Numai popoarele mici şi tinere – nu facem prea mare excepţie ! – gândesc gâfâit, încropit. Neamurile mari, în sensul de vechime culturală, neamurile cărţii şi ale cărţilor, nu ale unor anchete de top circăresc gândesc în milenii. Lucru de-a mirare la noi, românaşii, mai cu minţile acasă şi mai folclorici, mai primitivi în sens superior, de păstrători de tradiţii nedospite. Nu comunismul a tăiat de la rădăcină spiritul antreprenorial, bunul simţ şi sfătoşenia neaoşă, ci educaţia pe apucate de după ’90, impunerea unor indivizi aserviţi în locuri-cheie, de faţadă şi de decizie, înlocuirea valorilor de merit prin cele de spectacol, năvălirea la bucate internaţionalizate artificial. E de la sine înţeles că prima ploaie se duce de unde a venit, la groapa de gunoi a istoriei, chiar și a doua, dar ce te faci că în urmă nimeni nu se mai gândeşte să aranjeze ploile ce vor să vină!
Să devenim oare, cu vremurile, o ţară sau o provincie de simpli consumatori şi de prestatori de servicii? Căci cam asta se întrevede la orizont. Spectacol deloc gratuit – pentru noi, telespectatori plătitori totuşi de cablu şi de abonament, dar şi pentru prestatorii de servicii de sticlă, plătiţi în funcţie de patron. Care nu are prea multă minte şi împachetează şi el ceea ce i se pare că s-ar preta la piaţă: manele, cuplete vulgare, bancuri răsuflate şi fără perdea, discuţii de bodegă. Zgomot balzacian de parveniţi de joasă speţă, fiindcă sunt şi de speţă ridicată, ca aristocraţii de cazinou de pe la Monte Carlo și ca snobii din cărțile lui Thackeray! După mizerabilele programe și projeturi de orice, după toate reformele din educație şi după răcnelile reclamelor care te incită să consumi adrenalină efervescentă și pudră de talc pentru părțile cornoase sau intime, nu se întrevede nicio luminiță de capăt de tunel. Nici tunele nu prea avem, căci nu suntem în stare să penetrăm munții. Pietrarii s-au dus în Ișpania sau la Italea.
Acum toţi se cred cineva. Toate muhaielele locale sunt vedete. Vorba unui bun prieten, la volan, la manetă, la cârmă, la manşă, pe stradă, pe treptele Naționalului, mai abitir după ’90, am avut o alternanţă de tipul un şmecher, un prost, un ticălos, un prost, un securache dovedit, un prost etc. La toate nivelurile, la toate palierele, peste tot, în toate întreprinderile, şi la cele mai mici şi la vlădică şi la opincă. Vor să iasă din anonimatul în care s-au născut şi vor să umple ecranul vieţilor noastre cu spuza existenţei lor banale. Calamitru nu se dădea de inteleptual, fiindcă știa și el engleză? Fiindă de fapt de neam de economi de oi, ciobani „transhumați”.
Au impresia că fără ei nu se poate, că văzduhul şade-n loc şi nu mai răsare luna dacă nu vin ei să dea lumină lină într-o gară mică, fără frică. Acum nu mai putem și nu mai avem loc de maeștri și profesioniști, de Loredandana Grozea, din Oinești/Borzești/să trăiești și de Fuego. Etc. Iacă, se extrage de pe scândură și se lasă de reclame la Regio alde V. Rebenguic, venit din producție și se pare fără bacalaureat. Nu sunt de acordeon cu profesorul meu, care nu vede în el decât un mediocru. Nu, a nemerit câteva roluri în teatru, că în film e banal, are față comună, nu iese în evidență decât prin voce de povestitor sau de anchetator. Singurul lui rol adevărat pe peliculă e Tănase Scatiu, unde se joacă pe sine. Și are o grămadă de premii înșirate, numai Gopo, Acin, Ucin, Măcin etc. Vedete, bre, vedete rapide!
Dacă până și Udrăreasa s-a vrut a fi Teodora Vizanțului de microraion? Dacă sărmanul nedezinfectat Băsău a vrut și el să hie lider de regiune, ca „Muflatarul” la kil, vinul ăla dezafectat pentru țapițeri și căruțași? Ce să le mai ceri? Nobelul? Pentru pace între dobitoace, așa cum l-au înșfăcat Gorby sau Walesa. Sau Wilson, din Primul Răzbel Mondialicesc, Woodrow Wilson, psihanalizat literar de însuși Freud, care a găsit că fiind băiet de pastor prezbiterian era cam lovit de puc de mic și nu avea toate țiglele pe casă. Dar a făcut lucruri bune, în paișpe puncte și a avut grijă și de noi. Băsăul ce-a făcut? A premiat un „albitru” care întrerupsese meciul Steaua-Rapid. Plus ceva fotbaliatori pe care i-am avut și eu elevi la seral – sistemul de dinainte se îngrijea de sportivi să aibă o școală, măcar la fără frecvență, o meserie, un grad.
Acum suntem profesioniști, ne-a mângâiat cerul circular pe scufiță, suntem finaliști! Suntem de grupa B și T, pardon de expresie, Burlanu Taichii. N-ați văzut cum vorbesc și tenizmenitele noastre? Din topor, dar nu ca ăla de dădea vremea, Nicolae Topor. Parcă sunt advocații câte unei persoane de interes duminical, parcă sunt pisicologii și pisicoloagele de școală ajutătoare, parcă sunt răcanii și micimanii de se cred generali – în general, generali ai armatei moarte, de Kadare. Numai specialiști, numai experți, numai științifici, numai figuri și figurine noi!