Sigur, am mai avut titlul ăsta, de-aia și revin, că-mi plac dihotomiile: behehe și mihoho, miambal și magiun, pași și pașale, între Syla și Carbida, între oraș și scaldă, „razne și prisosuri”, titlul recentissimei mele cărți. Așa și cu castelul de la Stan și Bran: între fudulie (trufie) și neam prostism. Cu bucium și jale pe vale, cu zer și mister la stâna de patru stele verzi, ecologice. În fine, bucătarii ăia de birt sătesc de teveu și-au dat arama pe față: au examinat împreună cu nește lăutari, care nu știau nici să țină furculița-n mână. Iepure, auzi dumneata! Ce aruncau sau ce mâncau în silă francezii sub Rezistență! Ăla trebuie jupuit și preparat după rețetă cu șpil și agil!
TVR devine din zi în zi mai proastă. Cu actuala conducere făcută la fără frecvență s-au pripășit nește uteciști de slabă valoare tehnică, nește muncitori necalificați ca T. Barbv, care plictisește lumea două ceasuri cu ceva plecați prin Străinezia și cu teme minore, Almăjan, păluga fără haz Tiudor, Păcurar, o țărancă din Șoldova, care au același discurs de operator chimist entuziast, Uleianos de lungește vocalele și ne spune pe cât a fost arvunită cutare gloabă de fotbalist de la Barcelona etc. La politruci iar copiem gesturi: Năluca Curcan își donează o blană (de animal), ca să vedem că are, altă țoapă e din Tecuci și arată ca atare iar musiu Leorban, subinginer, s-a lipit ca marca de scrisoare de un idiot căruia am spus de multă vreme că trebuie să i se retragă cetățenia română fiindcă ne face de râs, unul Tolomac. La alții, un brancardier bâlbâie niște vorbe de casă de corecție. Nu pricep de ce mai e ăsta în Palavrament, că pe medicul Bacalbașa au vrut să-l ușuie! Spoitori de vorbe nătânge. Noroc cu veșnicii pasionali și refractari la ridicol CChiriac și Fuego.
Ăstora de la Penelea, de-un parexamplu, nu trebuia să li se permită a se numi astfel. Vaporeni acoperiți, dactilografe, ospătari, hamali, vânzători de varză murată și de Kohlea umplu strapontinele hărtănite și damblagite ale urmașilor lui Brătianu II. Cel mai ridicol și de prisos combinagiu mi s-a părut întotdeauna Benimboc, care a declarat că el nu urmase nicio școală înainte de ’89. Se vedea și se vede, un prost năprasnic, de granit. Venise dintr-un cătun obraznic din fundul Arghealului și dorise să devină domn la o școală politicardă, cățărându-se pe funcții pe bază de dosar, nicidecum pe meserie. De ce nu or înţelege omuşorii ăştia că dacă se fac de râs şi-i prinde lumea cu deştul în nas, e bine să plece spre baie, ca Sellers din Petrecerea! Și să nu mai iasă de-acolo. În „veci de vecii”, vorba poetului, cum zic toţi sfertodocţii fiindcă nu ştiu la cine se referă, în cazul nostru, la Arghezi, cel mai important poet român după Eminescu
Ştim că nu tragem deloc la cântar, că suntem priviţi ca sarea-n ochi, că ne dăm singuri cu stângu’-n dreptu’, de la Brâncoveanu cetire, că doar Cantacuzino l-a trădat, nu Bouhanis sau Iohaos. Am auzit şi eu un ghinărar, cândva, spunând adeverul care ne zbârleşte perul : suntem pe post de băţ în gard care râcâie dulăii ăi mari. Și pe asta o facem precum slujnicele primitive, cu osârdie mare. Cum poate fi încă ghinărar un prost, Împietrescu sau Prefescu, de-l propune ministru pe-un ins pe care cu bunăvoință îl putem asemui unui semen de-al nostru, umanoid: Babeș Răcan. Nu vedeţi, foncţiile de ispravnici şi de ipistaţi pe la Coana Ooropa sunt împinse către luxemburgade și surogate de malț sau de Malta, s-a preparat la foc scăzut un norveg nevleg, politicarzi din ţări foarte importante, ce să spui! Lipsește Liftenștaniol. La Fonduri de rulment și la organizații obștești și de cultură am avut și avem bulgăroaice. Şi Imperiul Roman, structură cu care nu se compară nimic în Istorie, cel puţin până acum cred eu, după ce-i învingea pe-ăia locali și le lua tot ca să-și întrețină pâinea și circul, aşeza pe tron tot o marionetă tâmpă și de cârpă.
Mitomanul e un guguman ridicol care a suferit de umilire excesivă până la pubertate. Cu cât tâmpenia lui răzbate prin toți porii, cu cât distanța dintre ceea ce este și ceea ce vrea să pară se întinde ca gumilasticul, vorbele lui par cotcodăceli, măcăneli pe liziera bunului-simț. Iese și el în frunte, ca păduchele. Un premare, usereist, firește, nu mai vrea mașini parcate. Dar ai făcut, bă, loază băloasă, parcări? Sau piste de biciclete, triciclete și trotinete? Și eu nu merg decât în machină, așa vreau și așa pot, că nu am suflu de dat la pedale.
Și politicii, pardon, politrucii ăştia aflați în cotețul vreunui partid și înzestrați cu sarcină temporară – trebuie să fie în slujba mea, a cetăţeanului smerit şi de rând, să nu-mi întrerupă luminaşterea din cinci în cinci minute, să nu mă hărțuiască, să am apă curgătoare şi gaze ieftine, nu să se îmbogăţească şi să se creadă mai presus de lege şi de fire. Huooo! Am, posed dreptul să huidui, cum zicea un “inteleptual” de editură poliftică. Mai ales pe emiţătoriul acestei tâmpenii, o jagardea grafomană.
