm după ureche, într-o ureche. Și apoi cum așa, dom’le dragă, apare ditamai Madrigalul, inventat de un băiat cu școala normală dar și cu Conservatoriul, și evoluează la Smaili, Lorebdana Grozea din Oinești, Ștefan Bănică, din menajeria Bulandrei? Să fi fost și Cerebel sau Cheloo, că nu s-a ocservat din tribune? Nu vedeți că n-avem nicio noimă? Vorba lui Eco, Umberto la vremea lui: credeți că Giovanni Agnelli are telefon mobil? Nu, are zece secretare care nu-l dau niciodată. Dacă are nevoie de cineva, te caută el. Chanel cică face trei reclame pe an, de Ajun, de Crăciun și poate de Anul Nou. Are nevoie de mai mult? Și ați văzut ce figuri apar în ele, în reclame, și nu numai aici? Parcă nu Coana Biellea, Tăntălan și Puricul târgului, nu?

Nici spirit de echipă, de familie n-avem. Ați văzut la mafioți, ca la neamurile alea vechi: nu te ridici niciodată în contra familiei. Te uiți în alttă parte sau dispari. Ce satisfacție pe prostovanii din media de mic litraj și tiraj că a dat cu secrețiile în iahnia de fasole țucără alde madame Șotârcă. Da, și? Ailaltă isterică e mai brează? Cine a provocat pe cine? Și ce atâta dispreț față de una și atâta ridicare în liftul slăvii la ailaltă muiere aflată la vârsta critică, pardon? Cam tot ce poposește pe la noi, de la ambasadori și consuli și până la exilați sunt aventurieri sau mutați disciplinar. Am avut o dată noroc cu Ovidiu, îl așteptăm la un colț pe Prințul Carolică de-i neam cu Draculea, căci cu Nenea Iancu n-avea cum; poate mai ieșim și noi la mal sau la mall, ne cumpără și pe noi cineva.

Niște îndreptări. Madama Guracci, Boracci, Flebitacci sau Pestacci, cum o cheamă pe-aia, nu e o mare cine știe ce de capul ei. O gurnalistă de investigații de teren, un fel de Ciucă sau pe timpuri mai era unul care transmitea din mașini în flăcări, din goana trenului sau direct din ochiul de tsunami, unul Florea, mai țineți minte? Și Raiul e podit cu cel puțin o duzină de canale video și audio: de la 1 la 5, de sport, de știri, de copii, de filme, de muzică clasică, de storia, de scuola, de Parlamento, de etc. Sigur că principala vină din familie pornește, dar nu-ți umilești copchilul în fața străinilor. Îl tragi de urechi, îi dai o povață la fund și-l bagi în casă. Iar ăluia care ți l-a reclamat îi plătești geamul spart, îi dai la revedere și-l bagi undeva.

Iar mare parte din emisiunile alea „formidabile și de mare audiență” de după pomerigiu, după amiază, sunt un fel de „știrile de la ora cinci”, pline de violuri, crime pasionale, răpiri, incidente, că doar nu noi am inventat neorealizmul! Și ăla a dat chiar capete de operă, nu filme de cineclub ca ale noastre.

Festin iritabil pe canalizările teve. Alde Pastramă se află ambetată și își amenajează iurta. Alde Buzunărescu se rățoiește la Cutărescu. Muppeți caraghioși surâd uscat și pâlpâie în lumina lămbii. O tanti „ca și jurnalistă” vorbește despre Cimitirul Sfântul Bellu. Traducerile sunt proaste, aidoma reclamelor, ce pe alocuri se dovedesc chiar cretine, și toate la un loc schimbă limba română. Gingașul moron Băsău dă lecții de conviețuire pașnică, precum și  alte bolboroseli cu sifon. O grămadă de seriale pe Epic Drama. Zvăpăiat și năprasnic potop de reduceri epice.

Oameni buni,bunici și mătuși, vremea noastră picură desuet, amu e altă epohă, mediocră cum ni se pare – din păcate și este,o vedem mai ales în raport cu vecinii și cu ăilalți de mai departe –plină de repezeală, de superficialitate, de consum curent și de uniformizare. Ea se va coagula cumva, dar noi nu vom fi nicicând vreun plaur,ci ne vom vărsa în aluviunile ălor mari – englezi, francezi,ișpanici, talieni etc. Nu suntem un popor bine dospit, taman când începeam să prindem ceva coajă, pac, un răzbel mondialicesc, pac al doilea, pac al treilea sau ce-o fi fiind ăsta, pacea asta militarizată?! N-avem nici inși capabili să ne țină în frâu, nici indivizi în stare să ne dea o povață, n-avem nici ăia șapte sute de ani de-acasă. Și la coadă să v-o spui pe-aia cu ambasadorul. „Bunică-miu era ambasador”, se înfoaie unul ca Bulă, că tot e moda retrocedărilor și a căutării în obârșii. „Unde, nene?”, îl întreabă asistența din studiou, cu pizmă curioasă. „Nu știu,dar avea o șapcă pe care scria așa”.

author avatar
Nicolae Iliescu Editorialist
colecţionar de cuvinte / sincretist / navetist / corector / aranjor şi degustător de texte / doctor docent în ştiinţe umanoide şi boicotangiu vigilent / găsitor de întrebări enervante / foarte responsabil dregător de salate / utopist relativist nonactivist / soţ şi fiu afon dar fin ascultător
974 afisari

3 COMENTARII

  1. Bai, Rai 1 e cel mai post de nazisti imputiti din Italia Nou-Fascista a lui Draghi, il ling in kurkubeu numai pe astia care sunt din Cultul Covidian, daca nu esti cu ei, te fac rasist si mai nu stiu ce !! Ha ha ha 🙂 Bai, voi va dati seama ce frica au astia in ei, daca chiar cred ca merge cu astfel de tactici naziste ? Bai, cand se porneste iuresul adevarat, in 2022, totul o sa arda acolo, in ghena aia de Italie Fascista !! Va fan cullo, bai makaronarilor, sa o luati in mana de acum incolo, ca o meritati !! Hei Goracci, esti numai o maimuta cantatoare, nimic mai mult, nimeni intreg la cap nu se mai uita la voi, si la Rai 1, asa ca vaxxinati-va in cap in fiecare zi, ca meritati !! Ha ha ha 🙂 Sieg Heil, Sieg Heil, Goracci Not Macht Frei 🙂

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger