Cine vorbește?!

Depandă cine-o spune și cum o spune, e o lege a retoricii și a bunului-simț ca neparadox. Firește, poa’ să nu-ți placă Shakespeare, dar să fii Voltaire; poți să te cerți cu Sartre, dar să fii Camus; poți să-l înjuri pe Brecht, dar să fii măcar Ionesco. Poți să te dai cunoscător în ale SUA, dar să fi trecut pe-acolo și să fi citit ceva despre. Eu nu am fost și nici nu mă trage curentul sau ața, tot ceea ce-mi place de la dânșii este literar-artistic, de la Poe până la Joplin și Hendrix. Noi nu avem aici analiști, ci doar niscaiva slugi ce mestecă de la alții, de pe la prăvălii de ferometal și de sticle goale, care trag și ei cu urechea pe la garduri. Un eseist deștept spunea că America și  în Nord și în Sud e croită cu șpanga într-o mână și cu Biblia în ailaltă. Mai protestantă în sus, mai catolică în jos. Șpanga sau chistolul, gaucho și cowboy, tot un fel de vaquero. Și din aia de Nord merită să vezi doar New Yorkul, fost New Amsterdam, un oraș-stat, plus Marele Canion. Atât. Oricum, dintre toate așezările celor două bucăți de continent cel mai frumos și poetic oraș se zice că este Buenos Aires. Un alt prieten care le-a văzut pe toate timp de-o viață pariază pe Quito.

Chiar așa, istoria colonială globală se întinde ca isteria și ca râia de la Estul până în Vestul planetei, şi viţăvercea. Se reaşează sate și state întregi, se reaşează culturi  onorabile, se redesenează străzile şi parcările, se trece neregulamentar pe partea cealaltă şi se inventează ţări de-a valma, cu ieşire la mare şi la soare. La noi, apele revin la matca deraiată de atâtea defrişări şi îşi folosesc irigatorul pentru noi trasee prin ogrăzile bieţilor gospodari iar în aceeaşi vreme se reorânduiesc ploile pentru o realitate cârpită, crâmpoțită. Se exagerează în general în minus, se iau şuviţe de pământ de flori şi se reorganizează vaste teritorii de teamă. Oamenii, în primul rând oamenii, cum cântă toate cărţile sfinte ale umanismului, nu mai respectă regulile moralei şi nu mai vor să se îmbunătăţească, ies în serie de larg consum. Astăzi, oricine  poate fi orice, oriunde, că nu are importanţă, mecanismul universal  este interesat doar de gesturile protocolare, de alegeri şi de simpozioane inutile. Să zicem bogdaproste că nu mai suntem zonă-tampon, ci am dobândit stadiul de zonă de experimente, nu de tratat ebolile noi şi postmoderne, ci de tratat schizofrenia catindaţilor la percepţie !

A proposito, mai abitir a ăstora cu nume de penelepre, cum le zic mulți și preluăm și noi critic lexemul. Un nenumit Zdrancă sau Drangă, Drancul să-l pieptene cu cărare la ceafă, trage niște vorbe din recuzita fascistoidă. Precum și eticheta de Ciumă Roșie, Rote Pest în original la Goebbels. Ăsta, limbricul ăsta, trebuia nu numai dat afară cu picioare spate gios, ci și dat pe mâna comisiei de deratizare și discriminare. Oricât ai urî pe cineva, și poate pe drept, nu-i ceri tu dispariția și nu instigi la asta, sunt legi pentru așa ceva, mai ales în democrația de consum. Au mai făcut de-astea și cu madame Weber și fac mereu, că de-aia zic, trebuie traduse și puse pe masă la UE, peste tot, să vază lumea ce deraiați mental sunt pe la gubernie. Bine, Drancă ăsta e un fel de nimic, pune și el apă în pahare, ascute creioanele și eventual întocmește procestul-verbios. Dacă știe să scrie, că nu prea pare! Dar din dar dintr-ăștia se fac cadou legiune de lighioane, atenție mare!

Persoanele publice au umplut locurile respective fiind simple personaje episodice ale unei scenete scrise de dinainte. Hăt, de prin ‘90, noi tot batem pasul pe loc și apa de ploaie în pive, nu putem ieşi din clişeele confortabile în care ne-am aşezat. Până în prezent o societate naturală nu a pornit încă în spaţiul nostru mioritic şi implicit nu e de găsit niciuna din formele impuse sau asumate din auzite. Orice anonim încartiruit în vreun post cu privire către public îşi face ochii rotunzi, mistuie inteligenţă cu pâine şi sare şi sare (verb) din acvariul întunericului înşurubându-se direct în luminile rampei. Fie hăis, fie cea. Asta când nu-și falsifică existența și diplomele.

Nu există în general oameni politici, căci nu sunt şcoli adevărate de meserie. Apoi, apariţia seară de seară demonetizează, nu-şi dau seama copchiii ăştia şi hermeneuţii de pripas prezenţi pe toate canalizările? Anal-iştii ăştia primesc ceva pentru evoluţiile lor silnice şi zilnice? Sau şi le plătesc, cum se procedează și pe la alții? Şi ce rost au ei, ce decriptează, sunt calificaţi pentru asta, ştiu a citi donele, cărţile, pâsla și ardezia politicii? Știu să calce apa? Nu vedeți că mitocani fiind și țoape din obscurul provințial, pardon, închid Oborul? Păi, frate tabacule, București înseamnă Capșa, luminația de bulivar, bătălii cu flori la șosea, bere, mici mitici, (de la mit și Mite Kremnitz), Tîrgul Moșilor mit („și”, conjuncție, nemțălește) Obor!