Cotcodăceli și măcăieli

Ştim că nu tragem deloc la cântar, că suntem priviţi ca sarea-n ochi, că ne dăm singuri cu stângu’-n dreptu’, de la Brâncoveanu cetire, că doar Cantacuzino l-a trădat, nu Bouhanis sau Iohaos. Şi aicişa avem tradiţiune, nu glumă, când a fost propus pentru Nobel bietul Marin Sorescu, un mare poet şi un la fel de mare dramaturg  și un la fel de mare critic literar, s-au găsit un poet-ţăran din “Țăndărescu şi o poiată din seraiul nomenclatureanu să scrie de-a-ndoaselea !

Desigur, de la finele celui de-al doilea mitan al Răzbelului Mondial singurul enteres al Vestului aici, spre noi, a fost Polonia, alte glasuri, alte încăperi, alte sovromuri, alt popul! Restul – experimente, carne de tun şi second hand. Am auzit şi eu un ghinărar, cândva, spunând adeverul care ne zbârleşte perul : suntem pe post de băţ în gard care râcâie dulăii ăi mari. Și pe asta o facem ca slujnicele alea primitive, cu osârdie mare. Nu vedeţi, foncţiile de ispravnici şi de ipistaţi pe la Coana Ooropa sunt împinse către luxemburgade  şi  danemărci, s-a preparat  la foc scăzut un norveg, politicarzi din ţări foarte importante, ce să spui. Mai lipsea Finlandia, bună la sticlă și la ținut copchiii în recreație. La Fonduri de rulment și la organizații obștești și de cultură am avut și avem bulgăroaice. Şi Imperiul Roman, structură cu care nu se compară nimic în Istorie, cel puţin până acum cred eu, după ce-i învingea pe-ăia locali și le lua tot ca să-și  întrețină pâinea și circul, aşeza pe tron tot o marionetă tâmpă.

Greşeala mare de tot e că ne construim biografii romanţate ca să izbutim şi să izbucnim în coclaurii centrului, noi, periferici şi plini de colbul uliţei. Toți vagabonzii  văzduhului, toate  defectele biologice, toate zdrențele soioase au prins glas și se îmburdă în imagine. De la vlădică și până la opincă. Imediat de după 90 s-a schimbat lumea, dar prost. Trecutul în loc să fie asumat și corectat din mers, a fost retrăit și cârpit, încercându-se o golire orbecăită. În loc să privim înainte am privit înapoi, de parcă de-atunci ne aflam în carantină mentală. Profesorul și mentorul meu mă și se întreba retoric: „Nichi, cine le dă ăstora dreptul să ia vechi nume de ziare, de partide, de instituții, de străzi chiar?”. Cine? Nimeni, că nu mai exista niciun fel de autoritate.Totul era o varză, nici măcar călită.

Ăstora de la PNL de-un parexamplu nu trebuia să li se permită a se numi astfel. Un milițian de vamă, un vaporean, dactilografe, traseiste, o fată de femeie de serviciu și de șofer, ospătari, acordeoniști, sudori, subingineri, șoferi, hamali de hotel, vânzători de varză murată, ăștia care nici la sindicate nu erau primiți decât după un  examen  umplu  strapontinele  jupuite și damblagite ale urmașilor lui Brătianu. Cel mai ridicol mi s-a părut Benimboc, care a declarat că el nu urmase nicio școală înainte de 89. Se vedea și se vede, un prost năprasnic, de granit. Venise și el dintr-un cătun obraznic din fundul Arghealului și dorise să devină domn la o școală politicardă, cățărându-se pe funcții pe bază de dosar. De ce nu or înţelege omuşorii ăştia, şi la masculin şi la feminin, că sunt ridicoli,-e când se compară cu fitecine,cu Mandela (o fi vrut să zică mandala), cu Cutărică de România şi dacă se fac de râs şi-i prinde lumea cu deştul în nas, e bine să plece spre baie, ca Sellers din Petrecerea! Dar să nu mai iasă de-acolo ! În “veci de vecii”, vorba poetului, cum zic toţi sfertodocţii fiindcă nu ştiu la cine se referă, în cazul nostru, la Arghezi.

Mitomanul  e un guguman ridicol care a suferit de umilire excesivă până la pubertate. Cu cât tâmpenia lui răzbate prin toți porii,cu cât distanța dintre ceea ce este și ceea ce vrea să pară se întinde ca gumilasticul, vorbele lui par cotcodăceli, măcăneli  pe liziera bunului-simț. Ășa era unul cu figură de chelner, din Halba Iulia, spetindu-se să vorbească  brambura.

Și politicii, pardon,  politrucii ăştia aflați în cotețul vreunui partid și înzestrați cu sarcină temporară – trebuie să fie în slujba mea, a cetăţeanului smerit şi de rând, să nu-mi întrerupă luminaşterea din cinci în cinci minute, să am apă curgătoare  şi  gaze ieftine, nu  să se  îmbogăţească şi să se creadă  mai  presus de lege şi de fire ! Nu sunt atât de căpiat încât să cred că e mâna lui Băse, şoferul ăla de vapoare pe care le mână în mal, dar mă face necazul să bănuiesc oarece! Huooo! Am, posed dreptul să huidui, cum zicea un “intelectual” de editură poliftică ! Mai ales pe emiţătoriu !