Se zice că zaharurile nu fac bine iar doftorii cei buni, pe cale de dispariţie şi ăştia, spun că e bine să recurgi la ele, dar să le si consumezi prin eserciţ, nu şezând şi desprinzându-te de lumea înconjurătoare doar prin contemplare. Iar cerneala roşă era bună de subliniat greşalele de prin teze și antiteze. Alăturarea mi-a fost sugerată de o comandă bizară de-a lui Alfred Jarry adresată unui patron de restaurant.
Şi sportul, ca fenomen social, arată faţa şi starea societăţii noastre de azi, multilateral destrămată. Gimnastica de înviorare a dispărut până și din programele radio. Că era acolo, înainte de sfatul medicului, și ăla adaptat ploilor de-afară. Sigur, tot ceea ce era de dinainte vremuire este nostalgic și de-a dreptul comunist sau comunizant, mai rafinat spus. Așa cum o idioată de profesoresă de-asta pripită, ca mămăliga din ceaun, a considerarisit coronițele de premiu de sfârșit de an că-s comuniste și că trebă să dispară. Un bun prieten i-a arătat niște coronițe purtate de niscai comuniști mai vechi, precum Dante, Cezar sau chiar imberbul ăla de activist numit Apolo. Bătălii epice, ca reducerile de sezon, cum spun acum ăștia seriilor televizate pe episoade. Epice, nu lirice, adică monstruoase, mă-nțelegi?!
Am observat mai de mult timp că a apărutără un tip de comentator sedentar, de-a terminat cum-necum chiar şi-o școală de giurnalism, deosebit deciu de tipul de licean prostuț marca Olaienos, care are multă bibliografie citită de pe net, dar care nu știe nimic despre jocul propriu-zis. Eu am propus mereu ca materie școleră – desigur facultativă, nu obligatorie ca educația sexuală! – șahul și istoria sportului sau a unui sport, că și chestia asta împinge la visare și chiar la mișcare. Câți copchii n-au învățat un sport citind despre culturism sau atletism, citind vreo biografie de performer cunoscut în lumea largă? Comentașii ăștia sunt un fel de Țopescu la jumate, nenea ăla mai punea și ceva suflet pe lângă documentare și descriere de costume de patinaj artistic. Nu știi sportul cu pricina, cauți sau chiar îți asociezi la microfon vreun mare șampion, nu ne spui unde a jucat, unde va juca și cât câștigă respectivul. Mie, ca spectator, să-mi descrii și să mă faci să înțeleg ce se întâmplă acolo, nu să trântești vorbe neîndulcite măcar: „vine la primire, atac letal, din prima, serviciul” – ca la tenis. Noi tot în preistoria comentatorismului ne situăm. Firește, și alții fac la fel, Mațe Vilander ăla nu pricepe decât loviturile tari, gen AisBorg, nema finesse!
Și copilașii, cărora li s-a adăugat și-o fată ceva mai vioaie la căpșor, nu știu carte, bre! Trântesc gafe după gafe. Las-o pe-aia cu Mega Alexandru asociat Machedoniei bulgărești, dar multe altele elementare, ca Gioachim Liov, nemții pronunțând Ioachim. Modelul Riceard Uagnăr! Sau slugarnice, precum aia cu imnul nemțesc (zămislit de Haydn, dar vânturat de naziști!) considerat drept cel mai frumos, mai ales având alături Marseieza – care chiar crecă e cel mai, alături de ale Italiei și Rusiei -, sau arogant prostești, ca aia cu generația de aur pe care o consideră polonezii fiind etichetată cam deplasată. Vorbim noi, opriți în sferturi ca maximă vitejie la vreun șampionat mondialicesc de fombal, despre Polonia, locul 3 de două ori și dătătoare de Lato, Deyna, Boniek, ultimul întâmplător actualul prezident al Federației naționale a lor. A proposito de imnuri: toate sunt frumoase, mai ales pentru ăi de le ascultă în limba maternă. Și a proposito de pronunție: crecă-i imposibil să le iasă ăstora altăceva dăcât Pari San Germăn, Didier Doșan și chiar Miulăr. Măcar să traducem cum procedează surâzînd imperiile, până și talienii, urmașii celui mai serios din Istorie: Ungheria, Stocarda sau Monaco di Baviera.
Măi frate, avem o boală a identificării ceva de spăriet, de vine și asta direct din perioada de anțărț! Așa ceva se manifestă în cazul fostelor imperii, mai târzii sau mai precoce, noi mereu am fost margine și am pendulat între unii și alții. De-aia am întors mereu armele și bagajele. De-aici cred eu și foamea de performanță ajutătoare și arătătoare cu deștul printre alții. Acum înfulecăm degrabă amprentele lăsate pe suflet de americani. Toți vrem vile, piscine, gipane, gioburi, că-i mai uăchei. Bine, nu toți, mare parte. Nu ne gândim niciodată la ce ne priește, preluăm după ureche, într-o ureche. Am fost recentissim pe litoralul scofâlcit, fiindcă delabrat, descuamat, desfundat, plin de gropi, de praf și de screpere. În parcarea unei crâșme pescărești era doldora de Porsche și de Bentley! Păi, la cârciumă mergi pe jos sau cu taxiul, că mai bei o bere, două, nouă! O singură vorbă acoperitoare: țoape!
Și să nu uit, că facem așa nu numai la fombal, ci și pe prichiciul altor panepistimii, școli, iuniversități. Deși nu mai avem nici un festival de anvergura Cerbului de aur, există ceva numit TIFF unde dintr-o reluare băgai de seamă că fata unui actor submediocru fusese, vezi Doamne, nominalizată la Oscar, din prima. Mă uitai la bibliografie: nici vorbă, filmul în care era distribuită fusese nominalizat. Și rămăsese înrădăcinat acolo, nu expandase. Vezi vorba acoperitoare de mai sus, în pustiu de scoici!
