Cine vorbește?

Toate emisiile de televidenie au fost mereu un prilej de captare a atenţiei şi de legitimare a existenţei precare a unora și a altora. Personajele publice au umplut locurile respective fiind simpli actanţi ai unei scenete parcă scrisă de dinainte. De treizeci și ceva de ani noi tot batem pasul pe loc şi nu putem ieşi din clişeele confortabile în care ne-am aşezat. Imităm și noi ca maimuțele, din ce în ce mai prost. Până în prezent, o societate naturală nu a pornit încă în spaţiul nostru mioritic şi implicit nu e de găsit niciuna din formele impuse sau asumate pe nemestecate. Orice anonim înțepenit în vreun post cu privire spre public îşi face ochii rotunzi, mistuie istețime barocă și din acvariul întunericului și din paragina mahalalei se înşurubează direct în luminile rampei.

O minoritate „parazitară și hămesită” (Vinea) se așterne ca o iarnă grea deasupra omului simplu. Așa a fost mereu, mai ales în perioada de început și mai abitir în interstițiul interbelic, dar atunci măcar erau cu totul vreo sută de așa-ziși politicieni, mari și lați. Dar cu cheag, nu apucători și parveniți schimonosiți. Acum nu avem politicieni, cel mult militanți. Am mai spus că dintre toți premierii de la Cuza, întemeietorul României moderne și până la Primul Răzbel Mondial, unul singur nu a fost boier cu moșii, fălci și fălcii, a apărut acolo prin meritocrație. Știți cum se numește persoana? Titu Liviu Maiorescu. Astăzi orice  prostălău cu școală profesională, orice repetent care păzea vacile comunale poate fi așa ceva, orice văcar devine Vacaro sau Vacariu. Sau F.Cazzu. De fapt și de drept nici nu există meseria de politician, cum se cred ei. Activiști obștești, dintre care foarte puțini sunt născuți pentru asta. Ăștia tinereii sunt moftangiii plecați și reveniți cu ceva diplome de complezență și cu halatul și papucii unei vieți de contrabandă. Ei nu s-au integrat deloc acolo, nu au fost buni de nimic, de-aia s-au întors și au fost puși să ocupe niște scaune din care să semneze ceea ce li se pune sub și în nas, precum apa de mare, nimic mai simplu. Cum este acest ridicol personaj, Bulă sau Bubulai, care a cerșit prin piețe făcând-o pe statuia – o chestie la modă acum vreo douăzeci, treizeci de anișori pe toate bulevardele și ramblele europene – și care se laudă că un cantautor îndeamnă publicul prezent, nu foarte numeros, să se îndure de anonimul din fața hotelului și să-i scape câțiva firfirici. Să nu șadă ca prostul în ploaie! Prima generație de încălțați, plecați prin secte și insecte, ăi de vin acasă și vor să schimbe tabieturile bunicii. Intră în bătătură și spun Tanti Auguri. Li se răspunde cu „fă, io sunt tanti Florica, tanti Arghira e la prașilă!”. Cum apăruse într-o seară o idioată obraznică de vrea pensii egale pentru toți, după cum văzuse ea la alții. Fătucă, dacă vrei să schimbi un sistem, începi cu tine și cu degenerația tălică, ne lași pe noi ăștilalți trecuți prin viață. Sau începi eventual cu coana mă-ta!

Neterminații ăștia mai apar și la tembelizor și răsar şugubăţ-lombrozian în spută și dispută. Au obiceiul invers caragialesc de a se teme de întreruperi, ca și cum ar avea ceva de rumegat sau de spus. Unul n-a scăpat vreo idee, vreo anecdotă, ceva demn de reținut, deși ne amenință că mai au mereu de adăugat. Niște inși prelinși din neant, fără şcoală terminată, fără liceu chiar, subofițeri ca acest ghiorțan numit V. Zguran, un prost năprasnic care a spus că Eminescu, de-ar fi trăit, n-ar fi putut fi decât încartiruit la liberali. Bre, Scrisoarea III se făcea și-n gimnaziu, fragmentar, deși eu o interpretam pe toată la clasă; dacă te va întreba cineva la cazarmă, la voi, Eminescu taman antiliberal vehement a fost toată viața și pe vremea aia chiar exista partidul ăsta roșu al lui Kogălniceanu, Ghica, Rosetti, Brătianu, nu obscurii și plăpânzii la minte de-acum. Eftimiu zicea că se săturase de-atâtea lichele, îi era dor de-o canalie. Și mie mi-e dor de-un prost corect, în banca lui, măcar silitor, cum era Uigureanu ăla, nu brancardierul gângav, ci ălălalt, specialist în tingiri şi în carboave.

Nu există oameni politici, căci nu sunt şcoli adevărate de aşa ceva iar partidele sunt un fel de aziluri, orfelinate, înjghebări gheboase de clici egoiste și puse pe japcă. Râdem cu plâns de imbecilitatea cu solzi a clasei politice, evidentă cu asupra de măsură în 90% din cazuri. Apariţia seară de seară a gugumanilor ăstora demonetizează, nu-şi dau seama întunecații hermeneuţi de pripas prezenţi pe toate canalele? Ce rost au ei, ce decriptează, sunt calificaţi pentru asta, ştiu a citi donele, cărţile, sub-cărţile politicii? Nema subțirime, pic de eleganță, lipsă de logică, dicție zero. Doar bârfă, „taci, tu!” ori „dă-te tu la o parte, ca să mă așez io!”. Politică de Cișmigiu sau de Poiana lui Iocan, măcar ăia, ca-n „Noaptea furtunoasă”, citeau gazeta, din care desigur nu înțelegeau nimic.