Subcultura agresivă șiroiește peste tot. De la vlădică, un provincial acolo și el, până la ultimul teatru de stradă și de scară mișună doar seraliști, ageamii, inși fără pic de talent, neamuri proaste. Gata, s-a dus epoca suavă a discreţiei şi a bunului simţ, a măsurii în toate cele, evoluţia moravurilor ne împinge acum spre epoca totalei lipse de bună cuviinţă şi de bună creştere.
Altăceva doream a revela aici : pe măsură ce totul se deschide, uneori chiar scabros de indiscret ca întrebările de-a dreptul idioate ale multor jurnalişti şi jurnaliste sau ca alăptatul public, totul se închide sau se trece neobservat. Vechea noastră îndeletnicire de peizani de la Danubiu trece într-o clocită paradă de sclipici. Multe lovituri de teatru cad în zodia adaptărilor, tot pentru „renumeraţie”, fireşte, că dacă melanjezi Shakespeare cu Băieșu e textul tău şi ţi-l plăteşti ca orighinel! Răsăritul agrar, așa ceva suntem. „Influența economică străină a rămas tot timpul la noi predominantă și creatoare de destin”. Și mai departe: are loc „precipitarea fazelor de dezvoltare istorică și reducerea lor la faze surprinzător de scurte”. Iar în epoca de început a capitalismului, de pe la 1850, „am fost dominați de un schimb exterior defavorabil și spoliator”. Mihail Manoilescu, în 1942. Carte reeditată în 1986, la Cioclopedică. Economiștii noștri de două parale ar fi trebuit s-o citească la vremea ei, că nu Partidul nu te lăsa dacă aveai un profesor serios. Trebuia să-ți și placă lectura. Dar ei, cărora li se compuneau articolele de circumstanță în redacția gazetelor, nu au nici măcar acum preocupări intelectuale, pe ei îi interesează foncția și mica apariție pe steclă.
Apropo de laifstail, neamul prost se vede după ce casă își construiește, după cum vorbește, după cum se îmbracă, după cum calcă. Mi-aduc aminte de ceva ce am cetit în jurnalul nebunului genial de Dali, care poposise la Sorbona pentru o conferenţă, coborând dintr-un Rolls Royce alb umplut cu sute de conopide la aceeaşi culoare! Asta prin ’60! Bine, era Dali, nu Petrov, Leana Urdea sau Năluca Tâmpean sau orice nume vreți a folosi, care nici într-un aprozar nu ar face rating ! În acest laifşpilhozen se dau în stambă vedetele de bâlci de pre la noi şi rememorează evenimente. Avem aşa : miliardari de carton presat, vipi de poleială sau de viplă, vipe de hârtie creponată şi analişti respingători de hârtie igienică ! Toţi sunt veniţi de la coada vacii şi a existenţei şi vor să sară peste şapte cai sau să-şi tatueze precum croitoraşul ăl viteaz, “şăptche dintr-o pălitură”. Dar şi acolo era vorba despre muşte ! Muşte beţive ! Vrem notorietate, NATOrietate, vizibilitate, Nobel şi o Nouă Euroviziune! Dar nu avem viziune și bunul simț să stăm în banca noastră. Obiectul nostru național este să ne aburcăm pe spalierele notorietății, să ne răcnim prezența. Prin orice, chiar și prin sandale și haine fistichii de firmă, dar de țoapă de oraș agro-industrial.Bulgarii au înșfăcat prezindența FMI-ului și a UNESCO-ului, noi suntem tot adjuncți de băieți de mingi pe la cele organism inutile și de ars gazul.
Am remarcat la multe vedete confecţionate peste noapte că nu prea mai vor să-şi amintească de unde au plecat. Sau că nu au termenat nicio şcoală mai acătării ! Noi nu reprezentăm încă o societate a banului unde, ca-n America sau Franţa, un actor e mândru că a fost vânzător de mezeluri, docher şi soldat în Legiunea Străină. Sau că nu’ş ce scriitor a vândut ziare şi ventuze şi a lucrat ca poştaş în tinereţe.
Mitocănie, bre, în stare de orice şi mai ales în stare pură şi simplă, necristalizată, de să umpli o baniţă de porumb cu dânsa! Fireşte, aşa e şi în America ( în „State” se zice mai recentissim !), sau mai bine era, prin anii ‘ 20! Atunci, toţi spiridonii, chiriacii şi alţi băieţi de prăvălie ajungeau milionari pe căi dosnice, căci prin muncă organizată şi cinstită nu se ajunge, cum bine se ştie, nicăieri. Tot astfel şi la alde noi, high-life la pahare din plastic, mămăligă cu şampanie, stridii cu varză călită şi tocană cu trufe, plus partide de table pe Coasta de Azur, auzi dumneata, te duci la Saint Tropez să mănânci mici cu ciușcă și pâinea lor, ca la Videle, Olteniţa, Sighiu sau Pleşcoi! Toţi acei self-made-men improvizaţi au apărut la alţii fie în timpul prohibiţiei, fie în timpul celebrei crize din ’29, fie la sfârşitul celui De-al Doilea Măcel Mondial, fie în urma demontării puterii sovietelor. Şi au apărut ordonat şi la ordin !
Istoria, asta este marea obsesie a acestor fete şi fătălăi, a acestor servitori din născare, a acestor rândaşi, a acestor bastarzi, cu sau fără şcoli înalte, pe puncte oricum toate. Facerea de Istorie și închiderea tabelei. Anii ‘50 erau, din nefericire, mult mai serioși.