Caviar de berje

Taman așa scria pe burtiera unui film cu și despre Agatha Christie, semn că încă marii noștri traductori precum și marii chefi n-au trecut de profesională. Caviar d’aubergines, că așa se interpola în text, presupunează populara și extrem de integrata salată de vinete. Cred că am mai spus că am predat doi ani la „Bolintineanu” și în completare am avut ore și la „LEDA 4” – așa se numeau liceele economice și de drept administrativ, că făceau și ore de drept, nu numai de contabilitate și de merceologie. Și erau patru de-astea, ăl cu numărul 1, cel mai central și vestit, de la care voi părăsi învățământul, era fostul „Sadoveanu”, de pe bulivarul Dacia, actualimente numit „Madgearu”. Ăsta cu numărul 4 era de alimentație publică, dădeau copchiii examen la torturi, accentul pe prima silabă, escalopuri, cordoane blio și alte paste făinoase. După, mai făceau ceva specializare pe la otelul Parc și intrau în turiZm. Astăzi, orice prost, cum sunt ăia de la cuțite și păhară, se dă bucătar și mai ales chef.

Pe Paprika tv., un canal mult mai palpitant decât TVR, evoluează grămezi de cofetari, bucătari, pescari, făinari colț cu Moșilor, care se confruntă în niște competiții de-ți șade mintea în repaus. Noi, acilea, în bătătura neaoșă nu avem decât mofturi, nu suntem în stare de nicio stea. O cireadă de emisiuni culinăroase nu prezantează nimic altceva decât să învârtă friptura la tavă și să prăjească ceapa. Zero! Pe vremea copilăriei noastre, după gimnastica de înviorare, duminica, înainte de Așchiuță și de desenele lui Iurie Darie – de era mai bun caricaturist decât actor – curgeau niscai minute de încântare bucătărească. Deoarece, ca să fii mare bucătar nu trebuie să-ți iei neapărat diplome de bună purtare pe la Parisul Franței, tre’ ca măcar să fi făcut liceul pe-aici!

Tot fără liceu cred că sunt și băietanii ăștia întârziați dar servili din poliftică. Poliftică de dugheană, de magherniță, de magazie. Puși acolo ca fasolea în brazdă, aruncați. Aud că unii din nu-ș ce localitate de giudeț al sărmanilor au fost trimiși cu grupul, pe convocator, la nu-ș ce alt grup școlar americănesc, de unde s-au întors cum au plecat. A proposito, există un bour moldav, cică senator, fost bagajist de avioane, care zice doct și în galop prin limba română că „rezultatul alegerilor fac posibilă o singură alianță”. Adică aia de pe locurile 2, 3 și 5, nu  1 și eventual 4. De unde știe străveziul ăsta la minte? Toate alianțele trebuie să fie în beneficiul poporului, că de-aia își desemnează el niște gestionari de prăvălie, nu sunt nimic mai mult, toți niște anonimi interșanjabili și șantajabili. Și de-aia sunt acolo, ca să ne închivernisim mai bine, nu ca să facă ei șmenuri. Și ca să trăim oarecum corect, dacă nu putem să o facem decent. Alte neamuri, nu neapărat mai deștepte, poate doar mai smerite și mai grijulii, se gândesc și la bătrâni, bolnavi, persoane cu copii în brațe. Că așa era scris pe locurile alea din față, în tramvaiele vremii.

Marea dramă românească nu e că nu posedăm oameni inteligenți sau destoinici, ci că responsabilii noștri, puși cu furca și pe liste de enteres, nu se apleacă și asupra cetățeanului de alături, nu gândesc în comun sau la comun. Consideră că asta e colhoz, bolșevism. Toată America, de la care – ca orice periferie arondată, luăm acum lumină și fiare vechi, am mai zis! – e orânduită astfel. Procurorii, șerifii locali sunt aleși de comunitate, cum aveam și noi deputați de stradă și responsabili de scară ori de bloc. Sigur că și atunci, imediat ce intrau în funcție, furau din fondul de rulment. Dar mai existau controale, mai era lespedea aia de frică de păzea pepenii, mai era comunitatea care nu-ți mai dădea binețe dacă te știa pușcăriaș, precum Cazzu, necăjitul ăsta de repetent și de post restant. Firește, toți ăi cu cazier de pe timpuri sunt disidenți astăzi, mă mir că și zombi ăsta nu se poleiește cu un astfel de titlu. Că altă diplomă oricum nu are. Diplomă serioasă vorbesc, nu de-asta de talcioc. Diplomă de cerșetor și de împletitor de baloane, ca Bulălai, alt firoscos din gunoi scos.

După cum au trotinetiștii, expandați și goi, de ne tulbură siesta, fiesta și penumbra. Adeverințe ocrotitoare și mediocre. „Șpriț macru”, după cum cerea Nea Fane, adică mai mult sifon. Ăia care vor sau care au ca temă să ne impună noi bordeie și noi obiceie. Ăi care sunt ofiliți în comun, au aceeași privire nevindecată, vorbesc defrișat și fără punctuație și nu știu decât o placă, doar pe-o parte și aia. Orice vinil are și față și verso, și A și B, ăștia n-au decât un timp, nici măcar ca Trabantul sau ca Wartburgul ascuțitoare, mașinuțe redegiste; plutesc într-o mare de asfalt. Că RDG-ul conduce Ooropa, cum venea la Jocurile Olimpice, imediat după URSS!

P.S. La sfârșit, aud că Timpul nu a mai avut răbdare cu Ivan Patzaichin, cel mai medaliat sportiv român. Am să port mereu în amintire cursa terminată regulamentar pe ultimul loc, în 1972, la Munchen, cu pagaia ruptă. După contestații, recalificări, semifinale a luat titlul olimpic la distanță de-o barcă. Absolvent de „Dimitrie Bolintineanu”.